aporie sf [At: CANTEMIR, IST. 8 / Pl: ~ii / E: ngr ὰπορία] (Grî) Dificultate logică greu (sau imposibil) de rezolvat.

APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporia, fr. aporie.

APORÍE, aporii, s. f. Dificultate de ordin rațional greu sau imposibil de rezolvat. – Din ngr. aporía, fr. aporie.

APORÍE, aporii, s. f. (Grecism învechit) Îndoială, nesiguranță, încurcătură. Nu văz nici un spor de la tine; aceasta mă pune în mare aporie. FILIMON, C. 82.

APORÍE, aporii, s. f. (Înv.) Îndoială, nesiguranță; încurcătură. – Ngr. aporia.

APORÍE s.f. (În filozofia antică) Contradicție de nerezolvat ivită cu prilejul unui raționament; problemă greu rezolvabilă; nesiguranță, îndoială. [Gen. -iei. / < fr. aporie, cf. lat., gr. aporia – nesiguranță, dubiu].

APORÍE s. f. 1. (fil.) incapacitate de a decide între două argumentări contradictorii. 2. problemă grea sau imposibil de rezolvat. (< fr. aporie, lat., gr. aporia)

APORÍE ~i f. (în filozofia antică) Problemă greu sau imposibil de rezolvat. /<lat., gr. aporia

APORIE s. f. (Mold., ȚR) Îndoială, nesiguranță, încurcătură. A: aporia = întrebare cu prepus, carea pofteaște dezlegare. CANTEMIR, IST. La un deplin filosof, toată aporia au dezlegat. CANTEMIR, IST. B: Domnul aporie mare se afla. R. GRECEANU. Etimologie: ngr. aporía. Cf. îngăimare, învălătucitură.

aporíe f. (ngr. aporia). Sec. 18-19. Încurcătură. Nesiguranță, problemă grea.

aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile

aporíe s. f., art. aporía, g.-d. art. aporíei; pl. aporíi, art. aporíile

APORÍE s. v. dubiu, incertitudine, îndoială, neîncredere, nesiguranță, rezervă, scepticism, șovăială, șovăire.

aporie s. v. DUBIU. INCERTITUDINE. ÎNDOIALĂ. NEÎNCREDERE. NESIGURANȚĂ. REZERVĂ. SCEPTICISM. ȘOVĂIALĂ. ȘOVĂIRE.

aporíe (aporíi), s. f. – (Înv.) Îndoială, șovăială. Gr. ἀπορία (sec. XVII).

aporie (gr. aporia „încurcătură”, „nehotărâre”), sin. dubitație (A). În filozofie, a. înseamnă dificultate logică greu ori chiar imposibil de înlăturat într-o demonstrație ontologică a unei noțiuni cum ar fi noțiunea mișcării, a spațiului, a timpului, etc. Ex. aporiile lui Zenon sau ale lui Nicolai Hartmann.