9 intrări

47 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ast, ástă pd, ad vz ăsta corectată

-ÁST suf. „pasionat”. (< fr. -aste)

ĂST, ÁSTĂ, ăști, aste, adj. pron. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul Soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimp care urmează după vară și precedă iarna, cuprinzând (în emisfera boreală) intervalul dintre 23 septembrie și 22 decembrie, caracterizat prin scăderea treptată a duratei zilei, însemnate precipitații și veștejirea vegetației. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întâmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. ◊ Loc. adv. Astă-toamnă = în toamna trecută. La toamnă = când va veni toamna; în timpul toamnei viitoare. De (cu) toamnă = fiind încă toamnă. Pe (sau în) toamnă = când a sosit (sau când va sosi) toamna, pe timpul toamnei. Până la toamnă = până la începutul toamnei. ♦ (Adverbial; în forma toamna) în timpul toamnei. – Lat. autumnus.

ĂST, ÁSTĂ, ăști, aste, adj. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis.

ĂST, ĂSTĂ, ăști, aste, adj. dem. 1. (Precedă substantivul; cînd urmează după substantiv, are forma ăsta, asta; întrebuințat în vorbirea obișnuită și familiară) Acest, aceasta. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul, Unde-și au părinții loc mormîntul. Tare-mi este neamul ăsta drag. BENIUC, V, 10. Ion ăsta era o fire închisă. AGÎRBICEANU, S.P. 14. Tot ochii ăștia amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi – Să nu-i uiți dragă, prin străini. IOSIF, V. 52. Cărarea asta o știa. COȘBUC, P. I 232. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24. Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91. ◊ (Emfatic) Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78. 2. (În opoziție cu alt, celălalt) Acest de aici, de dincolo. Vrei mărul ăsta sau pe celălalt? 3. (Despre măsuri de timp, urmînd după substantiv) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. Ziua asta. Vara asta.Oare n-om păți ceva în noaptea asta? CREANGĂ, P. 130. ◊ (Rar, precedînd substantivul) Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214. Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu altă dată) De astă dată sau (mai rar) astă dată = de rîndul acesta, de data aceasta, acum. Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25. Astă dară plecară noaptea. EMINESCU, N. 15. Astă dară n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92. 4. (Precedînd substantivele «vară», «toamnă», «iarnă») Precedent, trecut. Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59. Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl. ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.

ĂSTA1, ÁSTA adj. dem. v. ăst.

NOÁPTE, nopți, s. f. 1. Interval de timp durînd de seara pînă dimineața, în care soarele se află sub orizont și e întuneric. Soarele surîse și el în înfocata lui împărăție, chiar stătu pe loc, încît trei zile n-a fost noapte. EMINESCU, N. 4. Noaptea despărți pe luptători pînă a doua zi. BĂLCESCU, O. I 47. Pîn-aveam și eu drăguță, Îmi părea noaptea micuță, Dar de cînd drăguță n-am, Paru-mi nopțile un an. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Noapte albă v. alb. Nopți albe v. alb. Noapte polară v. polar.Loc. adv. La noapte = în timpul nopții următoare; cînd va începe noaptea următoare. Să vii la noapte la portița de colo, din fundul ogrăzii. SADOVEANU, O. VIII 225. N-ai grijă, iubito... Am venit înadins ca să te scap... Poți ieși la noapte din palat? ALECSANDRI, T. I 447. M-o striga și la noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. Peste noapte = în timpul nopții, noaptea. De va ajunge la locul destinat, el să nu se culce peste noapte în cort. BOTA, P. 94. Le dă răspuns ca să rămîie peste noapte acolo. CREANGĂ, P. 249. Noapte de noapte = în fiecare noapte. De (cu) noapte = înainte de ivirea zorilor, foarte devreme. Astă-dimineață s-a sculat de noapte. COȘBUC, P. I 245. Într-una din zile flăcăul se scoală de noapte... și se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 142. Lîng-a Docolinei vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărît-au Zece care mocănești. ALECSANDRI, P. II 104. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori, foarte devreme. A doua zi, cu noaptea în cap, legară păsările de picioare, le puseră pe băț și porniră. DUNĂREANU, CH. 76. Baba... se sculă cu noaptea-n cap. CREANGĂ, P. 6. ◊ Noapte bună = formulă de salut folosită cînd te desparți de cineva în cursul serii. Se despărțiră zicîndu-și în același timp: noapte bună! REBREANU, R. I 42. ◊ (Personificat) Din văi, spre pădure, noaptea își pornise valurile de umbră, venea încet, sfiindu-se încă de vuietele surde, tot mai slabe, ale serii de brumar. SADOVEANU, O. III 104. Își strînge noaptea genele-i bogate. D. BOTEZ, P. O. 29. Și din codri noaptea vine pe furiș. COȘBUC, P. I 47. ♦ (Adverbial; în forma noaptea sau nopțile) a) În (tot) timpul nopții. Eu lucrez noaptea săptămîna asta. DEMETRIUS, C. 38. Iată ce am gîndit eu, noro, că poți lucra nopțile. CREANGĂ, P. 5. Vis frumos avut-am noaptea. EMINESCU, O. I 80. b) În fiecare noapte. Pentru ochi ca sfîntul soare, Umblu noaptea pe răzoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 18. ◊ (Nearticulat, cînd e precedat de un numeral, de adjectivul demonstrativ «astă» sau de adverbele de timp «azi», «mîine», «poimîine», «ieri», «alaltăieri») S-a dus trei zile și trei nopți. ISPIRESCU, L. 4. Astă-noapte și ieri-noapte Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ◊ Loc. adv. Zi(ua) și noapte(a) = tot timpul, fără încetare. Această casă este înconjurată cu o pădure deasă și înaltă, unde stau toate fiarele cele mai sălbatice din lume; ziua și noaptea păzesc cu neadormire. ISPIRESCU, L. 6. Mergînd ea acum zi și noapte, nu știu ce făcu, că se rătăci. CREANGĂ, P. 288. ♦ Fluturi de noapte = fluturi care zboară numai la întuneric, în timpul zilei fiind lipsiți de vedere; aripile și corpul îl au acoperit cu perișori fin colorați în nuanțe sumbre; în repaos își țin aripile una peste alta. 2. Întuneric, întunecime, beznă. Prin noaptea ulițelor strîmte alergau ochi mînioși de facle, lăsînd dungi și scîntei roșii în urmă. SADOVEANU, O. I 197. Ne vom ascunde În noaptea codrului umbros. COȘBUC, P. I 123. Pe veci pieriră-n noaptea mărețului mormînt. EMINESCU, O. I 98. ◊ (În metafore, comparații, alegorii) Domnița închise iar ochii, într-o noapte amară de durere. SADOVEANU, O. V 599. Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 130. Să văd un om lipsit de simțul cel mai scump; care este într-o veșnică noapte... Un om care iubește cu tinereță pe gingașa lui soție și însă nu o poate vedea. NEGRUZZI, S. I 56.

TOÁMNĂ, toamne, s. f. Anotimpul care urmează după vară și precede iarna, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul dintre echinocțiul de la 21 septembrie și solstițiul de la 22 decembrie și caracterizat prin scăderea treptată a zilelor, veștejirea vegetației etc. Amurgul toamnei mohorîte ne-a despărțit atunci cărarea. GOGA, C. P. 94. Trecu și vara, și trecu Și toamna, și pe văi căzu Zăpada iernii. COȘBUC, P. I 282. Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vîntul zvîrle-n geamuri grele picuri. EMINESCU, O. I 119. ◊ (Personificat) Toamna cînta cu ciudate glasuri la ferestre. SADOVEANU, O. VII 151. Toamna cu-a ei albă frunte Și cu galbenii conduri, A lăsat argint pe munte Și rugină pe păduri. TOPÎRCEANU, P. 130. Toamna mîndră, harnică Și de bunuri darnică A-mpărțit a ei comori. ALECSANDRI, P. A. 155. ◊ Fig. (Simbolizînd veștejirea, sfîrșitul vegetației) Cînd toamna vieții vine, o frunte se-ntristează, Amorul rupe arcul și zboară rîzător. BOLINTINEANU, O. 4. Avea trei fii, războinici vestiți... flori din toamna vieții. ALECSANDRI, P. III 343. Vrea să-i vină toamna vîrstei cei bărbătești cu rod. ȚICHINDEAL, F. 182. ◊ Loc. adj. De toamnă = care se face sau se întîmplă toamna, care este necesar sau caracteristic acestui anotimp. E seară. O seară de toamnă moscovită, cu burniță ușoară. STANCU, U.R.S.S. 9. Vîntul de toamnă începu să bată. Zilele erau mai răcoroase, nopțile mai reci. GÎRLEANU, L. 41. ♦ (Adverbial, în forma toamna) În timpul toamnei. Toamna tîrziu În noaptea cu lună, Cum vîjîie codru Și geme și sună! COȘBUC, P. I 187. Toamna frunzele colindă, Sun-un greier sub o grindă. EMINESCU, O. I 76. Dragi-mi sînt fetele, dragi, Toamna cînd culeg la fragi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. ◊ Loc. adv. La toamnă = cînd va veni toamna sau în timpul toamnei viitoare. Ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. Știi bădiță cum ziceai Seara, cînd la noi veneai Că la toamnă-o să mă iai? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. De cu toamnă = fiind încă toamnă. Astă-toamnă = toamna trecută. Astă-toamnă era bine, Că-mi zicea mîndra: jupîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 72. Toamna asta = toamna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) toamna trecută sau viitoare. Pe toamnă = cînd a sosit (sau cînd va sosi) toamna, în timpul toamnei. Pe toamnă se pomenește cu un alt argat, că-i aduce un burdușel de brînză. ISPIRESCU, L. 209. Pînă la toamnă = pînă la începutul toamnei. Gîndit-am mîndră, gîndit Să mă las de-al tău iubit Dar inima iar mă-ntoarnă Să te iubesc pîn’la toamnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 42. În toamnă = în timpul toamnei, cînd a fost (sau va fi) toamnă. Se gîndea că o să-și facă în toamnă o căsuță a lui și că după crăciun face nunta cu Nica. CAMIL PETRESCU, O. I 25. ◊ Expr. Toamna se numără bobocii v. boboc (2).

ĂST, ÁSTĂ, ăști, aste, adj. dem. (Când urmează după substantiv are forma ăsta, asta) 1. Acest, aceasta. 2. Acesta de aici, de dincoace. 3. Prezent, de acum (sau dintr-un viitor apropiat). Ziua asta.Loc. adv. (De) astă dată = de data aceasta; acum. 4. (În expr.) Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna etc.) precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl.: ăstor; (când are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.Var.: ăsta, ásta adj. dem.]. – Lat. istum, ista.

ẮSTA1, ÁSTA, adj. dem. v. ăst.

ástă- în astă-ĭarnă, astă-toamnă, astă-vară, astă-noapte, în ĭarna trecută (imediat precedentă) ș. a.

ăst, ásta pron., pl. ăștĭ, aste. Acest, aceasta. Astă-noapte, astă-vară, noaptea orĭ vara precedentă (trecută). – În est nu se zice ăsta, ci ista și aista. În vest az-noapte saŭ azĭ noapte, fals îld. astă-noapte. Lit. astă seară barb după fr. ce soir. Corect e numaĭ deseară și în seara asta (mold. fam. ĭen sară). Seara din ajun se numește aseară orĭ ĭerĭ seară.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

ástă-iárnă (iarna trecută) adv.

ástă-noápte (noaptea trecută) adv.

ástă-prímăvară (primăvara trecută) adv.

ástă-seáră (în seara aceasta) adv.

arată toate definițiile

Intrare: ast
ast
afix (I7)
  • ast
Intrare: astă dată
compus
  • astă da
Intrare: astă-iarnă
astă-iarnă adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-iarnă
Intrare: astă-noapte
astă-noapte adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-noapte
Intrare: astă-primăvară
astă-primăvară adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-primăvară
Intrare: astă-seară
astă-seară adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-sea
Intrare: astă-toamnă
astă-toamnă adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-toamnă
Intrare: astă-vară
astă-vară adverb
compus
Surse flexiune: DOR
  • astă-va
Intrare: ăst
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P24)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • ăst
  • astă
plural
  • ăști
  • aste
genitiv-dativ singular
  • ăstui
  • ăstei
  • astei
plural
  • ăstor
  • ăstor
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P25)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • ăsta
  • asta
plural
  • ăștia
  • astea
genitiv-dativ singular
  • ăstuia
  • ăsteia
  • asteia
plural
  • ăstora
  • ăstora

astă-iarnă

  • 1. Iarna trecută.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX 2 exemple
    exemple
    • E dus de astă-iarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321.
      surse: DLRLC
    • Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165.
      surse: DLRLC

etimologie:

astă-noapte

  • 1. Noaptea trecută.
    surse: DEX '09 2 exemple
    exemple
    • Astă-noapte și ieri-noapte Mă strigă cu blînde șoapte Mîndra mea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152.
      surse: DLRLC
    • Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74.
      surse: DLRLC

etimologie:

astă-primăvară

  • 1. În primăvara trecută.
    surse: DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase. NEGRUZZI, S. I 59.
      surse: DLRLC

etimologie:

astă-seară

etimologie:

astă-toamnă

  • 1. În toamna trecută.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Astă-toamnă era bine, Că-mi zicea mîndra: jupîne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 72.
      surse: DLRLC

etimologie:

astă-vară

  • 1. În vara care a trecut.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX un exemplu
    exemple
    • Astă-vară sugeai țîță, Ș-acum dai badei guriță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 391.
      surse: DLRLC

etimologie:

ăst ăsta

  • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 5 exemple
    exemple
    • Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24.
      surse: DLRLC
    • Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91.
      surse: DLRLC
    • emfatic Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78.
      surse: DLRLC
    • Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214.
      surse: DLRLC
    • Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179.
      surse: DLRLC
    • 1.1. locuțiune adverbială (De) astă dată = acum(a)
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25.
        surse: DLRLC
      • Astă dată plecară noaptea. EMINESCU, N. 15.
        surse: DLRLC
      • Astă dată n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92.
        surse: DLRLC
    • 1.2. locuțiune adverbială Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
      exemple
      • Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74.
        surse: DLRLC
      • Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59.
        surse: DLRLC
      • Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165.
        surse: DLRLC

etimologie: