3 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTECEDÉNTE s. n. pl. Fapte, evenimente, întîmplări anterioare unei anumite date sau unei anumite stări. Antecedentele bolii.

ANTECEDÉNTE s. n. pl. Fapte, întâmplări anterioare unei anumite date sau stări. – Fr. antécédent (lat. lit. antecedens, -ntis).

antecedént [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr antecedent] 1 sn Întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. 2 sn (Îs) ~penal Fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. 3 sn (Lpl) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care sunt luate în calcul de medic la stabilirea diagnosticului și a tratamentului. 4 a Care se află înainte. 5 a Care s-a întâmplat înainte. 6 a (Log) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”. 7 a (Pgn) Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații.

antecedență sf [At: DEX2 / Pl: ~țe / E: antécédence] 1 Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenul tectonic. 2 (Rar) Precădere. 3 (Rar) Preferință. 4 Anterioritate.

antecesor, ~oare smf [At: DEX2 / Pl: ~i, ~oare / E: it antecessore] Predecesor.

ANTECEDÉNT, -Ă, antecedenți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. S. n. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener, tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDÉNȚĂ, antecedențe, s. f. 1. Faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. 3. (Rar) Precădere, preferință. – Din fr. antécédence.

ANTECEDÉNȚĂ, antecedențe, s. f. 1. Faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. 3. (Rar) Precădere, preferință. – Din fr. antécédence.

ANTECEDÉNT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDÉNT s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].

ANTECEDÉNȚĂ s.f. 1. (Liv.) Precădere, preferință. 2. (Geogr.) Fenomen prin care un curs de apă își menține traseul său general preexistent deformărilor tectonice. [Cf. fr. antécédence].

antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s. n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)

ANTECEDÉNȚĂ s. f. 1. faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice. (< fr. antécédence)

ANTECEDÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ◊ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis

antecedent a. care precede (în ordinea timpului), care s’a petrecut înainte. ║ n. 1. fapt anterior altuia; 2. fapt trecut pe care se sprijină un fapt actual; 3. Gram. vorba la care se raportă un pronume relativ; 4. Aritm. întâiul termen al unui raport.

*antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

antecedént1 adj. m., pl. antecedénți; f. antecedéntă, pl. antecedénte

antecedént2 s. n., pl. antecedénte

antecedénță s. f., g.-d. art. antecedénței; pl. antecedénțe

antecedént adj. m., pl. antecedénți; f. sg. antecedéntă, pl. antecedénte

antecedént s. n., pl. antecedénte

arată toate definițiile

Intrare: antecedent (adj.)
antecedent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedent
  • antecedentul
  • antecedentu‑
  • antecedentă
  • antecedenta
plural
  • antecedenți
  • antecedenții
  • antecedente
  • antecedentele
genitiv-dativ singular
  • antecedent
  • antecedentului
  • antecedente
  • antecedentei
plural
  • antecedenți
  • antecedenților
  • antecedente
  • antecedentelor
vocativ singular
plural
Intrare: antecedent (s.n.)
antecedent2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedent
  • antecedentul
  • antecedentu‑
plural
  • antecedente
  • antecedentele
genitiv-dativ singular
  • antecedent
  • antecedentului
plural
  • antecedente
  • antecedentelor
vocativ singular
plural
Intrare: antecedență
antecedență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedență
  • antecedența
plural
  • antecedențe
  • antecedențele
genitiv-dativ singular
  • antecedențe
  • antecedenței
plural
  • antecedențe
  • antecedențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

antecedent (adj.)

etimologie:

antecedent (s.n.)

  • 1. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Antecedentele bolii.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei.
      surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.2. (la) plural Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. logică Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”.
    surse: DEX '09 DN
    • 2.1. prin generalizare Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații.
      surse: DEX '09 MDN '00
    • 2.2. Prima parte a unei fraze muzicale.
      surse: DN
      • diferențiere Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar.
        surse: MDN '00
  • 3. muzică Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
    surse: MDN '00

etimologie: