3 intrări

29 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

arbitráre sf [At: DA ms / Pl: ~rări / E: arbitra] 1 (Spt) Supraveghere a unei întreceri sportive. 2-3 Soluționare a unui litigiu de către un arbitru1 (1-2).

arbitrá vt [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 191 / Pzi: -réz / E: fr arbitrer] 1-2 A soluționa un litigiu în calitate de arbitru1 (1-2). 3 A face o evaluare în calitate de arbitru1 (3). 4 (Spt) A supraveghea desfășurarea regulamentară a unei întreceri sau competiții stabilind rezultatele obținute de competitori. 5 (Fig; rar) A avea un cuvânt hotărâtor într-o situație.

arbitrár, -ă [At: (a. 1848) URICARIUL X, 1/9/ V: (înv) -iu (pl: -iuri), -ie / Pl: ~i, -e/ E: fr arbitraire, lat arbitrarius] 1 a Care pornește dintr-o hotărâre individuală, fară a ține cont de părerea altora, de adevăr etc. Si: abuziv. 2 av Samavolnic. 3 a (Mat; îs) Cantitate -ă Cantitate căreia i se atribuie o valoare oarecare. 4 a Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 5 a (Mat; d. constante, numere, funcții etc.) Care este ales la întâmplare Si: oarecare. 6-7 sn Faptă, acțiune, situație arbitrară (1,4). 8 sn (Jur) Judecată proprie liberă, nesupusă nici unui articol de lege.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁR, -Ă, (1, 2) arbitrari, -e, adj., (3) arbitraruri, s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. 1. A soluționa un litigiu în calitate de arbitru. 2. A conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Din fr. arbitrer.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia, de adevăr etc.; abuziv; samavolnic. 2. Adj. Care este făcut, ales etc. la întâmplare. 3. S. n. Faptă, acțiune, situație arbitrară (1, 2). – Din fr. arbitraire, lat. arbitrarius.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. E Tranz. (Folosit și absolut; cu privire la pricini) A judeca în calitate de arbitru. A supraveghea și a conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. Ți-am spus că nu joc [tenis]. Sînt obosit. Mai tîrziu. Acuma, uite, joacă cu d-l Bogoiu...Perfect. Și dumneata ne arbitrezi. SEBASTIAN, T. 87.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărîre luată după propria apreciere sau după bunul plac al cuiva, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. Paginile istoriei Moldovei și Valahiei, de vor fi scrise de o mînă tare, nepărtinitoare și independentă, vor fi pline de actele arbitrare ale acestor noi despoți [fanarioții]. BĂLCESCU, O. I 71. ◊ (Substantivat) Negînd existența unor legi obiective ale vieții sociale în socialism, unii economiști au susținut că statul poate «să creeze», «să transforme» legile economice ale socialismului. În fond, această concepție duce la admiterea anarhiei și a fatalismului în viața socială, la arbitrar și aventură în politică. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 52. ♦ (Făcut) la întîmplare, fără nici un sistem; întîmplător. Marx a dovedit că societatea se dezvoltă potrivit anumitor legi obiective, care acționează independent de voința oamenilor; prin aceasta istoria societății a încetat de a mai fi o îngrămădire arbitrară și haotică de fapte și întîmplări și s-a transformat într-o știință. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2608.

ARBITRÁ, arbitrez, vb. I. Tranz. A judeca o pricină în calitate de arbitru. ♦ A supraveghea și a conduce desfășurarea unei competiții sportive. – Fr. arbitrer.

ARBITRÁR, -Ă, arbitrari, -e, adj. Care pornește dintr-o hotărâre luată după propria apreciere, fără a ține seamă de părerea altuia; samavolnic. ♦ (Făcut) la întâmplare; întâmplător. – Fr. arbitraire (lat. lit. arbitrarius).

arbitrá (a ~) (-bi-tra) vb., ind. prez. 3 arbitreáză

arbitrár1 (după bunul plac) (-bi-trar) adj. m., pl. arbitrári; f. arbitráră, pl. arbitráre

arbitrár2 (-bi-trar) s. n., pl. arbitráruri

arbitrá vb. (sil. -tra), ind. prez. 1 sg. arbitréz , 3 sg. și pl. arbitreáză

arbitrár (după bunul plac) adj. m. (sil. -trar), pl. arbitrári; f. sg. arbitráră, pl. arbitráre

ARBITRÁR adj., adv. 1. adj. v. abuziv. 2. adv. v. abuziv. 3. adj. întâmplător. (O alegere ~.)

ARBITRÁ vb. I. tr. A judeca o pricină ca arbitru. ♦ A conduce desfășurarea reglementară a unei competiții sportive. [< fr. arbitrer, cf. lat. arbitrari].

ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac; samavolnic. [< fr. arbitraire, cf. lat. arbitrarius].

ARBITRÁ vb. tr. 1. a soluționa un diferend ca arbitru. 2. a conduce desfășurarea regulamentară a unei competiții sportive. (< fr. arbitrer)

Intrare: arbitrare
arbitrare
substantiv feminin (F113) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitrare arbitrarea
plural arbitrări arbitrările
genitiv-dativ singular arbitrări arbitrării
plural arbitrări arbitrărilor
vocativ singular
plural
Intrare: arbitra
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) arbitra arbitrare arbitrat arbitrând singular plural
arbitrea arbitrați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) arbitrez (să) arbitrez arbitram arbitrai arbitrasem
a II-a (tu) arbitrezi (să) arbitrezi arbitrai arbitrași arbitraseși
a III-a (el, ea) arbitrea (să) arbitreze arbitra arbitră arbitrase
plural I (noi) arbitrăm (să) arbitrăm arbitram arbitrarăm arbitraserăm, arbitrasem*
a II-a (voi) arbitrați (să) arbitrați arbitrați arbitrarăți arbitraserăți, arbitraseți*
a III-a (ei, ele) arbitrea (să) arbitreze arbitrau arbitra arbitraseră
Intrare: arbitrar (adj.)
arbitrar (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arbitrar arbitrarul arbitra arbitrara
plural arbitrari arbitrarii arbitrare arbitrarele
genitiv-dativ singular arbitrar arbitrarului arbitrare arbitrarei
plural arbitrari arbitrarilor arbitrare arbitrarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)