2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arete1 sm [At: CORESI, ap. HEM 1545 / V: ~et4, ha~, (înv) arie~, (înv) ~eț, areate / Pl: ~eți / E: lat aries, *aretem (= arietem)] (Înv; Trs; Ban; Olt) 1 Berbec lăsat de prăsilă. 2 Berbec mare și frumos de doi ani. 3 (Pex) Cocoș lăsat de prăsilă. 4 (Lpl) Ziua de desfacere a stânei, când se separă areții (1) de oi, care se sărbătorește printr-o petrecere. 5 (Fig) Berbec. 6 (Lpl; îf ~eate) Bolovani care în luptă se aruncă în zidurile cetăților. 7 (Asl) Constelația berbecului.

ARÉTE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.

ARÉTE, areți, s. m. (Reg.) Berbec. – Lat. aries, -etis.

ARETE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Berbec de reproducere. A: Rădica-voiu ție cu tămîie și areț, rădica-voiu ție boi cu vătui. DOSOFTEI, PS. În fruntea a tuturor areților ieși. CANTEMIR. IST.; cf. DP, 19v; DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Ariete, aries. MȘE, 84. // B: Țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre. BIBLIA (1688). 2. (Mold.) Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. Areate = un fel de bolovani cu care, bătînd zidurile cetăților, sfărîmă. CANTEMIR, IST. Voi monarhia Leului cu fel de feluri de areți și mihanii a o izbi... nu v-ați săturat. CANTEMIR, IST. Variante: ariete (MȘE, 84). Etimologie: lat. aries.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.

areta vi [At: ENC. VET. 803 / Pzi: 3 ~e / E: fr arrêter] (D. câini de vânătoare) A se opri într-o poziție fixă, cu botul întins și cu una din labele dinainte ridicată, pândind vânatul Si: a aținti, a poanta. corectată

ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.

ARETÁ, pers. 3 arétă, vb. I. Intranz. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul. – Din fr. arrêter.

ARETÁ vb. intr. a ponta3 (I). (< fr. arrêter)


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aretá vb., ind. prez. 3 sg. arétă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARETÁ vb. a ponta. (Ogarul ~ vânatul.)

ARETA vb. a ponta. (Ogarul ~ vînatul.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aréte (aréți), s. m. – Berbec de prăsilă. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci); arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie dim. de la arete (cf. celălalt nume popular, limba mielului).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aréte, areți, (areti), s.m. – (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi, 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

aréte, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.

Intrare: arete
substantiv masculin (M46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arete
  • aretele
plural
  • areți
  • areții
genitiv-dativ singular
  • arete
  • aretelui
plural
  • areți
  • areților
vocativ singular
plural
Intrare: areta
verb (V3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • areta
  • aretare
  • aretat
  • aretatu‑
  • aretând
  • aretându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • are
(să)
  • arete
  • areta
  • aretă
  • aretase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • are
(să)
  • arete
  • aretau
  • areta
  • aretaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arete

  • exemple
    • Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.
      surse: DLRLC

etimologie:

areta

  • 1. (Despre câini de vânătoare) A rămâne pe loc imediat ce zărește sau simte vânatul; a ponta.
    surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00 sinonime: ponta (areta)

etimologie: