AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană fizică sau juridică având responsabilitatea unui audit. – Din engl. auditor.

AUDITÓR¹, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător, auzitor. ♦ (Lingv.) Receptor. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditeur, lat. auditor.

auditór¹ sm [At: N. COSTIN, ap. LET II, 73 / Pl: ~i / E: pn auditor, ger Auditor] (Înv) Judecător militar.

auditór², ~oáre smf, a [At: ULIERU, C. 52 / Pl: ~i, ~oare / E: fr auditeur] 1-6 Audient (1-6). 7-8 (Persoană) care ascultă un post de radio. 9-10 (Persoană) care ascultă înregistrări audio.

AUDITÓR, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f., adj. (Persoană) care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător, auzitor. [Pr.: a-u-] – Din fr. auditeur, lat. auditor, -oris.

AUDITÓR¹ s. n. v. auditoriu.

AUDITÓR², -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană care asistă la un curs, la o conferință, la un concert; ascultător. Profesorul trebuie să vorbească în așa fel, încît să fie înțeles de auditori. – Pronunțat: a-u-.

AUDITÓR, -OÁRE, auditori, -oare, s. m. și f. Persoană care ascultă un curs, o conferință, un concert; ascultător. [Pr.: a-u-] – Fr. auditeur (lat. lit. auditor, -oris).

AUDITÓR, -OÁRE s.m. și f., adj. (Cel) care ascultă un curs, o conferință etc.; ascultător. [Cf. fr. auditeur, lat. auditor].

AUDITÓR, -OÁRE s. m. f., adj. (cel) care audiază un curs, o conferință etc.; ascultător. (< fr. auditeur, lat. auditor)

auditór s. m. ◊ „Există auditori interni, angajați ai unor mari organizații (bănci, societăți transnaționale) și auditori externi, care fac parte din firme specializate de profil. Aceștia pot fi inspectori financiari, experți judiciari, avocați, profesori, informaticieni, care exercită adesea aceste activități de audit în paralel cu alte activități, cum ar fi auditul financiar, elaborarea de proiecte directoare, consultanță în organizare, realizarea de aplicații, formare etc.” PC World Romania 6/95 p. 48 (din engl. auditor)

AUDITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care ascultă un curs, o conferință; un concert; ascultător. [Sil. a-u-] /<fr. auditoire

auditor m. cel ce ascultă o cuvântare sau o prelegere.

*auditór, -oáre s. (lat. auditor). Care aude (ascultă) un discurs orĭ un curs: auditoriĭ unuĭ profesor.

auditóriu¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 341 / Pl: ~ii / E: fr auditoire, lat auditorium] 1 Totalitatea ascultătorilor unei conferințe, unui curs etc. Si: asistență, public. 2 Totalitatea ascultătorilor la un concert. 3 (Fig) Totalitatea cititorilor unui scriitor. 4 Sală mai mare în care se adună auditorii (1) unei conferințe. 5 Sală de prelegeri la universitate. 6 (Spc) Sală pentru audiții muzicale sau teatrale. 7 (Spc) Sală pentru emisiuni radiofonice sau înregistrări cinematografice.

AUDITÓRIU², auditorii, s. n. Sală de cursuri la o școală, în special la o universitate sau la alt institut de învățămînt superior. – Pronunțat: a-u-.

AUDITÓRIU¹ s. n. Totalitatea persoanelor care ascultă o conferință, urmăresc un spectacol etc.; asistență, public. Cu toată indulgența auditoriului, trupa de amatori făcu un mare fiasco. NEGRUZZI, S. I 341. (În forma auditor) Alexandrescu înveselea auditorul cu cîte-o elegie, o satiră sau o fabulă. GHICA, S. A. 126. – Pronunțat: a-u-.- Variantă: auditór s. n.

AUDITÓRIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistență. 2. Sală de cursuri într-o școală (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Fr. auditoire (lat. lit. auditorium).

AUDITÓRIU¹ s.n. Asistență, public (la o conferință, la un curs etc.) [Pron. -riu. / < fr. auditoire].

AUDITÓRIU² s.n. Sală pentru audiții muzicale sau teatrale, pentru emisiuni radiofonice sau înregistrări cinematografice. [Pron. -riu. / < fr., lat. auditorium].

AUDITÓRIU s. n. 1. asistență, public (la o conferință, la un curs etc.). 2. sală pentru audiții și pentru înregistrări fonice. (< fr. auditoire, /2/ lat. auditorium)

AUDITÓRIU ~i n. 1) Totalitate de persoane care ascultă un curs, o conferință; un concert; totalitate de auditori; asistență. 2) Sală de conferințe într-o instituție de învățământ (superior). /<lat. auditorium

auditoriu n. 1. loc de întrunire spre a asculta un discurs; 2. persoanele cari ascultă.

*auditóriŭ n. (lat. auditorium). Sală de curs orĭ de conferențe. Persoanele adunate acolo.

auditor (a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditori; adj. f., s. f. sg. și pl. auditoare

auditór s. m. (persoană), adj. m. (sil. a-u-), pl. auditóri; f. sg. și pl. auditoáre, g.-d. sg. art. auditoárei

auditor («ascultător»)

auditoriu (asistență; sală) [riu pron. rĭu] (desp. a-u-) s. n., art. auditoriul; (săli) pl. auditorii, art. auditoriile (desp. -ri-i-) (Onorat auditoriu!)

auditoriu (asistență, sală) [riu pron. rĭu] (a-u-) s. n., art. auditoriul; (săli) pl. auditorii, art. auditoriile (-ri-i-)

auditóriu (sală, public) s. n. (sil. a-u-di-) [-riu pron. -rĭu], (săli) pl. auditórii, art. auditóriile (sil. -ri-i-)

auditoriu («sală și public ascultător»)

AUDITÓR s. v. ascultător.

AUDITOR s. ascultător, (înv.) auzitor. (Un ~ din sală.)

AUDITÓRIU s. v. asistență.

AUDITORIU s. ascultători (pl.), asistență, public. (~ aplauda în picioare.)