2 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ASIMILÁRE, asimilări, s. f. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. – V. asimila.

ASIMILÁRE, asimilări, s. f. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. – V. asimila.

asimilare sf [At: DA / Pl: ~lări / E: asimila] 1 Asimilație (1). 2 Fenomenul de transformare (aproape identică) a cuiva sau a ceva în cineva sau în ceva Si: asimilație (3). 3 Integrare în alt grup social sau național decât cel nativ. 4 Însușire temeinică a cunoștințelor învățate. 5 (Fon) Modificare, care poate merge până la identificare, produsă de un sunet asupra altuia aflat în apropiere Si: asimilație (4). 6 (Fon; îs) -regresivă Transformare a unui sunet sub influența altuia care-l urmează Si: asimilație (5). 7 (Fon; îs) ~ progresivă Transformare a unui sunet de către altul care-l precedă Si: asimilație (6). 8 (Fon; îs) ~ reciprocă Transformarea a două sunete prin acțiune reciprocă Si: asimilație (7). 9 Introducere în viața cotidiană sau în procesele de fabricație a unei tehnologii, a unor idei, produse etc. noi.

ASIMILARE, asimilări, s. f. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. 1. (Uneori determinat prin «organică») Asimilație. 2. Absorbire de către un grup social sau național a altui grup prin desființarea trăsăturilor lui specifice. Politica de asimilare, adică politica de contopire a națiunilor pe baza unor decrete date de sus, este sortită eșecului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 49.

ASIMILÁRE, asimilări, s. f. Acțiunea de a asimila și rezultatul ei.

ASIMILÁRE s.f. Acțiunea de a asimila; asimilație. ◊ (Fon.) Asimilare regresivă = fenomen în care elementul asimilator se găsește după elementul asimilat. [< asimila].

ASIMILÁRE s. f. 1. acțiunea de a asimila. 2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influența altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilație. ♦ ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior. (< asimila)

asimiláre s. f. Integrare în cultura țării adoptive ◊ „Berdiaev, spre deosebire de Soloviov, nu crede în soluția asimilării evreilor fie și pentru că «acest lucru ar însemna dispariția evreității» [...] Împotriva asimilismului s-a pronunțat și Fedotov, într-un text din 1942 [...]” R.lit. 1824 XI 92 p. 11 (din asimila; DN3)

ASIMILÁ, asimilez, vb. I. 1. Tranz. (Fiziol.) A transforma materiile nutritive introduse în organism în substanțe proprii organismului. 2. Refl. și tranz. A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.). 3. Tranz. A considera egal, asemănător cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) transforma sub influența altui sunet, aflat în apropiere. 6. Tranz. A introduce în procesul de fabricație produse noi, o tehnologie nouă etc. 7. Tranz. și refl. (Psih.) A (se) integra într-un set de stimuli cunoscuți anterior. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

asimilá [At: MAIORESCU, CR. I, 391 / Pzi: ~léz / E: fr assimiler, lat assimilare] 1 vt A transforma în propria substanță materiile nutritive introduse în organism. 2-3 vtr A (se) face asemănător ori de același rang cu altcineva sau altceva. 4-5 vtr A (se) integra în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.). 6-1 vtr A(-și) însuși temeinic cunoștințe. 8-9 vtr (Fon) A (se) transforma sub influența altui sunet aflat în apropiere. 10 vt A introduce în viața cotidiană sau în procesele de fabricație idei, produse, tehnologii etc. noi.

ASIMILÁ, asimilez, vb. I. 1. Tranz. A transforma în propria substanță materiile nutritive introduse în organism. 2. Refl. și tranz. A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.) 3. Tranz. a considera egal, asemănător cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. 4. Tranz. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) transforma sub influența altui sunet, aflat în apropiere. 6. Tranz. A introduce în procesul de fabricație produse noi, o tehnologie nouă etc. – Din fr. assimiler, lat. assimilare.

ASIMILÁ, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în propria sa substanță materiile nutritive introduse în organism. Organismul asimilează alimentele.Asimilînd o oarecare cantitate de substanțe, celulele primesc o dată cu ele, rezerve care se închid în ele, ca o energie înmagazinată (potențială). ANATOMIA 224. 2. (Subiectul și complementul indică un grup social sau național) A absorbi, a face asemănător cu sine prin suprimarea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.). 3. (Cu privire la cunoștințe, idei etc.) A-și însuși, a-și apropria, a dobîndi. La matematici... învățasem... fără să asimilez nimic. GALACTION, O. I 15. 4. (Cu privire la persoane) A considera la fel, asemănător, egal (în drepturi) cu altă persoană. 5. (Fon.; despre sunete) A face asemănător sau identic cu sine însuși alt sunet aflat în apropiere. Cuvîntul «cunună» provine din «curună»; sunetul «n» din silaba a treia a asimilat sunetul «r» din a doua silabă.Refl. pas. «R» s-a asimilat cu «n».

ASIMILÁ, asimilez, vb. I. Tranz. 1. A transforma în propria sa substanță materiile nutritive introduse în organism. 2. (Subiectul și complementul indică un grup social sau național) A face asemănător cu sine prin ștergerea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.); a absorbi. 3. A-și însuși cunoștințe, idei etc. 4. A considera egal, asemănător cu altă persoană. 5. (Fon.) A transforma un sunet sub influența altui sunet aflat în apropiere. – Fr. assimiler (lat. lit. assimilare).

ASIMILÁ vb. I. 1. A transforma în propria sa substanță materiile hrănitoare absorbite de organism. 2. A face asemănător, a se prezenta ca asemănător. ♦ A face asemănător cu sine (o naționalitate, un popor) prin ștergerea trăsăturilor caracteristice (limbă, obiceiuri etc.). 3. A dobândi, a învăța, a-și însuși (idei, cunoștințe etc.). 4. (Fon.) A transforma un sunet prin influența unui alt sunet din apropiere. [< fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < lat. ad – la, similis – asemănător].

ASIMILÁ vb. I. tr. 1. a transforma în substanță proprie materiile nutritive absorbite de organism. 2. a face asemănător. 3. a considera egal, similar cu altă persoană. 4. a-și însuși cunoștințe, idei etc. 5. a introduce în procesele de fabricație produse sau materiale noi, o tehnologie nouă etc. II. tr., refl. 1. a integra, a face să se integreze în alt grup social sau național. 2. (fon.) a (se) transforma sub influența unui alt sunet din apropiere. (< fr. assimiler, lat. assimilare)

A ASIMILÁ ~éz tranz. 1) (substanțe nutritive) A transforma în materie proprie. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a însuși. 3) (produse, tehnologii noi etc.) A introduce în procesul de fabricație. 5) A face să se asimileze. /<fr. assimiler, lat. assimilare

A SE ASIMILÁ mă ~éz intranz. 1) (despre grupuri naționale sau sociale) A se integra în alt grup național sau social, pierzând trăsăturile proprii. 2) (despre sunet) A deveni asemănător cu altul, modificându-și proprietățile fonetice. /<fr. assimiler, lat. assimilare

asimilà v. 1. a face asemenea; 2. a transforma alimentele în propria substanță a ființei; 3. fig. a se încorpora, a se identifica (despre elemente etnice diferite).

*asimilațiúne f. (lat. assimilátio, -ónis. V. asămănăcĭune). Acțiunea de a asimila. – Și -áție și -áre.

*asimiléz v. tr. (lat. assímilo, -áre, d. assimilis, asemenea). Fac asemenea, egalez, identific. Compar, asemăn. Prefac alimentele în propria substanță a ființeĭ. Fig. Desnaționalizez.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimiláre s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimila (a ~) vb., ind. prez. 3 asimilea

asimilá vb., ind. prez. 1 sg. asimiléz, 3 sg. și pl. asimileáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ASIMILÁRE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

ASIMILARE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

ASIMILÁ vb. a dobândi, a-și însuși, a învăța. (A ~ noi cunoștințe.)

ASIMILA vb. a-și însuși, a învăța. (A ~ întreaga materie.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ASIMILÁRE (ASIMILÁȚIE) s. f. (< asimila < fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < ad „la” + similis „asemănător”): transformare, modificare fonetică condiționată a unui sunet sub influența altui sunet diferit (alăturat sau la mică distanță) în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare cu aceea a sunetului influent. Astfel, consoana surdă s este asimilată de consoana sonoră d în consoana sonoră z, în cuvântul desdoi (pronunțat dezdoi) etc. ◊ ~ vocálică: a. între două vocale sau între o vocală și o semivocală. Astfel, vocala închisă (labială și posterioară) u se transformă în vocala medie (labială și posterioară) o sub influența vocalei medii (nelabiale și centrale) ă din cuvântul adăuga (> adăoga); vocala deschisă, nelabială și centrală a se transformă în vocala medie, nelabială și anterioară e sub influența semivocalei închise, nelabiale și anterioare i în cuvântul băiat (> băiet) din graiurile moldovenești. ◊ ~ consonántică: a. a unei consoane de către o vocală (i sau e), de către o semivocală (de obicei i) sau chiar de către o consoană, în pronunțarea regională a unor cuvinte (la singular sau la plural). Astfel, consoanele b, p, m, f și v se transformă în b’, p’, m’, f’ și v’ sau în bg’ (g’), pk’, (k’), mn’ (n’), fh’ (h’) și vy’ (y’) sub influența lui i (semivocalic sau vocalic) în formele robrob’, bine > bgíne > gíne, lup-lup’, piatră >pkátră > kátră, pom – pom’, miere > mnére > nére, cartof – cartof’, fiere > fhére > hére, morav – morav’, vine > vyíne > yíne; la fel, consoana t se transformă în t’ sau k’ sub influența lui e vocalic, în frate > fraté > fraké; consoana sonoră b se transformă în consoana surdă p prin a. ei de către consoana t în cuvântul subțire > supțire.~ în contact (orgánică): a. care privește două sunete apropiate. Astfel, consoana s este modificată în z sub influența lui d și b în cuvintele desdoí (> dezdoí) și sbuná (> răzbuná); la fel, consoana b este modificată în p, sub influența lui s, în cuvântul subsol (> supsol), iar vocalele e și ă sunt transformate regional în ă și, respectiv, în o, sub influența consoartelor m sau v, în cuvintele merg (> mărg), văpsea (> vopsea).~ la distanță (armónică): a. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, vocala ă este transformată în u, sub influența vocalei u, în cuvântul mulțămi (> mulțumi), vocala i este transformată în o, sub influența vocalei o, în cuvântul poliloghie (> polologhie); iar consoana r, din v. rom. curună, gerune și mirune, s-a transformat în n, sub influența consoanei n (cunună, genune, minune).~ progresívă: a. realizată de sunetul anterior; sinarmonism. Astfel, consoana ș asimilează (regional) pe s la ș în cuvântul șosea (> șușea), modificând, în același timp, pe o în u; la fel; consoana l modifică pe r în l, în pronunțarea populară a cuvântului alișveriș (>alișveliș).~ regresívă: realizată de sunetul posterior. Astfel, consoana ș este modificată nerecomandabil în s sub influența lui s, în cuvântul șosete (> sosete), iar consoana n este modificată în m sub influența lui b în cuvântul înbuná (> îmbuná).~ parțiálă (acomodáre): a. al cărei rezultat e echivalent cu un sunet numai parțial asemănător cu cel modificat, deoarece una din caracteristicile acestuia este deosebită. Astfel, consoana surdă (dentală și fricativă) s din prefixul des- se transformă în consoana sonoră (dentală și fricativă) z, sub influența consoanelor sonore și oclusive b și g, cu care se află în contact direct, în cuvintele desbiná (> dezbiná) și desgoli (> dezgoli).~ totálă: a. al cărei rezultat este echivalent cu două sunete identice (care se pot reduce cu timpul la unul singur). Astfel, consoana dentală (oclusivă, nazală și sonoră) n se transformă în consoana labială (oclusivă, nazală și sonoră) m sub influența unui m următor, în cuvântul înmulți (> îmmulți); vocala medială (semideschisă și nelabială) ă se transformă în vocala anterioară (închisă și nelabială) i sub influența unui i următor, în cuvântul năsip (nisip).~ reciprocă: a. care constă în modificarea ambelor sunete, având drept rezultat un singur sunet cu particularități proprii amândurora. Astfel, diftongul latin au, format din vocala medială, deschisă și nerotunjită a și din vocala închisă și rotunjită u, s-a redus în italiană la o (vocală semideschisă, apropiată de a, posterioară și rotunjită ca u) în unele cuvinte ca aurum > oro („aur”).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ASIMILÁRE (< asimila) s. f. 1. Acțiunea de a asimila. 2. Introducere în fabricație a unor produse diferite de cele fabricate anterior. 3. Modificarea de către o colectivitate a persoanelor, instituțiilor, elementelor culturale, etc. care vin din afară sau care nu-i aparțin și integrarea lor în propria ei civilizație, în așa fel, încît să nu le simtă ca străine. ♦ Inter- și întrepătrundere prin acceptarea, integrarea și atenuarea diferențelor specifice rasiale, a caracterelor morfo-funcționale, somatopsihice etc. 4. (LINGV.) Fenomen fonetic care constă în modifficarea unui sunet sub influența altuia din apropiere în așa fel încît sunetul nou devine asemănător sau identic cu cel care a provocat transformarea; asimilație (4). 5. (PSIH.) Proces prin care un stimul nou este integrat într-un set de stimuli cunoscuți anterior; (în psihologia socială) proces de interiorizare prin care persoane sau grupuri încorporează, în propria conduită, experiențe, atitudini și sentimente noi. 6. (GEOL.) A. magmatică = proces prin care magma încorporează roci din pereții rezervorului magmatic, producîndu-se o contaminare chimică, fapt ce conduce la apariția unor roci cu alcătuire mineralogică particulară.

Intrare: asimilare
asimilare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asimilare
  • asimilarea
plural
  • asimilări
  • asimilările
genitiv-dativ singular
  • asimilări
  • asimilării
plural
  • asimilări
  • asimilărilor
vocativ singular
plural
Intrare: asimila
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • asimila
  • asimilare
  • asimilat
  • asimilatu‑
  • asimilând
  • asimilându‑
singular plural
  • asimilea
  • asimilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • asimilez
(să)
  • asimilez
  • asimilam
  • asimilai
  • asimilasem
a II-a (tu)
  • asimilezi
(să)
  • asimilezi
  • asimilai
  • asimilași
  • asimilaseși
a III-a (el, ea)
  • asimilea
(să)
  • asimileze
  • asimila
  • asimilă
  • asimilase
plural I (noi)
  • asimilăm
(să)
  • asimilăm
  • asimilam
  • asimilarăm
  • asimilaserăm
  • asimilasem
a II-a (voi)
  • asimilați
(să)
  • asimilați
  • asimilați
  • asimilarăți
  • asimilaserăți
  • asimilaseți
a III-a (ei, ele)
  • asimilea
(să)
  • asimileze
  • asimilau
  • asimila
  • asimilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

asimilare, asimilărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    antonime: dezasimilare
    • 1.1. fonetică; fonologie Fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influența altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare. MDN '00
      sinonime: asimilație
      • 1.1.1. Asimilare progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior. MDN '00
      • 1.1.2. Asimilare regresivă = fenomen în care elementul asimilator se găsește după elementul asimilat. DN
        • diferențiere Asimilare realizată din sunetul posterior. MDN '00
    • 1.2. Uneori determinat prin «organică»: asimilație. DLRLC
      sinonime: asimilație
    • 1.3. Absorbire de către un grup social sau național a altui grup prin desființarea trăsăturilor lui specifice. DLRLC
      • format_quote Politica de asimilare, adică politica de contopire a națiunilor pe baza unor decrete date de sus, este sortită eșecului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 49. DLRLC
etimologie:
  • vezi asimila DEX '09 DEX '98 DN

asimila, asimilezverb

  • 1. tranzitiv fiziologie A transforma materiile nutritive introduse în organism în substanțe proprii organismului. DEX '09 DLRLC DN
    • format_quote Organismul asimilează alimentele. DLRLC
    • format_quote Asimilînd o oarecare cantitate de substanțe, celulele primesc o dată cu ele, rezerve care se închid în ele, ca o energie înmagazinată (potențială). ANATOMIA 224. DLRLC
  • 2. reflexiv tranzitiv A se integra sau a face să se integreze în alt grup social sau național prin pierderea trăsăturilor caracteristice proprii (limbă, obiceiuri etc.). DEX '09 DLRLC DN
    • 2.1. A face asemănător, a se prezenta ca asemănător. DN
  • 3. tranzitiv A considera egal, asemănător cu altă ființă, cu alt obiect, cu alt fenomen. DEX '09 DLRLC
  • 4. tranzitiv A-și însuși cunoștințe, idei etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: învăța
    • format_quote La matematici... învățasem... fără să asimilez nimic. GALACTION, O. I 15. DLRLC
  • 5. tranzitiv reflexiv fonetică; fonologie A (se) transforma sub influența altui sunet, aflat în apropiere. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Cuvântul «cunună» provine din «curună»; sunetul «n» din silaba a treia a asimilat sunetul «r» din a doua silabă. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv «R» s-a asimilat cu «n». DLRLC
  • 6. tranzitiv A introduce în procesul de fabricație produse noi, o tehnologie nouă etc. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 7. tranzitiv reflexiv psihologie A (se) integra într-un set de stimuli cunoscuți anterior. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.