13 definiții pentru artificiu

artifíciu sn [At: CR. I, 274 / V: (înv) -iție / P: -fi-ciu, (iuz) -ți-e / E: fr artifice, lat artificium] 1 (Înv) Artificialitate (2). 2 Procedeu ingenios folosit pentru a îmbunătăți sau a înfrumuseța realitatea. 3 (Pex) Podoabă inutilă în care se simte artificialitatea (4). 4 (Îs) ~ de calcul Procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă. 5 Argument specios în susținerea unei teze, unui raționament. 6 (Liv; pex) Șmecherie. 7 Amestec de substanțe chimice și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase în scop decorativ etc., prin aprindere producând o lumină vie (frumos colorată). 8 (Lpl) Sârmă scurtă pe care se află artificii (7) care aprinse ard decorativ împrăștiind scântei.

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium.

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium.

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu meșteșugit, întocmit cu îndemînare spre a împodobi sau spre a modifica realitatea; podoabă inutilă. Prin ingenioase artificii tehnice se pot prezenta pe scenă diferite aspecte și fenomene din natură.Artificiu de calcul = procedeu prin care se poate ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă, mai rapidă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile, care, aruncate în aer de un dispozitiv special, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori și care se întrebuințează ca mijloc de semnalizare, ca divertisment la spectacolele în aer liber etc. Strigăte... țîșneau deasupra murmurului mulțimii ca niște artificii roșii. DUMITRIU, B. F. 79. Luminile colorate de artificii... cădeau în lac. PAS, Z. I 228. ◊ (Poetic) Ziua, închizînd ochii, te afunzi într-o noapte roșie, care joacă împrejurul tău și își scînteiază buchetele de artificii violete și albastre. DELAVRANCEA, T. 70. ◊ Foc de artificii v. foc. ◊ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil, care, aprinsă, aruncă mici scîntei. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și... pe-o tarabă in fața chioșcului, rahat, caramele, susan, artificii, bile și muzicuțe. PAS, Z. I 164.

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă decât cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile care, aruncate în aer, iau foc ușor, producând efecte variate de lumină și culori. ♦ Sârmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil care, aprins, aruncă mici scântei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium).

artifíciu [ciu pron. cĭu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-)

artifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], pl. artifícii, art. artifíciile (sil. -ci-i-)

ARTIFÍCIU s. v. subterfugiu.

ARTIFÍCIU s.n. 1. Mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate, procedeu meșteșugit. ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (La pl.) Compoziție de materii ușor inflamabile, care prin aprindere produc efecte luminescente variate. [Pron. -ciu. / < it. artificio, lat. artificium < ars – artă, facere – a face, cf. fr. artifice].

ARTIFÍCIU s. n. 1. mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate. ♦ ~ de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (pl.) amestec de materii ușor inflamabile, care produc efecte de lumină și culori. (< lat. artificium, după fr. artifice)

ARTIFÍCIU ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substanțe chimice (colorate) și carburanți, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasă sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium

artificiu n. 1. viclenie, înșelăciune: artificiul argumentării; 2. foc de artificiu, compozițiuni de materii inflamabile, producând flăcări de diferite colori.

*artifíciŭ n. (lat. artificium, d. ars, ártis, artă, și facere, a face; fr. artifice). Artă, meșteșug, înșelăciune: fără nicĭ un artificiŭ, a umbla cu artificiĭ. Substanțe inflamabile combinate care se aprind noaptea și se înalță în aer p. a produce efecte de lumină saŭ cu semnale de războĭ. Fig. Foc de artificiĭ, manopere pompoase p. a înșela. – Vulg. artifiție f. (probabil de la Rușĭ).

Intrare: artificiu
artificiu substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular artificiu artificiul
plural artificii artificiile
genitiv-dativ singular artificiu artificiului
plural artificii artificiilor
vocativ singular
plural