armurar² sm vz armurier

armurar³ sm vz armurare¹

armurar¹ sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e², ~ie, -morare, (reg) -iu¹ / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare¹ (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare¹ (1, 3, 4).

*ARMURAR² = ARMURIER.

ARMURAR¹ sbst. 1 Boală de vite, foarte primejdioasă, umflătură la partea de sus a piciorului cu paralizie a picioarelor de dinapoi, pielea vitei bolnave e înfoiată ca și cînd ar fi deslipită, iar carnea e acoperită cu niște pete ca ale frunzei de armurar: boala de ~ se lecuește... cu buruiana ce se chiamă armurar fiartă în borș (DRĂGH.) ¶ 2 🌿 Plantă ierboasă ce crește mare, ajungînd uneori pînă la înălțimea de doi metri; are frunza grasă, împestrițată cu pete albe, cu crestături mari și cu ghimpi pe margini; florile sînt stînjinii deschise, dispuse în capitule globuloase; poporul o întrebuințează contra boalei de vite numite armurar (Carduus marianus) (🖼 221) [armur].

armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].

armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.

armorare sf vz armurar¹

armurare¹ sf [At: HEM, 1712 / V: ~ar³, ~ariu², ha~ / E: ml *armoralis] 1 Boală de vite cornute, care se manifestă prin umflături la picioarele dinapoi Si: armurar¹, armurariță (1). 2 (La cai) Răpciugă. 3 (Îf -ar²) Bubă la picioarele dinapoi ale vitelor Si: armurariță (2). 4 (Îf -am) „Dalac”. 5 Paralizie a picioarelor dinapoi ale vitelor tinere. 6 (Reg) Boală a porcilor nedefinită mai îndeaproape.

armurare² sf vz armurar²

armurarie sf vz armurar²

armurariu¹ sm vz armurar¹

armurariu² sm vz armurare¹

armure² sm vz armurar

armurier sm [At: DA / P: ~ri-er / V: (rar) -rar² / Pl: ~i / E: fr armurier] 1-3 Persoană care vinde (sau fabrică, repară) arme (de foc). 4 Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o unitate militară.

ARMURARE sf. 🐕 = ARMURAR¹ .

*ARMURIER sm. 🛞 1 Lucrător sau neguțător de arme de apărare, precum coifuri, zale, etc. și chiar arme de foc, puști, pistoale, etc.: ofițerul intrase în prăvălia unui ~ (BR.-VN.) ¶ 2 Maestru ~ sau ~-șef, lucrător însărcinat cu repararea armelor la un corp de trupă [fr.].

ARMURIER, armurieri, s. m. Meseriaș care repară și întreține armele de foc. ♦ (Învechit) Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o subunitate sau unitate militară. Armurierul regimentului. – Pronunțat: -ri-er.

ARMURIER, armurieri, s. m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme de foc. ♦ (Înv.) Persoană însărcinată cu păstrarea și întreținerea armamentului într-o unitate militară. [Pr.: -ri-er] – Fr. armurier.

ARMURIER s.m. Cel ce fabrică, repară sau vinde arme de foc. [Pron. -ri-er. / < fr. armurier].

ARMURIER s. m. cel care fabrică, repară sau vinde arme (de foc). ◊ (maistru militar) specialist în verificarea și repararea armamentului. (< fr. armurier)

ARMURIER ~i m. Persoană care fabrică, repară sau vinde arme de foc. [Sil. -ri-er] /<fr. armurier

armurier m. fabricant sau neguțător de arme.

*armurier m. (fr. armurier). Fabricant saŭ vînzător de arme.

armurier (desp. -ri-er) s. m., pl. armurieri

armurier (-ri-er) s. m., pl. armurieri

armurier s. m. (sil. -ri-er), pl. armurieri

ARMURAR s. v. tătarnică.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

armurar s. v. TĂTARNICĂ.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

ARMURARE s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

ARMURIER s. (înv.) sinețar, tufecciu. (~ul face, repară sau vinde arme.)

armurare s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

ARMURIER s. (înv.) sinețar, tufecciu. (~ face, repară sau vinde arme.)

armurar, armurari, (armurariu, armorar), s.m. Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum); limba-cerbului, mărăcine cu frunză lată: „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (DER). ■ Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, după DER).

armurar, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).

armurar, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie hiert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.