aprobát¹ sn [At: DA / E: aproba] (Rar) 1-2 Aprobare (1-2).

aprobat², ~ă a [At: PRAV. (1814), XXI / Pl: ~ați, ~e / E: aproba] 1 Încuviințat. Si: consimțit, (înv) aprobăluit (1). 2 (Spc) Care a fost consimțit oficial Si: (înv) aprobăluit (2).

aproba [At: STAMATI, D. / Pzi: aprob / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.

APROBÁ, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

APROBÁ vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / < lat. approbare].

APROBÁ vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)

A APROBÁ aprób tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare

aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă.

*aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.

aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă

aprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprób, 3 sg. și pl. apróbă; 1 pl. aprobăm

APROBÁT adj. acceptat, admis. (Cerere ~.)

APROBAT adj. acceptat, admis. (Cerere ~.)

Aprobat ≠ dezaprobat

APROBÁ vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)

APROBA vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)

A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge