12 definiții pentru arete


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arete1 sm [At: CORESI, ap. HEM 1545 / V: ~et4, ha~, (înv) arie~, (înv) ~eț, areate / Pl: ~eți / E: lat aries, *aretem (= arietem)] (Înv; Trs; Ban; Olt) 1 Berbec lăsat de prăsilă. 2 Berbec mare și frumos de doi ani. 3 (Pex) Cocoș lăsat de prăsilă. 4 (Lpl) Ziua de desfacere a stânei, când se separă areții (1) de oi, care se sărbătorește printr-o petrecere. 5 (Fig) Berbec. 6 (Lpl; îf ~eate) Bolovani care în luptă se aruncă în zidurile cetăților. 7 (Asl) Constelația berbecului.

ARÉTE, areți, s. m. (Învechit și popular) Berbec. Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.

ARÉTE, areți, s. m. (Reg.) Berbec. – Lat. aries, -etis.

ARETE s.m. 1. (Mold., Trans. SV) Berbec de reproducere. A: Rădica-voiu ție cu tămîie și areț, rădica-voiu ție boi cu vătui. DOSOFTEI, PS. În fruntea a tuturor areților ieși. CANTEMIR. IST.; cf. DP, 19v; DOSOFTEI, PARIMIAR. C: Ariete, aries. MȘE, 84. // B: Țapii și areții suindu-se pre oi și pre capre. BIBLIA (1688). 2. (Mold.) Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor și porților unei cetăți asediate. Areate = un fel de bolovani cu care, bătînd zidurile cetăților, sfărîmă. CANTEMIR, IST. Voi monarhia Leului cu fel de feluri de areți și mihanii a o izbi... nu v-ați săturat. CANTEMIR, IST. Variante: ariete (MȘE, 84). Etimologie: lat. aries.

aréte m. (lat. áries, aríetis, ca părete d. páries. D. rom. vine rut. arétiĭ. V. erete). Olt. Berbece (întreg). V. batal.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aréte (aréți), s. m. – Berbec de prăsilă. – Mr. arete, areati, megl. reti, areati, istr. arete. Lat. ăries, -etem (Pușcariu 115; Candrea-Dens., 81; REW 645; DAR; Pascu, I, 38); cf. genov. aeo, prov. aret. Pentru fonetism, cf. Rosetti, I, 51. – Der. arețar, s. m. (paznic de berbeci); arățel, s. m. (plantă, Borrago officinalis) a cărei origine apare ca necunoscută în DAR, și care trebuie să fie dim. de la arete (cf. celălalt nume popular, limba mielului).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

aréte, areți, (areti), s.m. – (înv.) Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi, 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș, 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etis „berbec” (= arietem) (Pușcariu, CDDE, DLRM, MDA). Cuv. rom. > ucr. arétii (Scriban).

aréte, areți, (areti), s.m. – Berbece (de 4 ani) de prăsilă (Papahagi 1925): „Sunt mai bucuroși dacă întâiul miel e berbec: zice că-i bun de areti (de prăsilă)” (Latiș 1993: 81; Poienile Izei). – Lat. aries, -etem (Pușcariu, DA, DER).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Arete, soția lui Alcinous și mama lui Nausicaa.

Intrare: arete
substantiv masculin (M46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arete
  • aretele
plural
  • areți
  • areții
genitiv-dativ singular
  • arete
  • aretelui
plural
  • areți
  • areților
vocativ singular
plural

arete

  • exemple
    • Cît mi-a fost mie de drag... Să văd codrul plin de-areți Și cîrlanii cum s-alungă, Iar în amurgit, la strungă, Să mulg laptele-n găleți. COȘBUC, P. II 167.
      surse: DLRLC

etimologie: