2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arendare sf [At: (a. 1833) URICARIUL V, 345/16 / V: (îrg) arân~ / Pl: ~dări / E: arenda] 1 Dare în arendă (1). 2 Luare în arendă (1) Si: (rar) arendat2, (înv) arendăluire, arenduire, subarendare.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda. [Var.: (înv.) arenduíre s. f.] – V. arenda.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda. [Var.: (înv.) arenduíre s. f.] – V. arenda.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda. În Republica Populară Romînă este interzisă arendarea pămîntului.

ARENDÁRE, arendări, s. f. Acțiunea de a arenda.

arenda vt [At: (a. 1834) URICARIUL V, 356/3 / V: (îrg) arân- / Pzi: ~déz / E: arendă] 1 A da în arendă (1). 2 A lua în arendă (1) Si: (rar) a subarenda, (înv) a arendălui, a arendui, a arândălui.

arendui vt [At: POLIZU / Pzi: ~esc / E: arenda + -ui] (Înv) 1-2 A arenda (1-2).

arenduire sf [At: (a. 1833) URICARIUL V, 345/16 / Pl: ~ri / E: arendui] (Înv) 1-2 Arendare (1-2).

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. [Var.: (înv.) arenduí vb. IV] – Din arendă.

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.

ARENDUÍ vb. IV v. arenda.

ARENDUÍRE s. f. v. arendare.

ARENDUÍRE s. f. v. arendare.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. (În orînduirile bazate pe exploatare) A da sau a lua în arendă. E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52. Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.

ARENDÁ, arendez, vb. I. Tranz. A da sau a lua în arendă. – Din arendă.

A ARENDÁ ~éz tranz. (bunuri materiale) 1) A da în arendă. 2) A lua în arendă. /Din arendă

arendéz v. tr. (d. arendă). Daŭ cu arendă. – În Trans. arîndez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arendáre s. f., g.-d. art. arendắrii; pl. arendắri

arendáre s.f. g.-d. art. arendării; pl. arendări

arendá (a ~) vb., ind. prez. 3 arendeáză

arendá vb., ind. prez. 1 sg. arendéz, 3 sg. și pl. arendeáză

arată toate definițiile

Intrare: arendare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arendare
  • arendarea
plural
  • arendări
  • arendările
genitiv-dativ singular
  • arendări
  • arendării
plural
  • arendări
  • arendărilor
vocativ singular
plural
arenduire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arenduire
  • arenduirea
plural
  • arenduiri
  • arenduirile
genitiv-dativ singular
  • arenduiri
  • arenduirii
plural
  • arenduiri
  • arenduirilor
vocativ singular
plural
Intrare: arenda
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arenda
  • arendare
  • arendat
  • arendatu‑
  • arendând
  • arendându‑
singular plural
  • arendea
  • arendați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arendez
(să)
  • arendez
  • arendam
  • arendai
  • arendasem
a II-a (tu)
  • arendezi
(să)
  • arendezi
  • arendai
  • arendași
  • arendaseși
a III-a (el, ea)
  • arendea
(să)
  • arendeze
  • arenda
  • arendă
  • arendase
plural I (noi)
  • arendăm
(să)
  • arendăm
  • arendam
  • arendarăm
  • arendaserăm
  • arendasem
a II-a (voi)
  • arendați
(să)
  • arendați
  • arendați
  • arendarăți
  • arendaserăți
  • arendaseți
a III-a (ei, ele)
  • arendea
(să)
  • arendeze
  • arendau
  • arenda
  • arendaseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DEX '09, DEX '98
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arendui
  • arenduire
  • arenduit
  • arenduitu‑
  • arenduind
  • arenduindu‑
singular plural
  • arenduiește
  • arenduiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arenduiesc
(să)
  • arenduiesc
  • arenduiam
  • arenduii
  • arenduisem
a II-a (tu)
  • arenduiești
(să)
  • arenduiești
  • arenduiai
  • arenduiși
  • arenduiseși
a III-a (el, ea)
  • arenduiește
(să)
  • arenduiască
  • arenduia
  • arendui
  • arenduise
plural I (noi)
  • arenduim
(să)
  • arenduim
  • arenduiam
  • arenduirăm
  • arenduiserăm
  • arenduisem
a II-a (voi)
  • arenduiți
(să)
  • arenduiți
  • arenduiați
  • arenduirăți
  • arenduiserăți
  • arenduiseți
a III-a (ei, ele)
  • arenduiesc
(să)
  • arenduiască
  • arenduiau
  • arendui
  • arenduiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arendare arenduire

  • 1. Acțiunea de a arenda.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • În Republica Populară Română este interzisă arendarea pământului.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi arenda
    surse: DEX '98 DEX '09

arenda arendui

  • 1. A da sau a lua în arendă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • E ultimul an cînd îți mai arendez moșia. DUMITRIU, B. F. 52.
      surse: DLRLC
    • Dintre proprietarii mari și chiar dintre cei mijlocii, foarte puțini își cultivă singuri domeniile; cei mai mulți, foarte mulți, și le arendează în bloc la cine dă mai mult. CARAGIALE, O. III 181.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • arendă
    surse: DEX '98 DEX '09