3 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arbitrare sf [At: DA ms / Pl: ~rări / E: arbitra] 1 (Spt) Supraveghere a unei întreceri sportive. 2-3 Soluționare a unui litigiu de către un arbitru1 (1-2).

arbitra vt [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 191 / Pzi: ~réz / E: fr arbitrer] 1-2 A soluționa un litigiu în calitate de arbitru1 (1-2). 3 A face o evaluare în calitate de arbitru1 (3). 4 (Spt) A supraveghea desfășurarea regulamentară a unei întreceri sau competiții stabilind rezultatele obținute de competitori. 5 (Fig; rar) A avea un cuvânt hotărâtor într-o situație.

arbitrár, ~ă [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/9/ V: (înv) ~iu (pl: -iuri), ~ie / Pl: ~i, ~e / E: fr arbitraire, lat arbitrarius] 1 a Care pornește dintr-o hotărâre individuală, fără a ține cont de părerea altora, de adevăr etc. Si: abuziv. 2 av Samavolnic. 3 a (Mat; îs) Cantitate ~ă Cantitate căreia i se atribuie o valoare oarecare. 4 a Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 5 a (Mat; d. constante, numere, funcții etc.) Care este ales la întâmplare Si: oarecare. 6-7 sn Faptă, acțiune, situație arbitrară (1,4). 8 sn (Jur) Judecată proprie liberă, nesupusă nici unui articol de lege.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. E Tranz. (Folosit și absolut; cu privire la pricini) A judeca în calitate de arbitru. A supraveghea și a conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Ți-am spus că nu joc [tenis]. Sînt obosit. Mai tîrziu. Acuma, uite, joacă cu d-l Bogoiu...Perfect. Și dumneata ne arbitrezi. SEBASTIAN, T. 87.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărîre luată după propria apreciere sau după bunul plac al cuiva, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71. ◊ (Substantivat) Negînd existența unor legi obiective ale vieții sociale în socialism, unii economiști au susținut că statul poate «să creeze», «să transforme» legile economice ale socialismului. În fond, această concepție duce la admiterea anarhiei și a fatalismului în viața socială, la arbitrar și aventură în politică. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 52. ♦ (Făcut) la întîmplare, fără nici un sistem; întîmplător. Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. A judeca o pricină în calitate de arbitru. ♦ A supraveghea și a conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitrer.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).

ARBITRÁ vb. I. tr. A judeca o pricină ca arbitru. ♦ A conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. [< fr. arbitrer, cf. lat. arbitrari].

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].

ARBITRÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend ca arbitru. 2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive. (< fr. arbitrer)

ARBITRÁR, -Ă I. adj. 1. (făcut) după bunul plac, abuziv, samavolnic. 2. (făcut) la întâmplare. II. s. n. faptă, acțiune, situație arbitrară (I). (< fr. arbitraire, lat. arbitrarius)

A ARBITRÁ ~éz tranz. 1) (litigii, diferende etc.) A soluționa în calitate de arbitru. 2) (competiții sportive) A conduce în calitate de arbitru. [Sil. -bi-tra] /<fr. arbitrer

ARBITRÁR ~ă (~i, ~e) 1) (despre oameni) Care acționează după bunul plac, neluând în seamă pe nimeni. 2) Care este făcut la întâmplare. [Sil. -bi-trar] /<fr. arbitraire, lat. arbitrarius

arbitrar a. care nu ascultă de nici o lege: putere arbitrară. ║ n. putere despotică, act ilegal al guvernului. ║ adv. după bunul plac.

*arbitrár, -ă adj. (lat. arbitrarius; fr. arbitraire). Care nu știe de lege, despotic, samovolnic: guvern arbitrar. Adv. În mod arbitrar, autoritar, turcește: a proceda arbitrar. S. n., pl. urĭ. Despotizm, samovolnicie. (Rar și arbitrarietate, format ca contrarietate, varietate). V. ucaz.

*arbitrațiúne f. (lat. arbitrátio, -ónis). Jur. Evaluare cu grămada. – Și -áție, dar ob. -áre.

*arbitréz v. tr. (fr. arbitrer, d. lat. arbitrari). Judec, decid, evaluez ca arbitru.

arată toate definițiile

Intrare: arbitrare
arbitrare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitrare
  • arbitrarea
plural
  • arbitrări
  • arbitrările
genitiv-dativ singular
  • arbitrări
  • arbitrării
plural
  • arbitrări
  • arbitrărilor
vocativ singular
plural
Intrare: arbitra
  • silabație: ar-bi-tra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • arbitra
  • arbitrare
  • arbitrat
  • arbitratu‑
  • arbitrând
  • arbitrându‑
singular plural
  • arbitrea
  • arbitrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • arbitrez
(să)
  • arbitrez
  • arbitram
  • arbitrai
  • arbitrasem
a II-a (tu)
  • arbitrezi
(să)
  • arbitrezi
  • arbitrai
  • arbitrași
  • arbitraseși
a III-a (el, ea)
  • arbitrea
(să)
  • arbitreze
  • arbitra
  • arbitră
  • arbitrase
plural I (noi)
  • arbitrăm
(să)
  • arbitrăm
  • arbitram
  • arbitrarăm
  • arbitraserăm
  • arbitrasem
a II-a (voi)
  • arbitrați
(să)
  • arbitrați
  • arbitrați
  • arbitrarăți
  • arbitraserăți
  • arbitraseți
a III-a (ei, ele)
  • arbitrea
(să)
  • arbitreze
  • arbitrau
  • arbitra
  • arbitraseră
Intrare: arbitrar (adj.)
arbitrar1 (adj.) adjectiv
  • silabație: ar-bi-trar
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arbitrar
  • arbitrarul
  • arbitraru‑
  • arbitra
  • arbitrara
plural
  • arbitrari
  • arbitrarii
  • arbitrare
  • arbitrarele
genitiv-dativ singular
  • arbitrar
  • arbitrarului
  • arbitrare
  • arbitrarei
plural
  • arbitrari
  • arbitrarilor
  • arbitrare
  • arbitrarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arbitra

  • 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Ți-am spus că nu joc [tenis]. Sînt obosit. Mai tîrziu. Acuma, uite, joacă cu d-l Bogoiu... – Perfect. Și dumneata ne arbitrezi. SEBASTIAN, T. 87.
      surse: DLRLC

etimologie:

arbitrar (adj.)

  • 1. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: abuziv samavolnic un exemplu
    exemple
    • Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71.
      surse: DLRLC
  • 2. Care este făcut, ales etc. la întâmplare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: întâmplător un exemplu
    exemple
    • Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.
      surse: DLRLC

etimologie: