arenduire sf [At: (a. 1833) URICARIUL V, 345/16 / Pl: ~ri / E: arendui] (Înv) 1-2 Arendare (1-2).

arenda vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- / Pzi: ~déz / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.

arendare sf [At: (a. 1833) URICARIUL V, 345/16 / V: (îrg) arân~ / Pl: ~dări / E: arenda] 1 Dare în arendă (1). 2 Luare în arendă (1) Si: (rar) arendat², (înv) arendăluire, arenduire, subarendare.

arendui vt [At: POLIZU / Pzi: ~esc / E: arenda + -ui] (Înv) 1-2 A arenda (1-2).

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda. În Republica Populară Romînă este interzisă arendarea pămîntului.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda.

A ARENDÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă

arendà v. a da în arendă.

arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.

arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză

arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri

arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. și pl. arendeáză

arendáre s.f. g.-d. art. arendării; pl. arendări

arendez.