Arta f. numele unui râu și oraș în Grecia: 9000 loc. Port pe golful de Arta, format de Marea Ionică.

ARTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Operă de artă = operă realizată prin activitate artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă (1). Artă decorativă v. decorativ. Artă plastică v. plastic. Arte frumoase v. frumos. Artă populară = ansamblu de creații artistice (anonime) realizate de popor (literatură, muzică, obiecte de artă plastică etc.). Arte liberale = (în Evul Mediu) cele șapte discipline care constituiau învățământul scolastic. Artă poetică v. poetic (3). Artă pentru artă = formulă exprimând teza autonomiei absolute a artei față de societate. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din an când este permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hârță s. f., hârți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi].

artă¹ sf [At: (a. 1851) URICARIUL XIII, 341/22 / Pl: ~te / E: lat ars, artis] 1 Activitate care folosește mijloace de exprimare specifice pentru a produce valori estetice. 2 Totalitatea operelor cu valoare estetică dintr-o epocă, țară etc. 3 Îndeletnicire practicată cu rigoare și talent. 4 (Pgn) Măiestrie. 5 (Fam; îe) De amorul (sau de dragul) -tei Dezinteresat. 6 (Îlav) De – Artistic. 7 (În învățământul medieval; îs) -te liberale Discipline studiate în facultatea de filozofie (facultas artium), grupate în două cicluri -trivium (gramatica, retorica, logica) și quadrivium (aritmetica, geometria, astronomia, muzica). 8 (Înv; dfnz) Artă (3) în care se pune accent pe iscusința minții Vz profesii libere. 9 (Îs) - pură (sau – pentru -) Artă (1) din care deliberat lipsește intenția de a avea o influență de natură socială. 10 (În concepția proletcultistă; îs) – decadentă Artă considerată a avea un conținut imoral pentru că nu promova valorile culturii proletare. 11 (Îs) – cu tendință Artă (1) care promovează o anumită teză, tendință socială sau morală. 12 (Îs) – poetică Reguli, principii despre creația literară reflectate în opera unui scriitor sau a unui curent literar.

artă² sf vz harță

arț¹ sm vz harți

arț s vz hârță

arță sf vz hârță

arți sm vz harți

hanță³ sf vz harță

harț sn vz harță

harță [At: URECHE, ap. LET. I, 119/7 / V: (înv) harț sn, (reg) hanță³ / Pl: ~te / E: mg harc] 1 (Înv) Ciocnire între avangărzi sau între mici grupuri militare potrivnice. 2 (Înv) Detașament însărcinat să oprească înaintarea dușmanilor prin ușoare încăierări. 3 Încăierare. 4 (Înv) Duel. 5 Război. 6 (Pop) Răzmeriță. 7 Ceartă.

harțe sfp vz harți

harți smp [At: (a. 1640) PRAV. GOV., ap. HEM 1761 / V: arț sm, arți, harțe sfp, hârț sm, hârță sf, hârți / E: nct] (Îrc) 1 Dezlegare de post (în zilele de miercuri sau de vineri consacrate de obicei postului). 2 (Înv; îe) A da prin ~ A nu posti (niciodată).

hârț¹ sm vz harți

hârță sf vz harți

hârți² smp vz harți

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) (Hipocrat)= Arta este lungă, viața scurtă.

*ARTĂ (pl. -te) sf. 1 Exprimarea prin cuvinte, colori, sunete, etc. a stărilor sufletești superioare, a emoțiunilor estetice: operă de ~ ¶ 2 Măestrie, meșteșug, talent, pricepere: arta minunată cu care albinele își construesc celulele ¶ 3 ✒️ Arta poetică, tratat de regule după care trebue scrisă o bucată poetică pentru ca să îndeplinească condițiunile unei opere desăvîrșite ¶ 4 Îndeletnicire cu un lucru care cere o anumită cultură, respectarea unor anumite principii: arta oratorică; arta dramatică; artele frumoase, arhitectura, sculptura, pictura, gravura, poezia, muzica, dansul; arte liberale, ocupațiunile în care omul lucrează mai mult cu mintea, cu inteligența, spre deosebire de artele mecanice, meseriile acelea la care se lucrează cu mîinile și mașinile ¶ 5 Mijlocul prin care se ajunge la ceva, iscusință, dibăcie: are o ~ specială de a captiva lumea [lat. ars].

❍ARȚ = HARȚI.

❍ARȚI = HARȚI.

ARTĂ, arte, s. f. 1. Activitate a omului care are drept scop producerea unor valori estetice și care folosește mijloace de exprimare cu caracter specific; totalitatea operelor (dintr-o epocă, dintr-o țară etc.) care aparțin acestei activități. ◊ Loc. adj. De artă = artistic. ◊ Expr. (Fam.) De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemânare deosebită într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere multă îndemânare și anumite cunoștințe. – Din fr. art, lat. ars, -tis.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Săptămâna în care e permis să se mănânce de frupt miercurea și vinerea. [Var.: hârță s. f., hârți s. m. pl.] – Din ngr. Artzi[vurtzi] (< armeană).

ARTĂ, arte, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini artistice și care, ca și știința, are o mare forță de cunoaștere și de transformare a vieții sociale. P.M.R. va acorda o atenție deosebită creării de condiții prielnice pentru dezvoltarea artei și culturii puse în serviciul poporului, și va arăta toată solicitudinea slujitorilor științei și ai artei. REZ. HOT. I 7. Arta realismului socialist este o puternică armă de educație comunistă a maselor. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 3/1. Arta este ideologie, arta implică o poziție de clasă, implică un conținut. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 343, 3/1. ◊ Artă socialistă = artă legată de viața oamenilor muncii, pusă în serviciul cauzei socialismului. V. realism socialist. Arta socialistă trebuie nu numai să oglindea-că viața poporului, ci să și educe și să îndrumese poporul. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 14/3. Artă cu tendință (în opoziție cu artă pentru artă) = formulă (folosită îndeosebi de criticii literari progresiști din trecut) prin care se definește funcțiunea socială a artei; artă militantă. Constantin Dobrogeanu-Gherea a fost unul din partizanii artei cu tendință. ▭ Artă pentru artă sau artă pură = concepție metafizică idealistă, reacționară, care pretinde că arta ar avea un scop și o valoare «în sine» și că ar fi indiferentă față de clasele sociale. Artistul format în societatea burgheză s-a lăsat prins de formulele amăgitoare ale o artei-zonă neutră», a «artei pure», a «artei pentru artă». CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 8/1. Artă decadentă = artă cu conținut corupător, imoral, caracteristică în special pentru burghezie în perioada imperialismului. Arta decadentă își găsește expresia fie în formalism (impresionism, futurism, suprarealism etc.), fie în reprezentarea naturalistă a vieții. ▭ Operă de artă = rezultat al activității artistice creatoare. Om de artă (sau al artei) = persoană care desfășoară o activitate artistică sau se ocupă cu probleme de artă. Artă plastică = artă care operează cu forme și culori (sculptură, pictură etc.). Oamenii muncii sînt dornici să vadă arta plastică răspunzînd din ce în ce mai mult celor mai fierbinți năzuințe ale lor, mobilizîndu-i și întărindu-i în lupta pentru construirea socialismului și apărarea păcii. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 26, 3,3. Profesorul de desen prevede lui Dumitraș Ilie un viitor sigur în artele plastice. SADOVEANU, N. F. 175. Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură; (mai rar, în trecut, și) arhitectură, poezie, muzică, dans. Artă poetică = tratat care cuprinde regulile de urmat la alcătuirea operelor literare în trecut. Boileau este autorul unei «Arte poetice». ▭ Artă populară = creație artistică (de obicei anonimă) realizată de popor. Artiștii profesioniști cinstiți recurg la izvoarele artei populare ca la un mijloc hotărîtor de luptă împotriva formalismului care degradează arta, lipsind-o de idei, de specific național. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 353, 1 2. ◊ Expr. (Familiar) De dragul artei = în mod dezinteresat; gratis. 2. (De obicei urmat de determinări) Îndemînare într-o activitate oarecare (de cele mai multe ori practică); pricepere, meșteșug, măiestrie; îndeletnicire care cere îndemînare și respectarea unor anumite reguli. Imagi-națiunea, sufletul și mintea mea au putut aievea să-și însușească plăcerile și farmecul artei [vînătoriei], pe care tu, cel dintîi, o predai astăzi cititorilor romîni. ODOBESCU, S. III 13. ◊ Arta militară = ramură a științei militare (cuprinzînd tactica, arta operativă și strategia), care se ocupă cu studierea metodelor privitoare la ducerea operațiilor militare și a războiului în general. Arte grafice = tehnica reproducerii și a multiplicării sub formă de imprimate sau cărți a originalelor scrise sau desenate. Arte liberale = discipline care se studiau în învățămîntul evului mediu, fiind grupate în «trivium» (gramatica, retorica, logica) și «quadrivium» (aritmetica, geometria, astronomia și muzica). Artă culinară = pricepere, meșteșug în pregătirea mîncărilor. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său. CARAGIALE, O. II 226.

HARȚĂ s. f. 1. Încăierare, ceartă, sfadă. Dar el nu caută harță nimănui; așa-i firea lui, blîndă și împăciuitoare. GALAN, Z. R. 82. A îndrăznit să se ieie la harță cu unul din băietanii cei mari de la școală. SADOVEANU, N. F. 155. I-a venit poftă să se prindă la harță cu noi, grăi Lică. SLAVICI, O. I 132. 2. (Învechit) Încăierare ușoară, ciocnire între avangărzile sau între detașamentele armatelor potrivnice. Mihai, ce se aflase mereu la avangardă, porni iute înainte cu romînii săi ca să dea harță vrăjmașului și să-l împiedice a trece podul. BĂLCESCU, O. II 122. – Variantă: (Mold.) harț (SADOVEANU, N. P. 381) s. n.

HARȚI s. m. pl. (În religia ortodoxă) Perioadă din timpul unui post, cînd se permite credincioșilor să mănînce carne miercurea și vinerea. – Variante: hîrță (CREANGĂ, A. 107) s. f., hîrți s. m. pl.

HÎRȚĂ s. f. v. harți.

HÎRȚI² s. m. pl. v. harți.

ARTĂ, arte, s. f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini estetice; totalitatea operelor care aparțin acestei forme a conștiinței sociale. ◊ Artă cu tendință = formulă (folosită îndeosebi de criticii literari progresiști din trecut) prin care se definește funcția socială a artei; artă militantă. Artă pentru artă sau artă pură = concepție idealistă care pretinde că arta ar avea un scop și o valoare „în sine” și că ar fi indiferentă față de clasele sociale. Artă decadentă = artă cu conținut corupător, imoral, caracteristică în special burgheziei imperialiste. Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. Om de artă = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Artă plastică = artă care folosește forme și culori (sculptură, pictură etc.). Arte frumoase = pictură, sculptură, gravură, (în trecut și) arhitectură, poezie, muzică și dans. (În trecut) Artă poetică = tratat care cuprindea regulile de urmat la alcătuirea operelor literare. Artă populară = creație artistică, de obicei anonimă, realizată de popor. ◊ Expr. De amorul (sau de dragul) artei = în mod dezinteresat. 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și anumite cunoștințe. ◊ Arte liberale = discipline care se studiau în învățămîntul evului mediu. Artă militară = ramură a științei militare care se ocupă cu metodele privitoare la ducerea operațiilor militare. Arte grafice = tehnica reproducerii și a multiplicării sub formă de imprimate sau cărți a originalelor scrise sau desenate. Artă culinară = meșteșug în pregătirea mîncărurilor. – Fr. art (lat. lit. ars, -tis).

ARTĂ s.f. 1. Formă a conștiinței sociale care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme a conștiinței sociale; operă omenească în care se manifestă talent sau geniu. ◊ Operă de artă = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ♦ Arte liberale = denumire dată în evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii. 2. Artă poetică = a) disciplină a criticii literare care studiază regulile de urmat la alcătuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei în versuri, poem care exprimă concepția, convingerile despre menirea artei și despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli și deprinderi învățate; îndemînare, pricepere, măiestrie, meșteșug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].

ARTĂ s. f. 1. formă a activității umane care oglindește realitatea în imagini expresive; totalitatea operelor care aparțin acestei forme. ♦ operă de ~ = operă rezultată din activitatea artistică creatoare. ◊ ~e liberale = denumire dată în învățământul medieval gramaticii, retoricii, dialecticii (trivium), aritmeticii, geometriei, astronomiei și teoriei muzicii (quadrivium). 2. îndemânare deosebită, pricepere, măiestrie, abilitate. ♦ ~ militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului. (< fr. art, lat. ars, artis)

ARTĂ ~e f. 1) Formă a activității umane care oglindește realitatea prin imagini expresive. ~ populară. ~ poetică. 2) Totalitate a operelor dintr-o epocă, dintr-o țară, care aparțin acestei activități. 3) Fiecare dintre modalitățile de exprimare a frumosului, a esteticului. ~ cinematografică. ~ teatrală. ~e plastice. 4) Totalitate de cunoștințe și de priceperi, necesare pentru activitatea într-un anumit domeniu. ~ oratorică. ◊ ~ militară ramură a științei militare care se ocupă cu teoria și tactica acțiunilor de luptă. [G.-D. artei] /<fr. art, lat. ars, artis

HARȚĂ ~e f. 1) Ceartă însoțită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată ușoară între două detașamente dușmane. [G.-D. harței] /<ung. harc

HARȚI m. pl. Zile în perioada de post, în care se permite credincioșilor să mănânce carne. [Monosilabic] /<ngr. artzi

artă f. 1. modul de a face un lucru după oarecari regule; 2. măestrie, dibăcie; 3. pl. frumoasele arte, poezia, muzica și artele desenului (pictura, sculptura, arhitectura); arte liberale, în cari domină inteligența: istoria, filozofia, dreptul, medicina, etc., în opozițiune cu artele mecanice.

harță f. Mold. luptă voinicească, încăierare: la harță pornește POP. [Pol. HARȚ].

harți m. pl. săptămâna dinainte de cea albă, când se mănâncă (Miercurile și Vinerile) și de dulce și de post: în săptămâna hărții CR. [Vechiu-rom. săptămâna Arțivurilor (Pravila dela Govora) sau a Armenilor (după porecla ce li se da)].

ártă f., pl. e (lat. ars, ártis). Exprimarea emoțiunilor superioare pin cuvinte, sunete, colorĭ saŭ forma (ceĭa ce, împreună cu literele și științele, constituĭe una din cele marĭ diviziunĭ ale activitățiĭ omeneștĭ): arta poeziiĭ, muziciĭ, picturiĭ, sculpturiĭ. Știință: arta medicineĭ. Măĭestrie, gust artistic: a lucra cu artă. Artele liberale, cele în care se lucrează cu inteligența. Artele mecanice, cele care depind de mînă. Artele frumoase, pictura și sculptura saŭ și muzica. V. belearte.

arț și harț n., pl. urĭ, și (maĭ vechĭ) arțĭ și harțĭ m. pl. (prescurtat din Arțivur și -urț, numele cîneluĭ căruĭa, după credința poporuluĭ, se închină Armeniĭ și poreclă dată Armenilor, d. ngr. Artzivúrtzi, mgr. Artzivúrion, ĭar acesta d. arm. aračayork, timpu din aintea postuluĭ mare. A mînca de frupt Mercurea și Vinerea „ca un cîne” înseamnă „a te spurca”, ca adoratoriĭ cîneluĭ). Munt. Timpu cînd se mănîncă carne și Mercurea, și Vinerea, ca’n săptămîna a zecea înainte de Paște, a brînzeĭ (cînd nu se mănîncă carne, dar, se mănîncă lapte și oŭă), a Pașteluĭ, a Rusaliilor și de la Crăcĭun pînă la Bobotează: A mînca harț orĭ de harț, a nu ținea postu. – Ghib. (Traista, 129) zice: „Săptămîniĭ albe saŭ a brînzeĭ îĭ precede o săptămînă în care se mănîncă vrîstat; această săptămînă se cheamă hirța. În aintea hirțeĭ e cîrneleaga. Tot cîrneleagă e și săptămîna întîĭa după Crăcĭun. Cînd cîșlegile țin numaĭ cincĭ săptămînĭ, avem săptămîna întîĭa cîrneleagă, a doŭa hirță, a treia cîrneleagă, a patra hirță, ĭar a cincea a brînzei”. – Vechĭ și hîrț, pl. urĭ. În Mold. hîrță, pl. e.

1) harț n., pl. urĭ (ung. ceh. harc, pol. harc, vechĭ herz, harță, d. mgerm. harz, harze, herze, ngerm. herzu, strigăt de luptă. V. horțiș). Vechĭ. Harță, încăĭerare, cĭocnire între avangarde: harț cu Tătariĭ (N. Cost. 2, 203), oștile daŭ harț (Ĭorga, Ist. Arm. Rom. I, 199). Detașament care hărțuĭa. Duel. Războĭ.

2) harț n. și harțĭ m. pl. V. arț.

hárță f., pl. e (d. harț). Vechĭ. Încăĭerare, luptă mică. Luptă, bătălie. Azĭ. Ceartă, sfadă: a avea gust de harță, a te lua la harță cu cineva.

hîrță, V. arț.

artă s. f., g.-d. art. artei; pl. arte

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl., art. harții

artă s. f., g.-d. art. artei; pl. arte

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl

artă s. f., pl. arte

harță s. f., g.-d. art. harței

harți s. m. pl.

harți pl.

ARTĂ s. 1. v. măiestrie. 2. artă abstractă v. abstracționism; artă aplicată v. artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată; artă nonfigurativă = abstracționism. 3. artă regizorală v. regie; artă scenică v. scenografie; arte frumoase = belearte. 4. artă culinară v. gastronomie.

HARȚĂ s. v. încăierare.

HARȚĂ s. v. animozitate, arțag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînțelegere, război, vrajbă, zâzanie.

HARȚI s. pl. (BIS.) cârneleagă, (pop.) dulcele Crăciunului, săptămâna cărnii, săptămâna clisei, săptămâna curată, săptămâna de praguri, săptămâna hârțească, săptămâna hârții, săptămâna împestrițată, săptămâna învârstată, săptămâna mistreață, săptămâna tărcată, săptămâna vârstată.

SĂPTĂMÂNA HÂRȚII s. v. cârneleagă, harți.

ARTĂ s. 1. dibăcie, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință, talent. (Obiect făcut cu multă ~.) 2. artă aplicată = ornamentică, artă decorativă; artă decorativă = ornamentică, artă aplicată. 3. artă regizorală = înscenare, montare, regie, punere în scenă, (rar) regizorat, (înv.) scenariu; artă scenică = scenografie; arte frumoase = belle-arte. 4. artă culinară = gastronomie.

HARȚĂ s. hărțuială, hărțuire, încăierare.

harță s. v. ANIMOZITATE. ARȚAG. BĂTĂLIE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. LUPTĂ. NEÎNȚELEGERE. RĂZBOI. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

HARȚI s. pl. (BIS.) cîrneleagă, (pop.) dulcele Crăciunului, săptămîna cărnii, săptămîna clisei, săptămâna curată, săptămîna de praguri, săptămîna hîrțească, săptămîna hîrții, săptămîna împestrițată, săptămîna învîrstată, săptămîna mistreață, săptămîna tărcată, săptămîna vîrstată.

artă (arte), s. f. – 1. Activitate care are drept scop producerea unor valori estetice. – 2. Măiestrie, pricepere. It. arte, din lat. ars (sec. XIX). – Der. artist, s. m.; artistă, s. f.; artistic, adj.

harță s. f. – Încăierare, ceartă. – Var. (înv.) harț. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arțag. – Der. hărtaș, s. m. (luptător, combatant); hărțui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărțeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărțuială, s. f. (faptul de a hărțui); hărțuitor, adj. (care hărțuiește); hărăți, vb. (a hărțui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 și DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) „a ațîța”, ipoteză ce pare inutilă; hărăție, s. f. (înv., combativitate; vitejie); hărățag, s. n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucișare cu arțag; hărăț, s. m. (persoană care hărțuiește; viteaz), sec. XVII, înv.

harți s. m. pl. – Săptămîni în care este permis să se mănînce carne miercurea și vinerea. – Var. arț(i). Ngr. χάρτζι, care, după Cihac, II, 136, ar porveni din tc. harç „cheltuială”. Cf. arțibur, a cărui der. nu este clară.

ARTĂ. Subst. Artă, creație artistică. Artă cu tendință; artă pentru artă. Artă populară, creație populară; artizanat; folclor. Artă naivă. Artă cultă; Măiestrie artistică, geniu, talent, har, înzestrare. Literatură, beletristică, arta cuvîntului, litere; creație literară; proză; poezie; dramaturgie. Arte plastice, arte frumoase, bele-arte (rar). Artă monumentală; artă decorativă; decorație (rar), ornamentație. Pictură; pictură monumentală; pictură de șevalet; pictură ornamentală; pictură de ilustrație; desen, grafică, gravură, acvaforte; portretistică; peisagistică. Frescă; ulei; guașă; pastel; mozaic. Arhitectură. Sculptură. Muzică, artă muzicală. Artă dramatică, artă teatrală, dramaturgie, teatru, artă scenică. Coregrafie, artă coregrafică; dans; dans popular; dans de caracter; dans clasic (academic); balet. Cinematografie. Artă cinematografică. Artist, om de artă. Colecție; muzeu; pinacotecă; salon plastic, galerie de artă. Expoziție; vernisaj. Adj. Artistic; folcloric; folcloristic; literar; poetic; plastic; decorativ, pictural, ornamental; grafic; peisagistic; arhitectural; sculptural; muzical; dramatic; scenic, teatral; coregrafic; cinematografic. Adv. Artistic, artisticește (rar). V. actor, artist, autor, cinematografie, dans, dansuri populare, dramaturgie, literatură, monument, muzicant, pictură, poezie, teatru.

operă de artă muzicală v. compoziție (1).

ARTA, revistă a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Apare la București din 1954.

ARS LONGA, VITA BREVIS (lat.) arta e lungă, viața e scurtă – Varianta latină a primului aforism hipocratic: „Ho bios brachys, e de techne macra” (O βιος βραχύς ἤ δέ τέχνη μαϰρά)

ÁRTĂ (< fr., lat.) s. f. 1. Formă a activității umane și a conștiinței, constînd în realizarea de structuri expresive capabile să genereze și să comunice emoții specifice complexe, la care participă, atît în actul creației cît și în acela al receptării, senzorialitatea, intuiția, afectivitatea și inteligența. De-a lungul istoriei sale, creația artistică, păstrîndu-și specificitatea de geneză, conține și transmite în limbaj propriu datele despre realitatea obiectivă sau subiectivă pe care artistul o traversează. Această apartenență la o dublă realitate conferă artei statutul de dimensiune constitutivă a umanului. Parte integrantă a culturii, a. îndeplinește un rol important în societate prin funcțiile cognitivă și educativă care-i sînt implicite. ♦ Operă de a. = operă realizată prin activitatea artistică creatoare. ♦ Om de a. = persoană care desfășoară o activitate artistică sau care studiază probleme de artă. Arte frumoase = denumire dată grupului de arte alcătuit din: pictură, sculptură, grafică (în trecut și arhitectură, poezie, muzică și dans). Arte plastice v. plastic. A. decorativă v. decorativ. A. populară = ansamblu de creații artistice, de obicei anonime, realizate de popor (literatură, muzică, dansuri, obiecte de artă plastică sau de artă decorativă). A. poetică v. poetic (3). A. pentru a. = formulă exprimînd teza autonomiei absolute a a. față de societate. În sec. 19, ca reflex al dezacordului dintre adepții tezei și mediul existent, a.p.a. era îndreptată împotriva didacticismului, academismului și influențelor mentalității filistine în artă. A. 1900 (a. nouă) = mișcare artistică generată de ideile estetice europene de la sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20. Corespunde următoarelor curente artistice: art nouveau în Franța, Jugendstil sau Secession în Germania și Austria; modern-style în Anglia, stil „Floreale” în Italia, stil „Coup de fouet” în Belgia, școala din Glasgow în Scoția, stil „Joventud” în Spania, „Tiffany style” în S.U.A. etc. Se definește ca o tentativă de integrare a artei în viața socială, astfel situîndu-se în curentul general al avangardei democratice. Trăsătura generală a mișcării este căutarea unei noi și moderne sinteze a artelor. La începutul sec. 20, a. 1900 marchează arhitectura, decorația, pictura, sculptura și artele grafice pe teritoriul României. Ecouri ale acestei mișcări se simt în opere lui Șt. Luchian, N. Vermont, Hollósy Simon, Th. Pallady, Kimon Loghi, D. Paciurea, Cecilia Cuțescu-Stork, Al. Ziffer, A. Popp, I. Theodorescu-Sion, N. Tonitza. În cadrul a. 1900 din România apar formele originale ale stilului neoromânesc din arhitectură, promovat de I. Mincu, P. Antonescu, Gh. Sterian, N. Ghika-Budești. Importantă este și școala Secession de arhitectură și decorație din Transilvania. A. cinetică = curent artistic internațional, răspîndit în al cincelea deceniu al sec. 20 prin opere semnate de V. Vasarely, B. Munari, J.R. Soto, J. Tinguely, N. Schöffer, P. Bury. Se caracterizează prin experimentarea unor mișcări în opera de artă, de la cele mecanice și luminoase la cele electromagnetice, supuse unor calcule și programe de tip științific. A. concretă = curent artistic european din cadrul mișcării abstracte moderne, caracterizat printr-o mare libertate compozițională. Principiile curentului sînt teotetizate de șeful grupului, Theo van Doesburg, în „Manifestul artei concrete” (1930). 2. Îndemînare într-o activitate; pricepere, măiestrie. ♦ Îndeletnicire care cere îndemînare și pricepere. ♦ Arte grafice = tehnica reproducerii și multiplicării, sub formă de imprimate sau de cărți, a originalelor scrise sau desenate de obicei în creion, cărbune, cretă sau peniță. Arte liberale = (în ev. med.) cele șapte discipline care constituiau învățămîntul scolastic, grupate în ciclurile trivium și quadrivium. A. militară = parte a științei militare care studiază teoria și practica pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă și a războiului.

ARTS AND CRAFTS [a:ts ənd kra:fts], societate artistică de arte și meserii organizată sub conducerea lui W. Crane, în 1888 la Londra, cu scopul de a promova originalitatea și valoarea în artele aplicate, opunîndu-se producției industriale de serie. Preocuparea pentru obiectul de uz curent s-a extins și asupra arhitecturii, avînd la bază concepția despre confortul fizic și spiritual al spațiului de locuit sub semnul valorii și al esteticului. Ea a influențat „stilul 1900” și stă la baza concepției artei ambientale a sec. 20.

COMMEDIA DELL’ARTE (loc. it.) Comedie convențională cu măști și personaje fixe, specifice teatrului italian din Renaștere. Scrisă pe subiecte comice, tragicomice sau pastorale după un scenariu-schemă, ce permitea improvizația cu trăsături de bufonadă. Personajele purtau măști tipice: slugile, Brighella, Serveta, Arlechinul, Pulcinella, Căpitanul Spaventa, Pantalone, Doctorul și cuplul de îndrăgostiți, singurii care apăreau cu chipul real. A exercitat o influență hotărîtoare asupra teatrului european, asupra creației lui Molière, Goldoni ș.a. și a dispărut la mijlocul sec. 18. Se mai numește commedia a soggeto sau a canovaccio.

ENCICLOPEDIE SAU DICȚIONAR RAȚIONAL AL ȘTIINȚELOR, ARTELOR ȘI MEȘTEȘUGARILOR (denumită pe scurt „Enciclopedia franceză”), vastă lucrare enciclopedică, monument al filozofiei iluministe, inițiată de D. Diderot și J. d’Alembert și editată în 35 vol. (1751-1780). La elaborarea ei au luat parte peste 150 de filozofi, savanți și specialiști în toate domeniile (Voltaire, Montesquieu, Rousseau, Helvétius, Condillac, Buffon, d’Holbach, Marmontel, Quesnay, Turgot), E. fiind oglinda progresului științei și gândirii timpului. Discursul preliminar elaborat de d’Alembert constituie un tablou sintetic al cunoașterii epocii iluministe.

HONOS ALIT ARTES (lat.) onoarea hrănește artele – Cicero, „Tusculanea disputationes”, I, 2, 4. Prețuirea este un puternic stimulent al creației.

IUS EST ARS BONI ET AEQUI (lat.) dreptul este arta binelui și a echității – Definiție dată dreptului în „Digestele” lui Iustinian.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ, revistă săptămânală a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Apare la Chișinău din 1954. Redactor-șef: N. Dabija. Printre primele publicații care au adoptat, după 1989, alfabetul latin. Colaboratori: Gr. Vieru, Leonida Lari, A. Păunescu, M. Cimpoi, I. Ungureanu, Galina Furdui, D. Matcovski ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ ROMÂNĂ, revistă lunară, apărută, cu intermitențe la București (1896-1910), sub direcția lui N. Petrașcu. A publicat literatură originală și eseuri. Colaboratori: G. Coșbuc, I.L. Caragiale, Șt.O. Iosif, D. Anghel, Duiliu Zamfirescu ș.a.

REVISTA ROMÂNĂ PENTRU ȘTIINȚE, LITERE ȘI ARTE, publicație lunară, apărută la București (apr. 1861-nov. 1863), sub conducerea lui Al. Odobescu. A publicat, alături de scrieri beletristice, studii de istorie și arheologie, medicină, economie, geologie, drept. Între colaboratori: V. Alecsandri, N. Filimon, Gr. Cobălcescu, Em. Bacaloglu, Gr. Ștefănescu, P.S. Aurelian.

Ars longa, vita brevis („Arta e lungă, viața e scurtă”) este traducerea în latină a primului aforism al celebrului medic grec Hipocrat, supranumit „părintele medicinei” (460-377 î.e.n.) [...]. Mai răspîndită și mai întrebuințată de-a lungul vremii, versiunea latină s-a impus și a rămas în locul celei grecești din care s-a născut. E folosită ca un sfat, ca un îndemn, cînd vrei să spui cuiva să se grăbească, fiindcă timpul e scurt și sînt multe de făcut. O idee identică exprimă Goethe în Faust (act. 1, sc. 1): „Ach, Gott! Die Kunst ist lang / Und kurz ist unser Leben” (Ah, Doamne! arta e lungă / și scurtă-i viața noastră). ȘT.

Artă pentru artă – Expresia L’art pour l’art aparține filozofului francez Victor Cousin. Într-o prelegere ținută la universitatea Sorbona și-a expus concepția că religia trebuie pusă în slujba religiei, morala trebuie să servească morala, iar arta trebuie făcută pentru artă. Formula aceasta – atribuită lui Victor Hugo de către poeții parnasieni din Franța – a fost repede îmbrățișată de reprezentanții artei burgheze, de adepții unor curente literare, care au și adoptat-o ca o deviză a lor (de pildă: curentul parnasian). În opoziție cu arta pentru artă este arta cu tendință, care, „pornind de la adevărul că imaginea artistică este reflectarea subiectivă a realității obiective, creația artistică fiind condiționată din punct de vedere social-istoric, respinge concepția estetică idealistă și reacționară a artei pentru artă, care proclamă independența artei față de viața socială”. Anghel și Iosif folosesc expresia însă la modul ironic în poezia Controvers: „De ce cu orice trop Garafa se deșartă Și cade strop cu strop?… O, artă pentru artă!” FIL.

Honos alit artes (lit. „Onoarea hrănește artele”) – Cicero, Tusculane (I, 2, 4). Maxima nu trebuie interpretată stricto sensu, căci, pentru artiști, numai honos n-ar fi desigur o hrană suficientă. Dar aici nu e vorba de plată, ci de răsplată. Cicero se referă la hrană sufletească, la stimul, în sensul că recompensa morală a artiștilor pentru strădaniile lor e onoarea care li se acordă, reputația de care se bucură, succesul public. De aceea, pentru mai multă precizie, se adaugă uneori: „laurii hrănesc artele, iar artele pe artiști”. LIT.

de amorul artei expr. 1. de plăcere. 2. pe gratis, fără bani, de pomană.