aromă sf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 503 / V: (înv) arom sn / Pl: ~me / E: fr arome] 1 Miros plăcut al unor substanțe (cu gust plăcut). 2 (Pan) Parfum. 3 Substanță care dă unui produs (alimentar) miros sau gust plăcut.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare, îndeosebi a acelora care au acțiune și asupra gustului; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. Glasul motorului, izul motorinei și aroma pămîntului răscolit îi intraseră în sînge pentru totdeauna. MIHALE, O. 454. La aroma îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură iar în acea intensivă visătorie. EMINESCU, N. 35. Albele potire în veci tot înflorite Scoteau din a lor sinuri arome nesfîrșite. ALECSANDRI, P. III 328. – Variantă: (învechit) aróm(MACEDONSKI, O. I 125, ALECSANDRI, T. 883) s. n.

ARÓMĂ, arome, s. f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare (și cu gust plăcut); miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [Var.: (înv.) aróm s. n.] – Fr. arome (lat. lit. aroma).

ARÓMĂ s.f. Emanație a unor substanțe plăcut mirositoare; miros tare și plăcut; mireasmă, parfum. [< fr. arôme, it., lat., gr. aroma].

ARÓMĂ s. f. 1. emanație a unor substanțe mirositoare; parfum. 2. substanța însăși. (< fr. arome, lat., gr. aroma)

ARÓMĂ ~e f. Miros plăcut pătrunzător; mireasmă; parfum. [G.-D. aromei] /<fr. arôme, lat. aroma

aromă f. miros, parfum, principiul odorant al vegetalelor: aroma vaniliei.

*arómă f., pl. e (vgr. ároma). Miros plăcut (maĭ ales vegetal), parfum, mireazmă.

AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor (și scurt); a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. (Rar) Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec.

arom sn vz aromă

aroma vt [At: DA / Pzi: ~mez / E: gr ἀρωμα] 1-10 Aromi (1-10).

aromí [At: MOXA, 347/5 / V: (înv) arumi / Pzi: ~mesc / E: gr ἄρωμα] 1 vt (Înv) A afuma pe cineva cu mirodenii Vz tămâia. 2 vt (Pex) A ameți prin miros îmbătător. vt (C.i. somnul) A ațipi. 4 vt (înv; pex) A amăgi. 5 vt (Pop) A zăpăci pe cineva. 6 vi A pierde șirurile gândurilor prin adormire. 7 vi A fi cuprins de un somn lin. 8 vi A adormi puțin. 9-10 vtr (Fig) A liniști.

AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor, superficial; a dormita; a ațipi. 2. Tranz. A ameți cu un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I] – Et. nec.

AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn lin, plăcut, a fi pe jumătate adormit; a ațipi, a dormita. Un zîmbet e apa, la scaldă momește. Băiatul pe verdele țărm aromește. IOSIF, T. 59. După ce-mi umbla După ce-mi vina. Soare scăpăta... Voinic aromea, Frîul că slăbea, Pe cal Adormea, Greu somn Că-l fura. TEODORESCU, P. P. 490. ◊ Fig. Aerul plin de răcoare, umbra ce le-ncoronează Dragi îmi fac ale lor țărmuri tainice jur-împrejur, Și precum copilu-adoarme cînd dulci cîntece vibrează, Sufletul meu aromește la al apelor murmur. MACEDONSKI, O. I 237. 2. Tranz. A ameți prin miros îmbătător. Rozmarine, Calofire, Cum m-ai aromit Și m-ai adormit! TEODORESCU, P. P. 412. Ici pe iarbă m-am lungit, Florile m-au aromit Și somn greu am adormit. TEODORESCU, P. P. 683. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. (Atestat în forma aroma) Te plîng, iubită maică! Te plîng, o scump părinte, Cu lacrămile-acuma durerea-mi aromez. ALEXANDRESCU, P. 24. – Variantă: (învechit) aromá, aromez, vb. I.

AROMÁ vb. I. v. aromi.

AROMÍ, aromesc, vb. IV. 1. Intranz. A fi cuprins de un somn ușor și plăcut; a ațipi; a dormita. 2. Tranz. A ameți printr-un miros îmbătător. 3. Tranz. Fig. A potoli, a liniști. [Var.: (înv.) aromá vb. I]

A AROMÍ ~ésc 1. tranz. A fi cuprins de un somn ușor; a ațipi. 2. intranz. 1) (ființe) A ameți cu un miros puternic. 2) fig. (ființe) A face să ajungă la o stare de liniște; a liniști; a ogoi; a potoli; a calma. /Din aromă