arboret (catarg)

  • 1. Partea superioară a catargului.
    surse: DN DEX '09

etimologie:

arboret (pădure)

  • 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • diferențiere Tteren plantat cu numeroase specii de arbori și arbuști și destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare.
      surse: MDN '00
  • 2. Totalitatea arborilor sau a unei anumite specii de arbori care cresc laolaltă pe o anumită întindere a unui teren forestier.
    surse: DLRLC

etimologie:

3 definiții

arborét sn [At: P. ANTONESCU, A. 76 / Pl: ~uri / E: lat arboretum] 1 (Sil) Porțiune de pădure cu vegetație omogenă, deosebită de restul zonei forestiere Si: masiv de arbori. 2 Partea superioară a catargului.

*1) arborét n., pl. e (d. arbore, după it. albereto, copăcel). Mar. Vîrfu adăugat al catarguluĭ.

*2) arborét n., pl. urĭ și e (lat. arboretum). Mulțime de arborĭ, copăcărie (pădure).

Intrare: arboret (catarg)
arboret (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arboret arboretul
plural arboreți arboreții
genitiv-dativ singular arboret arboretului
plural arboreți arboreților
vocativ singular
plural
arboret (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arboret arboretul
plural arborete arboretele
genitiv-dativ singular arboret arboretului
plural arborete arboretelor
vocativ singular
plural
arboret (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arboret arboretul
plural arboreturi arboreturile
genitiv-dativ singular arboret arboretului
plural arboreturi arboreturilor
vocativ singular
plural
Intrare: arboret (pădure)
arboret (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arboret arboretul
plural arborete arboretele
genitiv-dativ singular arboret arboretului
plural arborete arboretelor
vocativ singular
plural
arboret (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arboret arboretul
plural arboreturi arboreturile
genitiv-dativ singular arboret arboretului
plural arboreturi arboreturilor
vocativ singular
plural

11 definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Porțiune de pădure caracterizată printr-o vegetație omogenă, deosebită de restul pădurii din jur. 2. Partea superioară a catargului. – Din lat. arboretum.

ARBORÉT, arboreturi, s. n. Totalitatea arborilor sau a unei anumite specii de arbori care cresc laolaltă pe o anumită întindere a unui teren forestier. ♦ Porțiune de pădure sau de plantație, deosebită de restul acesteia prin condiții speciale de vegetație (specie, vîrstă, structură).

ARBORÉT, arboreturi, s. n. 1. Totalitatea arborilor care cresc pe o anumită suprafață de pădure; suprafața de pădure pe care cresc acești arbori. 2. Partea superioară a catargului. – Lat. arboretum.

!arborét2 (teren cu arbori) s. n., pl. arboréte

arborét1 (parte a catargului) s. m./s. n., pl. arboréți/arboréte

arborét (nav.) s. m., pl. arboréți

arborét (silv.) s. n., pl. arboréturi

ARBORÉT s.n. 1. Porțiune dintr-o pădure omogenă din punctul de vedere al speciei, al vârstei și al condițiilor de vegetație. 2. s.m. (Mar.) Partea de sus a unui catarg. [Pl. -eturi, -ete, (s.m.) -eți. / < it. arboretto].

ARBORÉT I. s. n. teren plantat cu numeroase specii de arbori și arbuști și destinat studiului condițiilor lor de dezvoltare. II. s. m. partea superioară a unui catarg. (< lat., fr. arboretum)

ARBORÉT ~uri n. Totalitate a arborilor de același soi care cresc pe o porțiune de pădure. /<lat. arboretum, it. arboretto