antonomasie sf [At: DEX² / Pl: ~ii / E: ngr ἀντονομασία, it antonomasia] 1-2 (Ret) Antonomază (1-2).

ANTONOMASÍE, antonomasii, s. f. Figură de stil prin care un nume comun e înlocuit cu numele unei persoane sau al unui personaj care reprezintă tipul unei anumite însușiri. Cuvinte ca «mecena» și «donjuan» sînt exemple de antonomasie. – Variantă: antonomáză s. f.

ANTONOMASÍE s.f. v. antonomază.

ANTONOMASÍE s. f. antonomază. (< lat., gr., it. antonomasia)

antonomáză sf [At: DA / Pl: ~ze / E: fr antonomase] 1 Figură de stil prin care se folosește un nume comun în locul unui nume propriu Si: antonomasie (1). 2 Figură de stil prin care se folosește un nume propriu sau o perifrază în locul unui nume comun Si: antonomasie (2).

ANTONOMÁZĂ s. f. v. antonomasie.

ANTONOMÁZĂ, antonomaze, s. f. Figură de stil prin care un nume comun este înlocuit cu numele unei persoane (sau invers). – Fr. antonomase (< gr.).

ANTONOMÁZĂ s.f. Figură de stil constând în folosirea unui nume comun în locul unui nume propriu și invers. [Var. antonomasie s.f. / < fr. antonomase, cf. it., gr. antonomasia < anti – în loc de, onoma – nume].

ANTONOMÁZĂ s. f. figură retorică constând în folosirea unui nume comun în locul unuia propriu și invers; antonomasie. (< fr. antonomase)

ANTONOMÁZĂ ~e f. Figură de stil, constând în folosirea unui nume propriu în locul unui nume comun și invers. /<fr. anthonomase

antonomază f. figură de vorbe care înlocuește un nume propriu cu altul comun: regele-poet, pentru David; și invers, un Neron, pentru un tiran.

antonomasíe (figură de stil) (înv.) s. f., art. antonomasía, g.-d. antonomasíi, art. antonomasíei

antonomasíe s. f., antonomasía, g.-d. art. antonomasíei

antonomasie

antonomáză s. f., g.-d. art. antonomázei; pl. antonomáze

antonomáză s. f., g.-d, art. antonomázei; pl. antonomáze

ANTONOMASÍE s. v. antonomază.

antonomasie s. v. ANTONOMAZĂ.