12 definiții pentru apogiatură

apogiatúră sf [At: CERNE, D. M. 60 / Pl: ~ri / E: it appogiatura] (Muz) Notă de ornament (reprezentată grafic printr-o notă mai mică decât cele obișnuite) care precedă nota reală la distanță de un ton sau de un semiton.

APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic, simplu sau dublu, care precedă sunetul principal la interval de secundă și este scris cu litere mai mici. – Din it. appoggiatura.

APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Ornament melodic care constă dintr-unul sau mai multe sunete secundare care precedă sunetul principal (aflat la altă înălțime). [Pr.: -gi-a-] – Din it. appoggiatura.

APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. (Muz.) Notă de ornament, cu valoare mai mică decît nota reală, pe care o precede la interval de un ton sau de un semiton. – Pronunțat: -gi-a-.

APOGIATÚRĂ, apogiaturi, s. f. Notă muzicală executată, ca ornament, înaintea altei note, la distanță de un ton sau de un semiton de aceasta, cu scopul de a o pune mai bine în evidență. [Pr.: -gi-a-] – It. appogiatura.

apogiatúră (-gia-) s. f., g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri

apogiatúră s. f. (sil. -gi-a-), g.-d. art. apogiatúrii; pl. apogiatúri

APOGIATÚRĂ s.f. Notă muzicală ornamentală care se execută înaintea unei note obișnuite, la interval de un ton sau de un semiton. [Pron. -gi-a-, pl. -ri. / < it. appoggiatura].

APOGIATÚRĂ s. f. (muz.) ornament melodic din unul sau mai multe sunete, executate prin scurtarea duratei normale a notei precedente. (< it. appoggiatura)

APOGIATÚRĂ ~i f. Ornament melodic constituit dintr-o notă scurtă care precedă o notă principală de altă înălțime. /<it. appoggiatura

*apogiatúră f., pl. ĭ (it. appoggiatura [5 silabe], d. appoggiare, a sprijini). Muz. Notă maĭ mică pusă înaintea alteĭ a maĭ marĭ și executată răpede [!].


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

apogiatură (‹ it. appoggiare „a sprijini, a rezema, a susține”; fr. note d’appogiature; germ. Vorschlag), sunet armonic sau melodic ce predece, la secundă* inferioară sau superioară, un sunet real. A. primește de obicei accentul (III, 1) tare. Există două feluri de a.: lungă și scurtă. A. lungă este un sunet armonic străin de acord*, care merge la sunetul real direct sau prin figurație. A. lungă poate fi simplă sau dublă. A circulat sub diferite denumiri (cambiata*, nota cambiata; germ. Wechselnote; fr. chute, port. de voix; engl. backfall); a fost, în faza de trecere de la contrapunct* la armonie*, foarte divers și arbitrat notată, până în sec. 19 când a început să fie scrisă cu valorile corespunzătoare (V. accent II). A. scurtă este un sunet melodic, de ornament*, care nu se supune împărțirii normale a măsurii*. Este confundată uneori cu acciaccatura* și chiar cu a. lungă. Din 1750, a. scurtă a început să fie notată cu o notă mică al cărei steguleț este barat de o linie oblică.

Intrare: apogiatură
apogiatură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apogiatu apogiatura
plural apogiaturi apogiaturile
genitiv-dativ singular apogiaturi apogiaturii
plural apogiaturi apogiaturilor
vocativ singular
plural