apropo [At: ALECSANDRI, T. 418 / V: ~u sn, ~os av, (înv; eg) ~ont sn, (itm) ~zito av / S: apropos / Pl: ~uri / E: fr à-propos] 1 av (Înv; șîf ~s) Fiindcă veni vorba. 2 av (Înv; șîf ~s) Fiindcă s-a întâmplat să-mi amintesc. 3 av (Îlpp) ~ de (sau, înv, ~zito de) în legătură cu. 4 sn (Îf ~u, înv ~ont, mpl) Aluzie la adresa cuiva. 5 sn (Îf ~u, înv ~ont, mpl) Propunere făcută pe ocolite. 6 sn (îf ~u, înv ~ont, mpl) Propunere deocheată. 7-8 sn (Îe) A face un ~u (sau ~uri) ori a bate ~uri A face aluzii (uneori la adresa vieții intime). 9 sn (Înv) Prezență de spirit. 10 sn (Înv; fam; îe) A face ceva la ~ont A face ceva la momentul oportun. 11-12 av (Iuz; fam; îe) A veni (a cădea) tare (foarte) ~ A veni la momentul potrivit sau tocmai când era așteptat. corectată

APROPÓ, (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.

APROPÓ (1) adv., (2) apropouri, s. n. 1. Adv. Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte. 2. S. n. Aluzie (adesea răutăcioasă) la adresa cuiva; propunere făcută cuiva pe ocolite. [Var.: apropóu s. n.] – Din fr. à-propos.

APROPÓ², apropouri, s. n, (Franțuzism) 1. (Mai ales la pl.) Vorbe spuse pe ocolite și (de obicei) cu intenții răuvoitoare la adresa cuiva. 2. (Neobișnuit) Calitatea de a spune sau a face lucruri potrivite cu o situație; faptul de a fi spiritual. Are și apropo, galantomul. ALECSANDRI, T. 1687. – Variantă: apropóu s. n.

APROPÓ¹ adv (Franțuzism familiar, adesea urmat de determinări introduse prin prep. «de») Fiindcă a venit vorba (de asta); a! bine că mi-am adus aminte! Apropo de însurat... nu s-o înfățoșat nici un holtei ca să cete (= să ceară) duducile? ALECSANDRI, T. I 130. – Scris și: (după franțuzește, nerecomandabil) apropos, à propos.

APROPÓ², apropouri, s. n. (Franțuzism) Vorbe spuse pe ocolite (și cu intenții răuvoitoare) la adresa cuiva. – Fr. à-propos.

APROPÓ¹ adv. (Franțuzism) Fiindcă a venit vorba (de asta); a! bine că mi-am adus aminte! – Fr. à-propos.

APROPÓ adv. (Fam.) Fiindcă a venit vorba (de asta); bine că mi-am adus aminte! // s.n. (De obicei la pl.) Cuvinte spuse pe departe (adesea rău intenționate) la adresa cuiva; aluzii răutăcioase. [Pl. -ouri. / < fr. à-propos].

APROPÓ I. adj. (fam.) ce voiam să spun! fiindcă a venit vorba! II. s. n. aluzie răutăcioasă la adresa cuiva. (< fr. à-propos)

APROPÓ¹ adv. Fiindcă a venit vorba; bine că mi-am adus aminte. [Sil. a-pro-] /<fr. à propos

APROPÓ² ~uri n. mai ales la pl. Aluzii (adesea răutăcioase) la adresa cuiva. [Art. apropoul; Sil. -pro-; Var. apropou] /<fr. à-propos

apropò adv. (potrivit cu locul, cu vorba) cu această ocaziune, în această privință (= fr. à propos). ║ n. vorbă zisă la timp; Apropourile lui Cilibi Moise.

apropou sn vz apropo

APROPÓU S. n. v. apropo².

*á-propos Cuv. fr. care se pronunță apropó și înseamnă „relativ la ceĭa ce se vorbește”. De ex.: A venit cutare. – Apropó! Ce-aĭ aflat despre frate-su? – Apropo de ce întrebĭ? Subst. Vorbă zisă la timp: un apropó, doŭă apropourĭ.

apropó²/apropóu (a-pro-) s. n., art. apropóul; pl. apropóuri

apropó¹ (a-pro-) adv.

apropó/apropóu s. n. (sil. -pro-), art. apropóul; pl. apropóuri

apropó adv. (sil. -pro-)