14 definiții pentru aprig

áprig, ~ă a, av [At: DOSOFTEI, V. S. 189/1 / V: -reg, (înv) -ic / Pl: ~igi, -ige / E: nct] 1-2 a (D. oameni; construit cu prepoziția la) Lacom, hrăpăreț. 3 a Neîndurător. 4 a Irascibil. 5 a Impetuos. 6 a Grozav. 7 a (D. animale) Sălbatic. 8 a (Fig) Aspru. 9 a Puternic. 10 a (Fig; d. conformații ale naturii) Primejdios. 11 av Cu toată puterea, cu impetuozitate, cu strășnicie.

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec.

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -ge, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. 2. (Adesea adverbial) Aspru2, crunt, nemilos, înverșunat. 3. Lacom, hrăpăreț. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Înv.; despre un loc, un teritoriu etc.) Care este greu de parcurs, de urcat; care este plin de primejdii. – Et. nec.

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -e, adj. 1. (Despre oameni) Iute, înfocat, înflăcărat, impetuos, nestăpînit; (despre animale) iute, sireap. De-aș avea, pe gîndul meu, Un cal aprig ca un leu... ALECSANDRI, P. A. 36. ◊ Fig. De multă vreme se strînsese în inimile lor dorul aprig de țară. SADOVEANU, O. I 322. Apriga furtună Pe marea tulburată... Se-nalță, se lățește și vîjîie și tună, Zdrobindu-se de mal. ALECSANDRI, P. A. 70. ◊ (Adverbial) Doar tîrziu, cînd prînd mai aprig în vecini să latre cînii, Ei tresar, se văd în față și plîng amîndoi bătrînii. GOGA, P. 95. Unde te duceai așa de aprig? SADOVEANU, Z. C. 191. Șoferul răsuci aprig volanul și automobilul țîșni pe lîngă ea ca o săgeată. REBREANU, R. I 152. 2. Aspru, crunt, neîndurat, nemilos; înverșunat. Înțelesul tainic al acestui cuvînt [zgripsor] îl descoperisem eu singur în ființa aprigă și nemilostivă a țîțacăi mele Leona. SADOVEANU, N. F. 32. Agapia, care ascultase de după ușă, venea asupra lor cu priviri aprige. SADOVEANU, M. C. 10. Tatăl e om tare bun la inimă, deși îi place să se arate aprig cu ea. REBREANU, P.. S. 155. Spune-mi, ce voiești pentru binele ce mi-ai făcut că m-ai curățit de dușmanul meu cel mai nemilostiv și mai aprig? SBIERA, P. 87. ◊ (Adverbial) Văd... că are ce învăța și de la tine fiul tău, nepotul rotarului, a rostit aprig duduca Leona, arătîndu-și colții. SADOVEANU, N. F. 7. 3. (Construit cu prep. «la») Lacom. Om aprig la cîștig.Fig. La poalele lor [ale movilelor] cuibează vulturii... cei suri, al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. ODOBESCU, S. III 16. 4. Fig. (Despre conformații geografice) Cu înfățișare sălbatică, greu de urcat, prăpăstios, primejdios. E-o insulă-n zare, un colț de pămînt Cu aprige maluri. DEȘLIU, în POEZ. N. 190. Strecurîndu-ne încetinel prin tot felul de cotituri fără pericol, iată-ne ajunși pe tărîmurile aprige ale vînătoarei celei mari. ODOBESCU, S. III 76. Pe vîrful aprig [al] acestor maluri O floare mică a răsărit. ALECSANDRI, P. A. 84. Se cațără p-un munte stîncos, înalt și aprig. NEGRUZZI, S. II 252.

ÁPRIG, -Ă, aprigi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Iute, înfocat, nestăpânit. De-aș avea pe gândul meu, Un cal aprig ca un leu (ALECSANDRI). 2. (Adesea adverbial) Aspru, crunt, nemilos; înverșunat. Unchiul meu era, atunci când interesele îi erau amenințate, aprig și fără cruțare (CAMIL PETRESCU). 3. Lacom. Om aprig la câștig. 4. Fig. (Despre un loc, un teritoriu etc.) Prăpăstios, primejdios. Se cațără p-un munte stâncos, înalt și aprig (NEGRUZZI).

áprig (a-prig) adj. m., pl. áprigi; f. áprigă, pl. áprige

áprig adj. m. (sil. -prig), pl. áprigi; f. sg. áprigă, pl. áprige

ÁPRIG adj., adv. 1. adj. v. focos. 2. adj. v. impetuos. 3. adj., adv. v. rău. 4. adj. v. hrăpăreț. 5. adj. v. înverșunat. 6. adj. v. disputat. 7. adj. v. violent. 8. adj. v. cumplit. 9. adj. v. puternic.

Aprig ≠ calm, domol, temperat, blajin, blând, liniștit, stăpânit, lin, ușor

áprig (áprigă), adj.1. Violent, impetuos. – 2. Aspru, drept. Lat. aprῑcus „expus la soare”, de unde apoi „fierbinte, arzător”; cf. calabr. apricari „a încălzi”. Schimbarea semantică este generală la termenii care desemnează „căldura” și, în sens fig., impulsul pasional; cf. căldură, fierbinte, sp. calentarse, acalorarse etc. De la „pasionat” s-a trecut firesc la „violent”, care este sensul uzual al cuvîntului rom. În sfîrșit, sensul de „avid, lacom” înregistrat în dicționare (în primul rînd DAR), și care a indus în eroare REW 561 nu există în realitate; expresiile de tipul aprig la pradă, aprig la cîștig sînt normale în cadrul sensului 1, și interpretarea interesată a acestora așa cum este dată în DAR se explică în lumina etimologiei pe care o propune apoi, și care nu ni se pare convingătoare. – G final ca în stîng și vitreg. Etimonul aprῑcus era indicat încă de Laurian, Hasdeu și Cihac, dar a fost respins de cercetătorii moderni (Pușcariu 99 dă originea cuvîntului drept necunoscută; REW 561 respinge etimonul aprῑcus). Tiktin se gîndea la un lat. *apricus, de la aper „porc mistreț”. Subak, Archeografo triestino, XXX, 14 propune *apprex „lacom”, de la apprecor, a cărui der. pare puțin probabilă. În sfîrșit, DAR (cf. REW 4055) propune gr. ἄρπαξ „avid, lacom” (de unde fr. Harpagon), întemeiat pe falsul semantism pe care l-am indicat.

ÁPRIG ~gă (~gi, ~ge) 1) Care manifestă o activitate sporită; înfocat; înflăcărat. 2) Care este aspru; fără milă. 3) Care este lacom. ~ la câștig. [Sil. a-prig] /Orig. nec.

aprig a. iute, înfocat, strașnic: ce vifor aprig dup’o zi încântătoare ! AL. [Origină necunoscută].

áprig, -ă adj. (lat. aprícus, descoperit, bătut de soare, decĭ „viguros”, d. aperire, a deschide; sp. ábrego, un vînt de sud-vest). Ĭute, înfocat, strașnic: om, cal aprig. Adv. A te lupta aprig. V. sireap.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÁPRIG adj., adv. 1. adj. focos, nestăpînit, sălbatic, sireap, vijelios, (înv.) zmeiós. (Un cal ~.) 2. adj. furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, năvalnic, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforós, vijeliós, vulcánic. (Temperament ~.) 3. adj., adv. aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinár, (înv. și pop.) năsílnic, (înv. și reg.) táre, (reg.) pogán, (Mold. și Bucov.) aván, hapsî́n, (înv.) jestóc, neomenít, sanguínic, sălbăticós, sireáp, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 4. adj. apucător, hrăpăreț, lacom, nesătul, (livr.) cupíd, rapáce, (pop.) hapsî́n. (Om ~.) 5. adj. aspru, crîncen, crud, crunt, cumplit, încrîncenat, îndîrjit, înverșunat, neîmpăcat, nepotolit, sîngeros, vajnic, violent, (înv.) crîincenít, táre, (fig.) încleștát. (O luptă ~.) 6. adj. disputat, dîrz, îndîrjit, înverșunat, (fig.) aprins. (O întrecere sportivă ~.) 7. adj. înverșunat,mare, violent, (fig.) apríns. {Ceartă ~.) 8. adj. cumplit, groaznic, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, nebun, sălbatic, violent. (O pasiune ~ îl măcina.) 9. adj. intens, mare, puternic, strașnic, tare, violent, zdravăn. (Un vînt ~.)

Intrare: aprig
aprig adjectiv
adjectiv (A11)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aprig aprigul aprigă apriga
plural aprigi aprigii aprige aprigele
genitiv-dativ singular aprig aprigului aprige aprigei
plural aprigi aprigilor aprige aprigelor
vocativ singular
plural