arcat, ~ă a [At: BARONZI, L. 100 / Pl: ~ați, ~e / E: arc + -at, dfnz arqué] (Rar) Arcuit (1).

*ARCAT adj. Arcuit, încovoiat, în formă de arc: sprîncene ~e; din zidurile ~e răsăreau ferestre strălucite (EMIN.) [lat. arc(u)atus].

ARCAT, -Ă, arcați, -te, adj. (Poetic) Care are formă de arc; arcuit. Sprîncenele-i arcate urcau sub a lui frunte Ca tinere lăstare sub umbra unui munte. MACEDONSKI, O.I 214. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie, Ce o singură trăsură măiestrii le încondeie. EMINESCU, O. I 79. Prin ferestrele arcate, după geamuri, tremur numa Lungi perdele încrețite, care scînteie ca bruma. EMINESCU, O. I 152.

ARCAT, -Ă, arcați, -te, adj. (Poetic) Care are formă de arc; arcuit. Sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie (EMINESCU). – Din arc + suf. -at (după fr. arqué).

ARCAT, -Ă adj. Arcuat. [Cf. fr. arqué].

ARCAT, -Ă adj. arcuat. (< fr. arqué)

arcat a. 1. în formă de arc, boltit: ferestre arcate; 2. fig. sprâncene arcate.

*arcát, -ă adj. (lat. arcuatus). În formă de arc, arcuit: ferestre, sprincene arcate. Picioare arcate, strîmbe îndoite afară, cu genunchiĭ depărtațĭ unu de altu. – La Cant. arcos.

acaț sm [At: POLIZU / V: (reg) ~ău, ~ie, acățiu, arcăț / Pl: ~i / E: mg akác] (Bot; reg) Salcâm (Robinia pseudoacacia). corectat(ă)

acațău sm vz acaț

acație^[1] sm^[2] vz acaț

acățiu sn vz acaț^[1]

arcaț sm vz acaț

arcăț sm vz acaț corectat(ă)

argați smp vz acaț

vacație² sf vz acaț

❍ ACAȚ sm. Trans. 🌿 = SALCÎM [ung. a k á c < germ.].

ACAȚ, acați, s. m. (Regional; și în forma acațiu) Salcîm. Seamănă la frunze, floare și păstăi foarte mult cu acațiul. MARIAN, O. I 170. – Variantă: acațiu s. m.

ACAȚ, acați, s. m. (Reg.) Salcîm. [Var.: acațiu s. m.] – Magh. akác.

arca vb. tr., refl. A (se) arcui. (< fr. arquer)

ACAȚ ~i m. reg. Arbore cu tulpina înaltă, cu coroană rară și ramuri spinoase, cu frunze compuse și flori albe sau galbene grupate în ciorchine; salcâm. /<ung. akác

acaț m. Tr. V. acacia. [Ung. AKÁTZ].

arcat (rar) adj. m., pl. arcați; f. arcată, pl. arcate

arcat (rar) adj. m., pl. arcați; f. arcată, pl. arcate

arcat adj. m., pl. arcați; f. sg. arcată, pl. arcate

acaț (reg.) s. m., pl. acați

acaț (reg.) s. m., pl. acați

acaț s. m., pl. acați

arca vb., ind. prez. 3 sg. archează

ARCAT adj. v. arcuit, boltit, curb, curbat, încovoiat, îndoit.

arcat adj. v. ARCUIT. BOLTIT. CURB. CURBAT. ÎNCOVOIAT. ÎNDOIT.

ACAȚ s. v. salcâm.

acaț s. v. SALCÎM.

acaț, acați, s.m. (acăț, arcaț, alțar) (reg.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia): „Până-ncalță celălalt / Floare de acaț / Soarele-i la scăpătat, / Floare de acaț” (Bilțiu, 2015: 93). ■ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de _arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept. Mierea de salcâm era folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX).

acaț, acați, s.m. (acăț) – (reg.; bot.) Arbore cu flori albe, mirositoare, dispuse în ciorchine; salcâm (Robinia pseudacacia). A fost introdus în România după 1750. Lemnul e utilizat în construcții și pentru foc. Util ca și gard viu. ♦ (med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură, 1979). Mierea de salcâm este folosită pentru calmarea tusei, în afecțiuni gastrice și în tratamentul nevrozelor. – Din magh. akác „salcâm” (DEX) < germ. Akazie < lat. accacia.

acaț, -i, s.m. (acăț) – (bot.) Salcâm (Robinia pseudacacia). Arbore originar din America de Nord. Este cultivat în scop decorativ. (Med. pop.) Florile uscate și sfărâmate se puneau pe rănile provocate de arsuri. Ceaiul din flori de salcâm se folosea contra tusei, nădușelii și durerilor de piept (Butură 1979). – Din magh. akac (DEX), cf. germ. Akazie (< lat. accacia).