2 intrări

Articole pe această temă:

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

arbítru2 sns [At: Lm / V: (înv) -riu / E: lat arbitrium] 1 Putere de hotărâre proprie omului. 2 (Fiz; îs) Liberul - Libertatea omului de a hotărî după propria sa voință.

arbítru1 sm [At: PRAV. (1814), 14/15 / Pl: ~ri / E: fr arbitre, lat arbiter] 1 Judecător ales de părțile împricinate pentru a rezolva un litigiu Si: (înv) eretocrit. 2 Instanță aleasă pentru a rezolva un litigiu. 3 Expert numit de tribunal și însărcinat să-și dea părerea într-o afacere. 4 (Îs) ~ de stat Arbitru (2) care judecă litigiile patrimoniale dintre organele și instituțiile de stat, dintre organizațiile și întreprinderile economice ale statului. 5 Judecător suprem și stăpân absolut. 6 Persoană care impune o modă. 7 (Spt) Persoană care conduce desfășurarea unei competiții sportive.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație, instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană, organizație instanță aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. 2. Persoană însărcinată să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitre.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. 1. Persoană aleasă de părțile în cauză sau desemnată conform legii pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. Te prevenisem. Nu sînt bun de arbitru. SEBASTIAN, T. 96. ◊ Fig. [Lara s-a pomenit] Arbitru, deodată, deplin, peste-a lui soarte, Stăpîn și peste sine, stăpîn și peste-ai săi. MACEDONSKI, O. I 258. ◊ Arbitru de stat = arbitru care judecă litigiile dintre instituțiile de stat, întreprinderile și organizațiile sectorului socialist. 2. Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Arbitrul are controlul absolut al jocului.

ARBÍTRU, arbitri, s. m. Persoană aleasă sau desemnată pentru cercetarea și rezolvarea unui litigiu. ♦ Persoană însărcinată să supravegheze și să conducă desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitre.

arbítru (-bi-tru) s. m., art. arbítrul; pl. arbítri, art. arbítrii

arbítru s. m. (sil. -tru), pl. arbítri, art. arbítrii

ARBÍTRU s. (JUR.) judecător, (grecism înv.) eretocrit. (~ într-un litigiu.)

ARBÍTRU s.m. 1. Persoană aleasă sau desemnată pentru a judeca un diferend, un litigiu. 2. Persoană care arbitrează o competiție sportivă. / < fr. arbitre, cf. lat. arbiter].

ARBÍTRU s. m. 1. persoană, instituție care are sarcina de a soluționa un diferend, un litigiu. 2. cel care arbitrează o aplicație tactică, o competiție sportivă. (< fr. arbitre, lat. arbiter)

ARBÍTRU ~i m. 1) Persoană autorizată să soluționeze un litigiu. 2) Persoană calificată, însărcinată să arbitreze o competiție sportivă. /<fr. arbitre, lat. arbiter

arbitru m. 1. persoană aleasă spre a termina o neînțelegere; 2. stăpân absolut: arbitrul soartei noastre; liber arbitru, putința de a se hotărî fără altă cauză decât voința.

*árbitru m. (lat. árbiter, fr. arbitre). Judecător ales de tribunal saŭ de părțĭ de bună voĭa lor. Stăpîn absolut. Dumnezeŭ e arbitru lumiĭ. Care dă tonu: acest om e arbitru eleganțeĭ. – Și arbítru (după fr.).

LIBER-ARBÍTRU s. m. (În filozofia idealistă) Capacitatea omului de a acționa numai după voința sa, independent de orice altă influență; această concepție idealistă se opune determinismului, negînd existența legilor obiective ale materiei și societății.

!líber-arbítru (-bi-tru) s. n., art. líberul-arbítru (dar: liberul său arbitru)

líber-arbítru adj. + s. n. (sil. -tru); pl. líber-arbítri

Forma de plural (-arbitri) nu corespunde cu genul neutru. - gall

LIBER-ARBÍTRU s.n. (Fil.) Interpretare voluntaristă absolutizantă a libertății, opusă determinismului, care neagă existența legilor obiective ale naturii și ale societății, considerând că omul poate acționa numai după voința sa, independent de orice altă condiționare. [După fr. libre arbitre].

LIBER ARBÍTRU s. m. concepție potrivit căreia omul ar avea libertate nemărginită de a acționa după voința sa. (după fr. libre arbitre)

*arbítriŭ n. (lat. arbitrium). Judecată de arbitri. Liber arbitriŭ, libertatea de a face (de a comite, de a executa) orĭ nu după cum îțĭ cere mintea ta, după care eștĭ răspunzător de faptele tăle [1]. – Și arbítru (după fr.). V. determinizm.

Intrare: arbitru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitru arbitrul
plural arbitri arbitrii
genitiv-dativ singular arbitru arbitrului
plural arbitri arbitrilor
vocativ singular
plural
Intrare: liber-arbitru (s.n.)
liber-arbitru (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular liber-arbitru liberul-arbitru
plural
genitiv-dativ singular liber-arbitru liberului-arbitru
plural
vocativ singular
plural