apogiatură (< it. appoggiare „a sprijini, a rezema, a susține”; fr. note d’appogiature; germ. Vorschlag), sunet armonic sau melodic ce predece, la secundă* inferioară sau superioară, un sunet real. A. primește de obicei accentul (III, 1) tare. Există două feluri de a.: lungă și scurtă. A. lungă este un sunet armonic străin de acord*, care merge la sunetul real direct sau prin figurație. A. lungă poate fi simplă sau dublă. A circulat sub diferite denumiri (cambiata*, nota cambiata; germ. Wechselnote; fr. chute, port. de voix; engl. backfall); a fost, în faza de trecere de la contrapunct* la armonie*, foarte divers și arbitrat notată, până în sec. 19 când a început să fie scrisă cu valorile corespunzătoare (V. accent II). A. scurtă este un sunet melodic, de ornament*, care nu se supune împărțirii normale a măsurii*. Este confundată uneori cu acciaccatura* și chiar cu a. lungă. Din 1750, a. scurtă a început să fie notată cu o notă mică al cărei steguleț este barat de o linie oblică.