arare¹ av vz arar²

arare² sf [At: PALIA (1582), ap. CCR 81/6 / Pl: (rar) arări / E: ara⁴] Lucrare a pământului cu plugul.

ARARE adv. Arar. Arare, cîte-o pasăre de noapte fîlfîia greu peste capul lui Cocoran, dînd un țipăt scurt. CAMILAR, TEM. 146. Vin zgomote din sat, arare. O frîntură de cîntec a pornit undeva, departe, apoi a contenit. SADOVEANU, O. V 692. Tu cîntai, și-n depărtare Eu priveam rîzînd pe lunci: Eu m-am cumințit de-atunci, Rîd așa de-arare! COȘBUC, P. I 260.

ARARE adv. v. arar¹.

aráre și arare-orĭ saŭ aráreorĭ adv. Rar, rare-orĭ. V. avremĭ.

ARAR adv. Arareori. – A³ + rar.

ara⁴ vt [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 119/31 / Pzi: ar / E: lat arare] A face brazde cu plugul, pentru pregătirea pământului înaintea cultivării.

arar² av [At: ANON. CAR., ap. DA / V: ~e¹, (nob) ararul / E: a + rar] (Îoc ades, adesea, adeseori) Rar.

ararul av vz arar²

ARA (ar) vb. tr. 🚜 1 A lucra, a răsturna pămîntul cu plugul: ~ de primăvară, de toamnă; proverb: boii ară și caii mănîncă, unii își dau osteneala și alții se folosesc; – parcă a arat dracul cu el, se zice despre cineva slab de tot, prăpădit [lat. arare].

ARAR(E) = ARARE-ORI.

ARAR adv. Rareori, arareori. – A³ + rar.

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazde, spre a-l pregăti pentru însămînțare. Trebuie să arăm totul, cu orice preț... întîi îndeplinirea planului. CAMILAR, TEM. 98. ◊ Absol. Întinde frățeasca ta mînă... Plugarului vajnic ce ară. BENIUC, V. 128. Se vedeau pluguri... arînd, însoțite de țărani în straie albe. SADOVEANU, N. F. 37. ◊ (Neobișnuit, cu privire la grîne) Am arat niște bucate; Le-am uitat nesecerate, Le-au mîncat vitele toate. TEODORESCU, P. P. 342. ◊ (Poetic) Cu pluguri trase de tractoare Am arat țarina tristeții. Aud sub bălăriile vieții Cum cresc bogate lanuri viitoare. BENIUC, V. 133. Peste deal, fîșiile reflectoarelor arau beznele, și gospodarii mînau vitele, trăgeau brazdele cu simțămîntul că au alături de ei o putere pe care n-o poate birui nimeni. CAMILAR, TEM. 369.

ARAR adv. (În opoziție cu adesea, adeseori) Rar, rareori. Arar se rătăcește [pe baltă] glas de om. DRAGOMIR, în POEZ. N. 194. Petre... îndemna iepele arar, cu un plescăit de limbă energic. REBREANU, R. I 215. Arar se vede fire de om trecînd prin sat. DELAVRANCEA, S. 5. Arar se află pe tron mărinimia. MACEDONSKI, O. I 248.

ARA, ar, vb. I. Tranz. A tăia pămîntul cu plugul, răsturnînd brazdele, spre a-l pregăti pentru cultivare. – Lat. arare.

ARAR¹ adv. Rar, rareori. [Var.: arare adv.] – Din a³ + rar.

A ARA ar tranz. (solul) A tăia în brazde cu plugul (în vedere cultivării). /<lat. arare

ARAR adv. 1) La intervale de timp mai mari decât cele obișnuite; rar. 2) pop. Fără grabă; încet. A păși ~. A vorbi ~. /a + rar

arà v. a lucra pământul, a-l brăzda cu plugul. [Lat. ARARE].

arare(ori) adv. rar: câte odată.., prea arare EM.

3) ar, a -á v. tr. (lat. árare, it. arare, pv. sp. pg. arar, fr. nord arer). Scormonesc pămîntu cu plugu orĭ cu mașina ca să semăn cereale orĭ alt-ceva. V. grăpez.

ara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ar, 3 ară; conj. prez. 1 sg. să ar, 3 să are

ara (a ~) vb., ind. prez. 3 ară

ara vb., ind. prez. 1 sg. ar, 2 sg. ari, 3 sg. și pl. ară

arar adv.

ARARE s. v. arat.

ARARE s. arat, arătură, plug, plugărie, plugărit, (rar) plugărire. (Merg în zori la ~.)

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pământul.)

ARAR adv. v. rareori.

ARA vb. (rar) a scurma. (Tractoarele ~ pămîntul.)

ARAR adv. arareori, rar, rareori. (Se duce ~ pe la el.)

Arar ≠ deseori

ara (ar, arat), vb. – A răsturna cu plugul brazdele de pămînt. – Mr., megl. ar, istr. oru. Lat. arāre (Pușcariu 105; Candrea-Dens., 67; REW 508; DAR); cf. it. arare, v. prov., sp., port. arar, v fr. arer. Cf. arat, arător, arătură. Der. arat, s. n. (acțiunea de a ara, arătură). – Der. neol. arabil, adj., din fr.

arare adv. (reg. înv.) rareori, câteodată

Ca musca la arat – ultimul vers din fabula Musca de Al. Donici. După munca pe ogor, un bou se îndrepta spre casă. O muscă se așezase pe jugul lui. „De unde vii, soro?” – o întreabă altă muscă întîlnită în cale. Cu un aer supărat, cealaltă îi răspunde: „Nu vezi că noi ne-ntoarcem din cîmp, de la arat?!” Și fabula se încheie cu morala: „Spre laudă deșartă / Mulți zic: noi am lucrat; / Cînd ei lucrează-n faptă / Ca musca la arat”. Expresia e deci întrebuințată pentru a caracteriza pe cei care își atribuie meritele altora; se împăunează că au luat parte activă la o muncă, dar în realitate rolul lor a fost inexistent. Fabulistul rus I.I. Dimitriev a scris pe aceeași temă o fabulă intitulată de asemenea Musca (1803). Maiakovski folosește expresia în poezia satirică Muștele opoziției la Congresul Sovietelor: Toți discută: / Oh și ah, / cum va fi, / puterea sovietică nu e rea? / dar dacă vom ajunge / pe coarnele boului istovit, / vor striga cei dintîi: „noi am arat!” LIT.

ara, ar v. tr. (intl.) 1. a lovi cu cuțitul, a spinteca. 2. a tatona, a sonda terenul în vederea unui furt