11 definiții pentru armurar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

armurár1 sm [At: MARIAN, ap. HEM, 1713 / V: -e2, ~ie, -morare, (reg) -iu1 / Pl: ~i / E: nct] 1 Plantă medicinală erbacee din familia compositelor, cu frunzele superioare lucioase și cele inferioare colțuroase și spinoase, folosită pentru vindecarea unei boli de vite Cf armurare1 (1), armurariță (Sylibum marianum). (Reg) Planta Echinops commutatus. 3-5 Armurare1 (1, 3, 4).

armurár2 sm vz armurier

armurár3 sm vz armurare1

armurar m. 1. boală de vite: putrezirea armurilor; 2. burueană de vindecat armurarul (Carduus marianus). [V. arm].

armurár n. (d. arm, armurĭ). Dalac (pústula maligna). S. m. Un fel de scaĭ (cárdus marianus) întrebuințat de popor contra boaleĭ cu acelașĭ nume. – Boala se maĭ numește și armurare (f.) și armurăriță (f.), pl. e.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARMURÁR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.

ARMURÁR s. v. tătarnică.

ARMURAR s. (BOT.; Carduus marianus) (prin Transilv.) amărea, spinul-Sfintei-Marii.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

armurár, armurare, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneeană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba-cerbului (Bud, 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi, 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie híert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi, 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” + suf. -ar (Scriban, Șăineanu, DER). Cuv. rom. > magh. armurar (Edelspacher, cf. DER).

armurár, -e, (armurariu, armorar), s.n. – (bot.) Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană (Carduus marianum; Silybum marianum). Limba cerbului (Bud 1908). Mărăcine cu frunză lată (Papahagi 1925): „Asta-i armorari șî-i bun păntru marhăle beteje. Treabă să sie híert și apa să dă la marhă să bea” (Papahagi 1925: 315). – Din arm, armur „coapsă” (DER) + -ar.

Intrare: armurar
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • armurar
  • armurarul
  • armuraru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • armurar
  • armurarului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)