articulație

  • 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături.
    surse: DLRLC DEX '09 MDN '00 DN DEX '98 sinonime: încheietură nod un exemplu
    exemple
    • Articulația mâinii.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Loc de inserție a unui organ pe altul.
      surse: MDN '00
    • 1.2. Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.3. Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct.
      surse: DEX '09 DN DLRLC DEX '98
  • 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN rar sinonime: articulare
    • 2.1. Bază de articulație = modul de articulare a sunetelor caracteristic pentru o anumită limbă sau un anumit dialect; sistemul pozițiilor și mișcărilor organelor fonatoare caracteristic vorbitorilor într-o anumită limbă sau într-un anumit dialect.
      surse: DLRLC DN
  • 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal.
    surse: DEX '09
    • 3.1. Execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală.
      surse: DEX '09 prin extensiune

etimologie:

5 definiții

articuláție sf [At: DA ms / V: -iune / P: -ți-e / Pl: ~ii / E: fr articulation, lat articulatio] 1 Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor). 2 Locul articulației (1) Si: încheietură. 3 Legătură mobilă a segmentelor unui antropod. 4 Legătură care permite rotația unor corpuri în jurul unei axe sau a unui punct. 5 (Rar) Articulare (1). 6 (Iuz) Articulare (4). 7 (Îs) Bază de ~ Modul de pronunțare a sunetelor, specific fiecărei limbi sau dialect.

ARTICULÁȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. (ANAT.) încheietură, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamale (pl.). (~iile omului.) 3. (ANAT.) articulație semimobilă v. amfiartroză.

articulați(un)e f. 1. încheietura oaselor; 2. rostire deslușită; 3. enunțarea faptelor.

*articulațiúne f. (lat. articulátio, -ónis). Încheĭetură, juncțiune de oase. Pronunțare. – Și -áție.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARTICULÁȚIE s. 1. articulare, emitere, pronunțare, pronunție, rostire, (înv.) prozodie. (~ sunetelor.) 2. (ANAT.) încheietură, (înv. și pop.) nod, (înv.) armonie, (fam. fig.) balamále (pl.). (~iile omului.) 3. (ANAT.) articulație semimobilă = amfiartroză.

Intrare: articulație
articulație substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articulație articulația
plural articulații articulațiile
genitiv-dativ singular articulații articulației
plural articulații articulațiilor
vocativ singular
plural

9 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. 3. Rostire clară și corectă a vocalelor și consoanelor în cântul vocal; p. ext. execuție clară și frazare exactă în muzica instrumentală. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase (prin intermediul ligamentelor); locul acestei legături; încheietură. ♦ Legătură mobilă a segmentelor unui animal artropod. ♦ Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Din fr. articulation, lat. articulatio, -onis.

ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură între două sau mai multe oase; încheietură; locul acestei legături. Articulația mîinii. ♦ (Tehn.) Sistem de legătură între două corpuri solide, îngăduind rotația lor în jurul unei axe sau în jurul unui punct. 2. (Rar) Articulare (1). ◊ Bază de articulație = modul de articulare a sunetelor caracteristic pentru o anumită limbă sau un anumit dialect; sistemul pozițiilor și mișcărilor organelor fonatoare caracteristic vorbitorilor într-o anumită limbă sau într-un anumit dialect. – Pronunțat: -ți-e.

ARTICULÁȚIE, articulații, s. f. 1. Legătură (mobilă) între două sau mai multe oase, prin intermediul ligamentelor; încheietură; locul acestei legături. ♦ Legătură între mai multe corpuri solide, care permite rotația lor relativă în jurul uneia sau a două axe sau al unui punct. 2. (Rar) Articulare. – Fr. articulation (lat. lit. articulatio, -onis).

articuláție (-ți-e) s. f., art. articuláția (-ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (-ți-i-)

articuláție s. f. (sil. -ți-e), art. articuláția (sil. -ți-a), g.-d. art. articuláției; pl. articuláții, art. articuláțiile (sil. -ți-i-)

ARTICULÁȚIE s.f. 1. Încheietură, legătură (mobilă) între oase. ♦ Legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui punct sau al unei axe. 2. Mod de a pronunța, de a rosti un sunet; pronunțare a unui sunet; articulare. ◊ Bază de articulație = modul de pronunțare a sunetelor, care se face într-un anumit fel în fiecare limbă sau dialect. [Gen. -iei, var. articulațiune s.f. / cf. fr. articulation, lat. articulatio].

ARTICULÁȚIE s. f. 1. (anat.) încheietură, nod; loc de inserție a unui organ pe altul; legătură (mobilă) între oase. 2. (tehn.) legătură între două corpuri solide, care permite rotirea lor în jurul unui ax. 3. mod de a pronunța un sunet. (< fr. articulation, lat. articulatio)

ARTICULÁȚIE ~i f. 1) Legătură mobilă între două sau mai multe oase și locul acestei legături; încheietură. 2) tehn. Legătură între două sau mai multe corpuri solide, care permite mișcare relativă a acestora. 3) lingv. Mod de pronunțare a sunetelor cu ajutorul organelor de vorbire. [G.-D. articulației] /<fr. articulation, lat. articulatio, ~onis