13 definiții pentru anumit

anumít, -ă [At: POP, ap. HEM 1250 / Pl: -iți, -e / E: anume] 1 a (Mai ales în legătură cu măsuri de timp) Hotărât. 2 a (În legătură cu alte noțiuni) Știut, cu pricina. 3-4 a Pe care nu pot sau nu vreau să-l spun pe (sau cu) nume(le) Si: oarecare, oarecine, nescai, niște, un. 5 av Sigur.

ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiți oameni.Anume + suf. -it (după germ. bestimmt).

ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Care a fost hotărât, precizat. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special, aparte. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiți oameni.Anume + suf. -it (după germ. bestimmt).

ANUMÍT, -Ă, anumiți -te, adj. 1. (Determinînd mai ales cuvinte care exprimă noțiuni de timp) Hotărît. Într-o anumită zi, primăvara, se strîng la un loc o sumedenie de șerpi. ȘEZ. I 244. 2. Știut, cunoscut. După ce or ajuns la casa anumită, zise calul cătră stăpînu-so... La HEM. 3. Deosebit, special. Cînd auzea numele meu, cățelandrul își ciulea în anumit chip urechile. SADOVEANU, N. F. 31. 4. (La pl., despre lucruri sau persoane pe care cineva nu vrea să le numească) Unii, oarecare, niște. În provincie, teatrul era apanajul unor anumiți oameni. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 104, 14/2.

ANUMÍT, -Ă, anumiți, -te, adj. 1. Bine determinat; hotărât, cunoscut. O anumită zi. O anumită casă. ♦ Deosebit, special. Se uita într-un anumit fel. 2. Unul, oarecare. Anumiți oameni. – Din anume + suf. -it (după germ. bestimmt).

!anumít adj. m., pl. anumíți; f. anumítă, pl. anumíte; g.-d. pl. (antepus, neprecedat de alt determinant cu formă cazuală marcată) m. și f. anumítor (opiniile anumitor tineri/unor anumiți tineri)

anumít adj. m., pl. anumíți; f. sg. anumítă, pl. anumíte

ANUMÍT adj. 1. anume, aparte, deosebit, special, (înv. și pop.) osebit. (Cu o metodă ~.) 2. cunoscut, determinat, fixat, hotărât, precizat, rânduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.) 3. oarecare, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

ANUMÍT ~tă (~ți, ~te) 1) Care a fost hotărât; cunoscut; știut. La ~te ore. 2) Care este deosebit; special. Într-un ~ mod. 3) la pl. Indiferent care; o parte din; unii. ~ți oameni. /anume + suf. ~it

anumít, -ă pron. indef. (d. anume). Un anume, hotărît, precis, determinat, fix, special, destinat din ainte [!]: într' un loc anumit, într' un anumit loc, o cantitate anumită. – Că limba-l socotește pronume indefinit, e gen. pl. anumitor saŭ unor anumițĭ (anumite), nu anumiților (-elor): procesele anumitor despăgubirĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANUMÍT adj. 1. anume, aparte, deosebit, special, (înv. și pop.) osebit. (Cu o metodă ~.) 2. cunoscut, determinat, fixat, hotărît, precizat, rînduit, specificat, stabilit, statornicit. (La o dată ~.) 3. oarecare, (înv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispreț.)

STULTITIAM SIMULARE PRUDENTIA SUMMA EST (lat.) a simula prostia este cea mai bună măsură de prevedere în anumite situații – Cato, „Disticha moralia”, 2, 18.

Intrare: anumit
anumit adjectiv
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P18)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular anumit anumi
plural anumiți anumite
genitiv-dativ singular anumit anumite
plural anumitor anumitor