8 definiții pentru artic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

artic1 sn [At: PRAV. MOLD. 129/2 / Pl: ~ice / E: ml articulus] (Iuz) Petiție Cf articol (3). corectată

ARTIC s. n. (Mold.) Plîngere, jalbă. Cela ce va da vreun artic la mîna Domniei și va scrie acolea hulă și ocară împrotiva cuiva, de vor fi aceale cuvinte adevărate, nu să va certa. PRAV. Deschizînd calea împăratului..., ieu articele cele ce sînt de jalobă la împărăție. URECHE ; cf. DOSOFTEI, VS. Etimologie: lat. lit. articulus. Cf. jalobă.

1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune.

2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17).


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARTÍC s. v. plângere, reclamație.

artic s. v. PLÎNGERE. RECLAMAȚIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf. bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73).

Intrare: artic
substantiv neutru (N2)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • artic
  • articul
  • articu‑
plural
  • artice
  • articele
genitiv-dativ singular
  • artic
  • articului
plural
  • artice
  • articelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)