aporíe sf [At: CANTEMIR, IST. 8 / Pl: ~ii / E: ngr ὰπορία] (Grî) Dificultate logică greu (sau imposibil) de rezolvat.

APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporia, fr. aporie.

APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie.

APORÍE, aporii, s. f. (Grecism învechit) Îndoială, nesiguranță, încurcătură. Nu văz nici un spor de la tine; aceasta mă pune în mare aporie. FILIMON, C. 82.

APORÍE, aporii, s. f. (Înv.) Îndoială, nesiguranță; încurcătură. – Ngr. aporia.

aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile

aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile

APORÍE s. v. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire.

APORÍE s.f. (În filozofia antică) Contradicție de nerezolvat ivită cu prilejul unui raționament; problemă greu rezolvabilă; nesiguranță, îndoială. [Gen. -iei. / < fr. aporie, cf. lat., gr. aporia – nesiguranță, dubiu].

APORÍE s. f. 1. (fil.) incapacitate de a decide între două argumentări contradictorii. 2. problemă grea sau imposibil de rezolvat. (< fr. aporie, lat., gr. aporia)

aporíe (aporíi), s. f. – (Înv.) Îndoială, șovăială. Gr. ἀπορία (sec. XVII).

APORÍE ~i f. (în filozofia antică) Problemă greu sau imposibil de rezolvat. /<lat., gr. aporia

aporíe f. (ngr. aporia). Sec. 18-19. Încurcătură. Nesiguranță, problemă grea.

aporie s. v. DUBIU. INCERTITUDINE. ÎNDOIALĂ. NEÎNCREDERE. NESIGURANȚĂ. REZERVĂ. SCEPTICISM. ȘOVĂIALĂ. ȘOVĂIRE.

aporie (gr. aporia „încurcătură”, „nehotărâre”), sin. dubitație (A). În filozofie, a. înseamnă dificultate logică greu ori chiar imposibil de înlăturat într-o demonstrație ontologică a unei noțiuni cum ar fi noțiunea mișcării, a spațiului, a timpului, etc. Ex. aporiile lui Zenon sau ale lui Nicolai Hartmann.