asimilare sf [At: DA / Pl: ~lări / E: asimila] 1 Asimilație (1). 2 Fenomenul de transformare (aproape identică) a cuiva sau a ceva în cineva sau în ceva Si: asimilație (3). 3 Integrare în alt grup social sau național decât cel nativ. 4 Însușire temeinică a cunoștințelor învățate. 5 (Fon) Modificare, care poate merge până la identificare, produsă de un sunet asupra altuia aflat în apropiere Si: asimilație (4). 6 (Fon; îs) -regresivă Transformare a unui sunet sub influența altuia care-l urmează Si: asimilație (5). 7 (Fon; îs) ~ progresivă Transformare a unui sunet de către altul care-l precedă Si: asimilație (6). 8 (Fon; îs) ~ reciprocă Transformarea a două sunete prin acțiune reciprocă Si: asimilație (7). 9 Introducere în viața cotidiană sau în procesele de fabricație a unei tehnologii, a unor idei, produse etc. noi.

*ASIMILARE, *ASIMILAȚIUNE, *ASIMILAȚIE sf. 1 Faptul de a (se) asimila ¶ 2 📖 Fenomen prin care două sunete deosebite ce vin în atingere, sau aflîndu-se în silabe apropiate, se influențează și unul din ele schimbă pe celălalt, identificîndu-l sau transformîndu-l într’un sunet apropiat: forma „păreche” s’a schimbat în „pereche” prin ~a lui „ă” cu „e”; ~ vocalică; ~ consonantică [fr.].

ASIMILARE, asimilări, s. f. Acțiunea de a (se) asimila și rezultatul ei. 1. (Uneori determinat prin «organică») Asimilație. 2. Absorbire de către un grup social sau național a altui grup prin desființarea trăsăturilor lui specifice. Politica de asimilare, adică politica de contopire a națiunilor pe baza unor decrete date de sus, este sortită eșecului. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 49.

ASIMILARE, asimilări, s. f. Acțiunea de a asimila și rezultatul ei.

ASIMILARE s.f. Acțiunea de a asimila; asimilație. ◊ (Fon.) Asimilare regresivă = fenomen în care elementul asimilator se găsește după elementul asimilat. [< asimila].

ASIMILARE s. f. 1. acțiunea de a asimila. 2. fenomen fonetic, transformarea unui sunet sub influența altuia aflat în apropiere, în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare; asimilație. ♦ ~ progresivă = asimilare realizată din sunetul anterior; ~ regresivă = asimilare realizată din sunetul posterior. (< asimila)

asimilare s. f. Integrare în cultura țării adoptive ◊ „Berdiaev, spre deosebire de Soloviov, nu crede în soluția asimilării evreilor fie și pentru că «acest lucru ar însemna dispariția evreității» [...] Împotriva asimilismului s-a pronunțat și Fedotov, într-un text din 1942 [...]” R.lit. 1824 XI 92 p. 11 (din asimila; DN3)

*ASIMILAȚIUNE 👉 ASIMILARE.

*asimilațiúne f. (lat. assimilátio, -ónis. V. asămănăcĭune). Acțiunea de a asimila. – Și -áție și -áre.

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări

ASIMILARE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

ASIMILARE s. 1. asimilație, însușire, învățare. (~ unor cunoștințe temeinice.) 2. (FON.) asimilație. (~ vocalică.)

Asimilare ≠ dezasimilare

ASIMILARE (ASIMILAȚIE) s. f. (< asimila < fr. assimiler, cf. it., lat. assimilare < ad „la” + similis „asemănător”): transformare, modificare fonetică condiționată a unui sunet sub influența altui sunet diferit (alăturat sau la mică distanță) în sensul dobândirii unei caracteristici asemănătoare cu aceea a sunetului influent. Astfel, consoana surdă s este asimilată de consoana sonoră d în consoana sonoră z, în cuvântul desdoi (pronunțat dezdoi) etc. ◊ ~ vocalică: a. între două vocale sau între o vocală și o semivocală. Astfel, vocala închisă (labială și posterioară) u se transformă în vocala medie (labială și posterioară) o sub influența vocalei medii (nelabiale și centrale) ă din cuvântul adăuga (> adăoga); vocala deschisă, nelabială și centrală a se transformă în vocala medie, nelabială și anterioară e sub influența semivocalei închise, nelabiale și anterioare i în cuvântul băiat (> băiet) din graiurile moldovenești. ◊ ~ consonantică: a. a unei consoane de către o vocală (i sau e), de către o semivocală (de obicei i) sau chiar de către o consoană, în pronunțarea regională a unor cuvinte (la singular sau la plural). Astfel, consoanele b, p, m, f și v se transformă în b’, p’, m’, f’ și v’ sau în bg’ (g’), pk’, (k’), mn’ (n’), fh’ (h’) și vy’ (y’) sub influența lui i (semivocalic sau vocalic) în formele rob – rob’, bine > bgine > gine, lup-lup’, piatră >pkatră > katră, pom – pom’, miere > mnere > nere, cartof – cartof’, fiere > fhere > here, morav – morav’, vine > vyine > yine; la fel, consoana t se transformă în t’ sau k’ sub influența lui e vocalic, în frate > frate > frake; consoana sonoră b se transformă în consoana surdă p prin a. ei de către consoana t în cuvântul subțire > supțire. ◊ ~ în contact (organică): a. care privește două sunete apropiate. Astfel, consoana s este modificată în z sub influența lui d și b în cuvintele desdoi (> dezdoi) și răsbuna (> răzbuna); la fel, consoana b este modificată în p, sub influența lui s, în cuvântul subsol (> supsol), iar vocalele e și ă sunt transformate regional în ă și, respectiv, în o, sub influența consoartelor m sau v, în cuvintele merg (> mărg), văpsea (> vopsea). ◊ ~ la distanță (armonică): a. care privește două sunete depărtate unul de altul. Astfel, vocala ă este transformată în u, sub influența vocalei u, în cuvântul mulțămi (> mulțumi), vocala i este transformată în o, sub influența vocalei o, în cuvântul poliloghie (> polologhie); iar consoana r, din v. rom. curună, gerune și mirune, s-a transformat în n, sub influența consoanei n (cunună, genune, minune). ◊ ~ progresivă: a. realizată de sunetul anterior; sinarmonism. Astfel, consoana ș asimilează (regional) pe s la ș în cuvântul șosea (> șușea), modificând, în același timp, pe o în u; la fel; consoana l modifică pe r în l, în pronunțarea populară a cuvântului alișveriș (>alișveliș). ◊ ~ regresivă: realizată de sunetul posterior. Astfel, consoana ș este modificată nerecomandabil în s sub influența lui s, în cuvântul șosete (> sosete), iar consoana n este modificată în m sub influența lui b în cuvântul înbuna (> îmbuna). ◊ ~ parțială (acomodare): a. al cărei rezultat e echivalent cu un sunet numai parțial asemănător cu cel modificat, deoarece una din caracteristicile acestuia este deosebită. Astfel, consoana surdă (dentală și fricativă) s din prefixul des- se transformă în consoana sonoră (dentală și fricativă) z, sub influența consoanelor sonore și oclusive b și g, cu care se află în contact direct, în cuvintele desbina (> dezbina) și desgoli (> dezgoli). ◊ ~ totală: a. al cărei rezultat este echivalent cu două sunete identice (care se pot reduce cu timpul la unul singur). Astfel, consoana dentală (oclusivă, nazală și sonoră) n se transformă în consoana labială (oclusivă, nazală și sonoră) m sub influența unui m următor, în cuvântul înmulți (> îmmulți); vocala medială (semideschisă și nelabială) ă se transformă în vocala anterioară (închisă și nelabială) i sub influența unui i următor, în cuvântul năsip (nisip). ◊ ~ reciprocă: a. care constă în modificarea ambelor sunete, având drept rezultat un singur sunet cu particularități proprii amândurora. Astfel, diftongul latin au, format din vocala medială, deschisă și nerotunjită a și din vocala închisă și rotunjită u, s-a redus în italiană la o (vocală semideschisă, apropiată de a, posterioară și rotunjită ca u) în unele cuvinte ca aurum > oro („aur”).

ASIMILÁRE (< asimila) s. f. 1. Acțiunea de a asimila. 2. Introducere în fabricație a unor produse diferite de cele fabricate anterior. 3. Modificarea de către o colectivitate a persoanelor, instituțiilor, elementelor culturale, etc. care vin din afară sau care nu-i aparțin și integrarea lor în propria ei civilizație, în așa fel, încît să nu le simtă ca străine. ♦ Inter- și întrepătrundere prin acceptarea, integrarea și atenuarea diferențelor specifice rasiale, a caracterelor morfo-funcționale, somatopsihice etc. 4. (LINGV.) Fenomen fonetic care constă în modifficarea unui sunet sub influența altuia din apropiere în așa fel încît sunetul nou devine asemănător sau identic cu cel care a provocat transformarea; asimilație (4). 5. (PSIH.) Proces prin care un stimul nou este integrat într-un set de stimuli cunoscuți anterior; (în psihologia socială) proces de interiorizare prin care persoane sau grupuri încorporează, în propria conduită, experiențe, atitudini și sentimente noi. 6. (GEOL.) A. magmatică = proces prin care magma încorporează roci din pereții rezervorului magmatic, producîndu-se o contaminare chimică, fapt ce conduce la apariția unor roci cu alcătuire mineralogică particulară.