ANTECEDENTE s. n. pl. Fapte, evenimente, întîmplări anterioare unei anumite date sau unei anumite stări. Antecedentele bolii.

ANTECEDENTE s. n. pl. Fapte, întîmplări anterioare unei anumite date sau stări. – Fr. antécédent (lat. lit. antecedens, -ntis).

ANTECEDENT, -Ă, antecedenți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. S. n. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener, tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

antecedent [At: DEX² / Pl: ~e / E: fr antecedent] 1 sn Întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. 2 sn (Îs) ~penal Fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. 3 sn (Lpl) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care sunt luate în calcul de medic la stabilirea diagnosticului și a tratamentului. 4 a Care se află înainte. 5 a Care s-a întâmplat înainte. 6 a (Log) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”. 7 a (Pgn) Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații.

antecedență sf [At: DEX² / Pl: ~țe / E: antécédence] 1 Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenul tectonic. 2 (Rar) Precădere. 3 (Rar) Preferință. 4 Anterioritate.

antecesor, ~oare smf [At: DEX² / Pl: ~i, ~oare / E: it antecessore] Predecesor.

*ANTECEDENT, -TĂ I. adj. sm. f. Care se găsește, care s’a întîmplat înainte: cuvîntul ~; fapte ~e; antecedenții mei n'au expus destul de bine chestiunea. II. *ANTECEDENTE sn. pl. 1 Fapte care s’au întîmplat înaintea altora: pentru ca să înțelegem aceste fapte, trebue să cunoaștem ~ele lor ¶ 2 Fapte din viața trecută a cuiva: ~ele lui sînt compromițătoare [fr.].

*ANTECEDENȚĂ (pl. -ențe) sf. Precădere, preferență: nimănui nu trebue să i se dea, cînd nu merită, ~ asupra altuia [fr.].

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDENT s.n. 1. Faptă, întîmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].

ANTECEDENȚĂ s.f. 1. (Liv.) Precădere, preferință. 2. (Geogr.) Fenomen prin care un curs de apă își menține traseul său general preexistent deformărilor tectonice. [Cf. fr. antécédence].

antecedent, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s. n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)

ANTECEDENȚĂ s. f. 1. faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice. (< fr. antécédence)

ANTECEDENT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ◊ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis

antecedent a. care precede (în ordinea timpului), care s’a petrecut înainte. ║ n. 1. fapt anterior altuia; 2. fapt trecut pe care se sprijină un fapt actual; 3. Gram. vorba la care se raportă un pronume relativ; 4. Aritm. întâiul termen al unui raport.

*antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.

antecedent¹ adj. m., pl. antecedenți; f. antecedentă, pl. antecedente

antecedent² s. n., pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

antecedent² s. n., pl. antecedente

antecedent¹ adj. m., pl. antecedenți; f. antecedentă, pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

antecedent adj. m., pl. antecedenți; f. sg. antecedentă, pl. antecedente

antecedent s. n., pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

antecedent.

ANTECEDENT 1. În raport cu un substitut* (sau anaforic*), desemnează constituentul sau secvența de constituenți exprimat(ă) adesea anterior, de la care substitutul, lipsit de referință proprie, împrumută referința. Extensiunea, natura morfologică sau poziția sintactică a unui antecedent diferă de la o construcție la alta, depinzând și de natura substitutului. Pot funcționa ca antecedente: substantive (ex. profesorul a dat studenților lui o carte, unde substitutul pronominal lui are ca antecedent un substantiv); grupuri prepoziționale (ex. Am fost la facultate și de acolo, la concert, unde substitutul adverbial acolo are ca antecedent un grup prepozițional circumstanțial); un adjectiv sau adjective coordonate (ex. Criza este profundă și generală; o asemenea criză. . ., unde substitutul adjectival asemenea are ca antecedent două adjective coordonate); o propoziție sau o frază (ex. Că el a făcut erori, o știm cu toții, unde substitutul pronominal o reia o întreagă propoziție). 2. În raport cu o propoziție atributivă*, desemnează nominalul din regentă față de care se stabilește subordonarea (ex. Elevul căruia i-am dat nota zece este eminent, unde nominalul elevul funcționează ca antecedent al atributivei). 3. În GB*, unde se formulează o teorie specială a legării*, component referențial, obligatoriu realizat fonetic, care, în cadrul lanțurilor* coreferențiale la distanță, procură referința elementelor non-referențiale sau cu realizare vidă*. Antecedentul apare în relație de coreferință: a) cu anaforele* reflexive sau reciproce, legate de un antecedent subiect (ex. Ion_i se_i spală; Copiii_i își_i trimit cărți); b) cu pronominalele*, atât în ipostaza lor de realizare fonetică plină (ex. Profesorul_i are grijă de elevii lui_i), cât și sub forma categoriei vide PRO* (ex. Ion_i n-apucase [să plece PRO_i); c) cu urmele*, în cazul unor antecedente constituite din componente deplasate (vezi DEPLASARE *α), iar, în limbile care cunosc dublare* clitică, cum este româna, și cu cliticele (ex. Pe Ion_i îl_i știu [t_i] de mult) (vezi LEGARE). 4. În logică, în judecata ipotetică, formată din două propoziții, acea propoziție care exprimă condiția sau ipoteza de care depinde adevărul celeilalte, numite consecvent (ex. Dacă vii. . .; în eventualitatea că vii. . .). G.P.D.

antecedent (< fr. antécédent; germ. Vordersatz; it. proposta) I. 1. (în sens generic) Cea dintâi secțiune a unei unități a discursului melodic (frază*, perioadă (1) sau dublă perioadă) structurată binar* și simetric. A. se articulează prin respirație [v. cezură (5)], cadență (1) sau semicadență cu cea de-a doua secțiune – consecvent* – a unității în care se încadrează. 2. (în muzica clasică și romantică) Fraza inițială (4-8 măsuri) a unei perioade construite pe cvadratură (8-16 măsuri). II. Prima expunere tematică într-o lucrare (sau fragment de lucrare) elaborată prin tehnica contrapunctului* imitativ (canon*, fugă*, secțiune fugato* etc.).

ANTECEDENȚĂ s. v. prioritate.

Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior