13 definiții pentru asentiment


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.

ASENTIMÉNT, asentimente, s. n. Consimțământ, aprobare, încuviințare dată cuiva pentru a face ceva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – Din fr. assentiment.

asentiment sn [At: (a. 1865) URICARIUL X, 379/3 / Pl: ~e / E: fr assentiment] 1 Consimțire dată cuiva pentru a face ceva Si: consimțământ, (fam) învoire, (iuz) pozvolenie, pozvolire. 2 (Îe) A fi în ~ul cuiva A proceda conform dorințelor cuiva.

ASENTIMÉNT s. n. (În legătură cu verbele «a avea», «a cere», «a da» etc.) Învoire cu felul de a vedea sau de a proceda al altuia. V. consimțămînt. A cerut asentimentul responsabilului de grupă.Loc. adv. Cu asentimentul cuiva = cu aprobarea, cu consimțămîntul cuiva. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a gîndi, a proceda în conformitate cu dorința sau cu felul de a vedea al cuiva.

ASENTIMÉNT s. n. Consimțământ, aprobare. ◊ Expr. A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva; a avea aprobarea cuiva într-o acțiune. – După fr. assentiment.

ASENTIMÉNT s.n. Consimțământ voluntar la propunerea, la acțiunea cuiva; învoire, permisiune. ◊ A fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. [Pl. -te. / cf. fr. assentiment].

ASENTIMÉNT s. n. consimțământ voluntar la propunerea, în acțiunea cuiva; permisiune. ♦ a fi în asentimentul cuiva = a proceda în conformitate cu dorința cuiva. (< fr. assentiment)

ASENTIMÉNT n. Act prin care cineva aderă în mod voluntar la o opinie, la o poziție sau acceptă o propunere; învoire; consimțământ. ◊ A-și da ~ul a consimți; a-și da consimțământul. A fi în ~ul cuiva a proceda în conformitate cu părerea sau cu dorința cuiva. /<fr. assentiment

asentiment n. consimțire de bună voie.

*asentimént n., pl. e (fr. assentiment. V. sentiment). Consentiment, aprobare: a-țĭ da asentimentu la o acțiune.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

asentimént s. n., pl. asentiménte

asentimént s. n., pl. asentiménte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ASENTIMÉNT s. 1. v. încuviințare. 2. v. sufragiu.

ASENTIMENT s. 1. acord, aprobare, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.) 2. adeziune, sufragiu. (Actorul obține ~ publicului.)

Intrare: asentiment
asentiment substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • asentiment
  • asentimentul
  • asentimentu‑
plural
  • asentimente
  • asentimentele
genitiv-dativ singular
  • asentiment
  • asentimentului
plural
  • asentimente
  • asentimentelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

asentiment

etimologie: