2 intrări

12 definiții

ARTÍCUL s.m. (Bot.) Formație cuprinsă între două articulații. [< lat. articulus].

ARTÍCUL s. m. internod. (< lat. articulus)

*artícul n., pl. e (lat. artículus). Diviziune (paragraf) a unuĭ tractat, uneĭ legĭ, unuĭ contract, uneĭ socotelĭ (V. pont). Orĭce obĭect de comerciŭ. Parte cuprinsă între doŭă puncte de articulațiune într' o plantă orĭ într' un insect. Parte dintr' un întreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unuĭ ziar. Articul de Paris, obĭect de modă saŭ industrial care se fabrică specialmente la Paris. Gram. Cuvînt orĭ particulă care determină un nume: cel mare, marele. – Și articol (după it.).

artíc1 sn [At: PRAV. MOLD. 129/2 / Pl: ~ice / E: ml articulus] (Iuz) Petiție Cf articol (3).

ARTÍC s. v. plângere, reclamație.

artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).

1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.

2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

artíc s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.

Intrare: articul
articul
substantiv masculin (M1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articul articulul
plural
genitiv-dativ singular articul articulului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: artic
artic
substantiv neutru (N2) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular artic articul
plural artice articele
genitiv-dativ singular artic articului
plural artice articelor
vocativ singular
plural