3 intrări

Articole pe această temă:

33 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arbítru1 sm [At: PRAV. (1814), 14/15 / Pl: ~ri / E: fr arbitre, lat arbiter] 1 Judecător ales de părțile împricinate pentru a rezolva un litigiu Si: (înv) eretocrit. 2 Instanță aleasă pentru a rezolva un litigiu. 3 Expert numit de tribunal și însărcinat să-și dea părerea într-o afacere. 4 (Îs) ~ de stat Arbitru (2) care judecă litigiile patrimoniale dintre organele și instituțiile de stat, dintre organizațiile și întreprinderile economice ale statului. 5 Judecător suprem și stăpân absolut. 6 Persoană care impune o modă. 7 (Spt) Persoană care conduce desfășurarea unei competiții sportive.

arbitru2 sns [At: LM / V: (înv) ~riu / E: lat arbitrium] 1 Putere de hotărâre proprie omului. 2 (Flz; îs) Liberul ~ Libertatea omului de a hotărî după propria sa voință.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană aleasă de părțile în cauză sau desemnată conform legii pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. Te prevenisem. Nu sînt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96. ◊ Fig. [Lara s-a pomenit] Arbitru, deodată, deplin, peste-a lui soarte, Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi. MACEDONSKI, O. I 258. ◊ Arbitru de stat = arbitru care judecă litigiile dintre instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile sectorului socialist. 2. Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Arbitrul are controlul absolut al jocului.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. Persoană aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. ♦ Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitre.

ARBÍTRU s.m. 1. Persoană aleasă sau desemnată pentru a judeca un diferend, un litigiu. 2. Persoană care arbitrează o competiție sportivă. / < fr. arbitre, cf. lat. arbiter].

ARBÍTRU s. m. 1. persoană, instituție care are sarcina de a soluționa un diferend, un litigiu. 2. cel care arbitrează o aplicație tactică, o competiție sportivă. (< fr. arbitre, lat. arbiter)

ARBÍTRU ~i m. 1) Persoană autorizată să soluționeze un litigiu. 2) Persoană calificată, însărcinată să arbitreze o competiție sportivă. /<fr. arbitre, lat. arbiter

arbitru m. 1. persoană aleasă spre a termina o neînțelegere; 2. stăpân absolut: arbitrul soartei noastre; liber arbitru, putința de a se hotărî fără altă cauză decât voința.

*árbitru m. (lat. árbiter, fr. arbitre). Judecător ales de tribunal saŭ de părțĭ de bună voĭa lor. Stăpîn absolut. Dumnezeŭ e arbitru lumiĭ. Care dă tonu: acest om e arbitru eleganțeĭ. – Și arbítru (după fr.).

arbitriu sns vz arbitru2

LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus niciunei constrângeri; slobod. ◊ Liber-arbitru = capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesie liberă = profesie exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: s. m. și f. liber-profesionist = persoană care exercită o profesie fără a fi angajat pe baza unui contract de muncă; liber-cugetător = persoană care promovează o atitudine independentă față de orice tradiție și autoritate, cu deosebire religioasă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul-plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândește; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) în aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LÍBER2, -Ă, liberi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se bucură de libertate, de independență individuală și cetățenească, care are drepturi politice și cetățenești depline. ♦ (Despre popoare, state, orașe) Independent, neatârnat, nesupus (unei puteri străine), autonom. 2. (Despre oameni) Care are posibilitatea de a acționa după voința sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici unei constrângeri; slobod. ◊ Liber arbitru = libertate absolută a voinței omului, postulată la idealismul filozofic1, în opoziție cu determinismul. 3. (Despre acțiuni) Care nu este supus unei restricții cu caracter arbitrar. ◊ Traducere liberă = traducere care redă conținutul originalului în formele proprii limbii în care se traduce, fără să respecte riguros forma originalului. Versuri libere = rânduri de poezie neprozodică, în care normele prozodice, dacă apar, sunt aplicate necanonic, după dorința autorului. Intrare liberă = intrare fără plată într-o sală de spectacol, pe un stadion etc. Lovitură liberă = (la unele jocuri sportive cu mingea) lovitură acordată unei echipe drept compensație pentru o infracțiune sau o greșeală comisă de echipa adversă. Profesiune liberă = profesiune exercitată de o persoană pe cont propriu (fără să fie angajată permanent într-o instituție sau întreprindere). ◊ Compus: (Substantivat) liber-profesionist = persoană care exercită o profesiune liberă. 4. (Despre timp) De care se poate dispune la bunul plac, care este în afara obligațiilor (profesionale). ◊ Expr. (Substantivat) A avea liber = a se afla în afara obligațiilor (mai ales profesionale) pe o perioadă de timp; a fi scutit pentru un timp oarecare de obligațiile (profesionale) pe care le are în mod obișnuit, a putea dispune de timpul său. 5. (Despre bănci, scaune, locuințe etc.) Care nu este ocupat, gol; neînchiriat. 6. (Despre oameni) Care nu are obligații față de alții; neangajat, disponibil. 7. Care este lipsit de artificialitate, natural, degajat, armonios, ușor. ◊ Expr. (Adverbial) A vorbi liber = a) a ține un discurs, o prelegere etc. fără a citi un text; b) a fi sincer, a spune deschis ceea ce gândești; c) a vorbi fără perdea, obscen. (A vedea) cu ochii liberi = (a vedea) fără ajutorul unui instrument optic. Desen liber = desen artistic efectuat fără ajutorul vreunui instrument tehnic. 8. (În loc. adv.) În aer liber = în plin aer, în mijlocul naturii. Sub cerul liber = afară, într-un loc descoperit. – Din fr. libre, lat. liber.

LIBER-ARBÍTRU s. m. (În filozofia idealistă) Capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență; această concepție idealistă se opune determinismului, negînd existența legilor obiective ale materiei și societății.

LIBER-ARBÍTRU s.n. (Fil.) Interpretare voluntaristă absolutizantă a libertății, opusă determinismului, care neagă existența legilor obiective ale naturii și ale societății, considerând că omul poate acționa numai după voința sa, independent de orice altă condiționare. [După fr. libre arbitre].

LIBER ARBÍTRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa. (după fr. libre arbitre)

crític-arbítru s. m. Critic ce joacă rol de arbitru ◊ „V.R. a adoptat poziția elegant detașată a istoricului literar, sau a criticului-arbitru, a cercetătorului care respectă faptele.” Luc. 8 XII 73 p. 6. ◊ „Publicul, sunt încredințat, ar urmări cu sufletul la gură prăbușirea lui Truman Capote de pe I pe XIII, derby-ul Faulkner – Hemingway, deciziile, întotdeauna contestabile ale criticilor-arbitri, faulturile comise de autorii «noului roman» asupra prozatorilor «clasici» sau «cartonașele roșii» atribuite, în semn de eliminare, scriitorilor care încalcă regula jocului.” Cont. 15 XI 74 p. 11 (din critic + arbitru)

feméie-arbítru s. f. (sport) Femeie cu rolul de arbitru într-un meci ◊ „Prima femeie-arbitru din Bundesliga face duș împreună cu colegii din brigadă.” Ev.z. 21 X 95 p. 8 (din femeie + arbitru)

LIBER-ARBÍTRU m. Libertate absolută de a acționa și de a lua hotărâri conform propriei voințe. /liber + arbitru

arată toate definițiile

Intrare: arbitru (s.m.)
  • silabație: ar-bi-tru
substantiv masculin (M62)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitru
  • arbitrul
  • arbitru‑
plural
  • arbitri
  • arbitrii
genitiv-dativ singular
  • arbitru
  • arbitrului
plural
  • arbitri
  • arbitrilor
vocativ singular
  • arbitrule
  • arbitre
plural
  • arbitrilor
Intrare: arbitru (s.n.)
arbitru (s.n.) substantiv neutru
  • silabație: ar-bi-tru
substantiv neutru (N40)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitru
  • arbitrul
  • arbitru‑
plural
genitiv-dativ singular
  • arbitru
  • arbitrului
plural
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M71)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitriu
  • arbitriul
  • arbitriu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • arbitriu
  • arbitriului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: liber-arbitru
substantiv neutru compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • liber-arbitru
  • liberul-arbitru
plural
genitiv-dativ singular
  • liber-arbitru
  • liberului-arbitru
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arbitru (s.m.)

  • 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Te prevenisem. Nu sînt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96.
      surse: DLRLC
    • figurat [Lara s-a pomenit] Arbitru, deodată, deplin, peste-a lui soarte, Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi. MACEDONSKI, O. I 258.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Arbitru de stat = arbitru care judecă litigiile dintre instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile sectorului socialist.
      surse: DLRLC
  • 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Arbitrul are controlul absolut al jocului.
      surse: DLRLC

etimologie:

liber-arbitru

  • 1. Capacitate a unei persoane de a se detașa de orice constrângere interioară și de a alege un curs al acțiunii din mai multe variante posibile.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: