AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

aurar¹ sm [At: LB / P: a-u~ / V: (îrg) -iu / Pl: ~i / E: aur + -ar] 1 Meșter care lucrează în aur (și argint). 2 Negustor de obiecte din aur și argint. 3 (Pex) Giuvaergiu. 4 Muncitor care scoate aur din mine sau din nisipul râurilor. 5 (Reg; îf -iu) Spălător de aur (1). 6 (înv; pex) Țigan rudar care scotea aur din râuri, îl prelucra sau îl vindea.

aurar² sn [At: (a. 1690) DOC., ap. IORGA, D. B. I, 88 / V: ~iu / P: a-u~ / Pl: ~e / E: orar¹ după aur] (Trs; înv) 1 Orar¹. 2 Beteală.

aurariu² sn vz aurar²

aurariu¹ sm vz aurar¹

aurărie sf [At: LM / P: a-u~ / Pl: ~ii / E: aur + -ărie] 1 (Înv) Mină de aur (1). 2 Atelier de prelucrare a metalelor prețioase. 3 Magazin unde se vând obiecte din aur. 4 Mărfuri din aur. 5 Totalitatea obiectelor din aur ale unei familii Cf argintărie. 6 Mulțime de obiecte din aur Cf argintărie.

AURAR sm. 1 Cel ce spală nisipul aurifer spre a scoate aurul: Țiganii... unii erau ~i și își plăteau birul către visterie din aurul ce găseau în rîurile de la munte (I.-GH.) ¶ 2 🛞 ⚚ Cel ce lucrează obiecte de aur, negustor de asemenea obiecte (BUD.) (SB.) [lat. aurarius].

AURĂRIE sf. 1 Grămadă de (bani, obiecte de) aur ¶ 2 Podoabă de aur sau avînd înfățișarea aurului.

†ZLĂTAR sm. = AURAR: ori-care zlătariu va mesteca aurul sau argintul cu alte lucruri fără știrea stăpînului PRV. -MB.; Toval-Cain s’au făcut meșter de fier, lăcătuș, potcovar, și zugrav N. -COST. [sl. zlatarĭ].

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează în aur. V. zlătar, Îi trebuiește un aurar tare iscusit, care să-i facă niște lucruri foarte prețioase. SBIERA, P. 97. 2. Cel care scoate aur din mine, care culege aur din rîuri. V. băieș, rudar. – Pronunțat: a-u-.

AURĂRIE, aurării, s. f. 1. (Colectiv) Obiecte de aur. L-au vîrît întăi într-un ceardac, apoi într-o tindă lungă, după aceea într-o odaie cu aurării pe păreți. SADOVEANU, Z. C. 267. [în ladă] puse dalbele odoare, Veșmintele și aurăria toată. MURNU, O. 135. 2. (Popular, învechit) Mină de aur. – Pronunțat: a-u-.

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează în aur. 2. Cel care scoate aur din mine sau îl culege din rîuri. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ar.

AURĂRIE, aurării, s. f. 1. Obiecte de aur. 2. (Pop.) Mină de aur. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ărie.

AURAR /EYRIR/ s. m. monedă divizionară din Islanda, a suta parte dintr-o coroană. (< fr. aurar)

AURAR ~i m. 1) Persoană care extrage aur din mine sau din râuri. 2) Meșter care lucrează obiecte de aur. /aur + suf. ~ar

AURĂRIE ~i f. 1) Obiecte de aur. 2) pop. Loc de unde se scoate aurul. /aur + suf. ~ărie

aurar m. 1. cel ce fabrică sau vinde scule de aur și de argint; 2. cel ce scoate aur din mine, băiaș; 3. cel ce culege aur din râuri: țigan aurar. [Lat. AURARIUS].

aurărie f. tot felul de scule de aur sau de argint.

aurár m. (lat. aurarius). Argintar. Culegător de aur din rîurĭ saŭ și din munțĭ. V. rudar, zlătar.

aurăríe f. (d. aur). Cantitate de aur, lucrurĭ de aur.

aurar (desp. a-u-) s. m., pl. aurari

aurărie (desp. a-u-) s. f., art. aurăria, g.-d. art. aurăriei; pl. aurării, art. aurăriile (desp. -ri-i-)

aurar (a-u-) s. m., pl. aurari

aurărie (a-u-) s. f., art. aurăria, g.-d. art. aurăriei; pl. aurării, art. aurăriile

aurar s. m. (sil. a-u-), pl. aurari

aurărie s. f. (sil. a-u-), art. aurăria, g.-d. art. aurăriei; pl. aurării, art. aurăriile

AURAR s. (înv.) zlătar, (turcism înv.) cuiungiu.

AURĂRIE s. aurărime. (S-a găsit la el multă ~.)

AURAR s. (înv.) zlătar, (turcism înv.) cuiungiu.

AURĂRIE s. aurărime. (S-a găsit la el multă ~.)

aurărie, aurării, s.f. Obiecte din aur: „Și când au văzut ce aurării și scumpeturi au adus cu ei tătarii (…), s-au gândit cum să le fure” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 156). – Din aur + suf. -ărie (Scriban, MDA, DEX).