argintar sm [At: COD. VOR. 8/1 / V: (pop) -iu / Pl: ~ii / E: argint + -ar cf ml argentarius] 1 Persoană care lucrează obiecte de argint (1). 2 Persoană care vinde obiecte de argint (1). 3 (Pex) Bijutier.

argintare sf [At: PONI, F., 268 / V: (rar) ~tire, ~nțire / Pl: ~tări / E: arginta] Acoperire a unui obiect cu un strat de argint (1) Si: (rar) argintat², (înv) argintuire, (înv) argintuit² Cf aurire, poleire.

argintariu sm vz argintar

argintire sf vz argintare

argințire sf vz argintare

ARGINTAR sm. 1 🔧 Cel ce lucrează obiecte de argint (sau de alte metale prețioase): bietul ~ se întorsese acasă trist și plîngînd (ISP.) ¶ 2 ⚚ Negustor de asemenea obiecte.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). V. bijutier, giuvaergiu. Împăratul chemă îndată pe argintarul și-i porunci să-i facă o cloșcă cu pui cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 92. O idee analogă a inspirat pe argintarul elen care va fi lucrat vasul de la Certamlîk-Kurgan după cererea vreunui rege scit. ODOBESCU, S. II 275.

ARGINTARE, argintări s. f. Acțiunea de a arginta.

ARGINTAR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). – Din argint + suf. -ar.

ARGINTARE, argintări, s. f. Acțiunea de a arginta.

ARGINTAR ~i m. Persoană care face sau vinde obiecte de argint. /argint + suf. ~ar

argintar m. meșterul care face sau vinde lucruri de argint. [Lat. ARGENTARIUS].

argintár m. (lat. argentarius). Lucrător saŭ vînzător de argint. V. gĭuvaĭergiŭ.

argintar s. m., pl. argintari

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

argintar (rar) s. m., pl. argintari

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

argintar s. m., pl. argintari

argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări

ARGINTAR s. v. bijutier, giuvaiergiu.

ARGINTARE s. (înv.) spoire, spoit. (~ unui vas metalic.)

argintar s. v. BIJUTIER. GIUVAERGIU.

ARGINTARE s. (înv.) spoire, spoit. (~ unui vas metalic.)