3 intrări

30 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ANTECEDENTE s. n. pl. Fapte, evenimente, întîmplări anterioare unei anumite date sau unei anumite stări. Antecedentele bolii.

ANTECEDENTE s. n. pl. Fapte, întîmplări anterioare unei anumite date sau stări. – Fr. antécédent (lat. lit. antecedens, -ntis).

ANTECEDENT, -Ă, antecedenți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. S. n. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener, tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDENȚĂ, antecedențe, s. f. 1. Faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. 3. (Rar) Precădere, preferință. – Din fr. antécédence.

ANTECEDENȚĂ, antecedențe, s. f. 1. Faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. 3. (Rar) Precădere, preferință. – Din fr. antécédence.

antecedent [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr antecedent] 1 sn Întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. 2 sn (Îs) ~penal Fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. 3 sn (Lpl) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care sunt luate în calcul de medic la stabilirea diagnosticului și a tratamentului. 4 a Care se află înainte. 5 a Care s-a întâmplat înainte. 6 a (Log) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”. 7 a (Pgn) Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații.

antecedență sf [At: DEX2 / Pl: ~țe / E: antécédence] 1 Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenul tectonic. 2 (Rar) Precădere. 3 (Rar) Preferință. 4 Anterioritate.

antecesor, ~oare smf [At: DEX2 / Pl: ~i, ~oare / E: it antecessore] Predecesor.

*ANTECEDENT, - I. adj. sm. f. Care se găsește, care s’a întîmplat înainte: cuvîntul ~; fapte ~e; antecedenții mei n'au expus destul de bine chestiunea. II. *ANTECEDENTE sn. pl. 1 Fapte care s’au întîmplat înaintea altora: pentru ca să înțelegem aceste fapte, trebue să cunoaștem ~ele lor 2 Fapte din viața trecută a cuiva: ~ele lui sînt compromițătoare [fr.].

*ANTECEDENȚĂ (pl. -ențe) sf. Precădere, preferență: nimănui nu trebue să i se dea, cînd nu merită, ~ asupra altuia [fr.].

ANTECEDENT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDENT s.n. 1. Faptă, întîmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].

ANTECEDENȚĂ s.f. 1. (Liv.) Precădere, preferință. 2. (Geogr.) Fenomen prin care un curs de apă își menține traseul său general preexistent deformărilor tectonice. [Cf. fr. antécédence].

antecedent, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s. n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)

ANTECEDENȚĂ s. f. 1. faptul de a fi antecedent; anterioritate. 2. fenomen prin care un curs de apă își menține traseul, preexistent deformărilor tectonice. (< fr. antécédence)

ANTECEDENT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ◊ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis

antecedent a. care precede (în ordinea timpului), care s’a petrecut înainte. ║ n. 1. fapt anterior altuia; 2. fapt trecut pe care se sprijină un fapt actual; 3. Gram. vorba la care se raportă un pronume relativ; 4. Aritm. întâiul termen al unui raport.

*antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

antecedent1 adj. m., pl. antecedenți; f. antecedentă, pl. antecedente

antecedent2 s. n., pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

antecedent2 s. n., pl. antecedente

antecedent1 adj. m., pl. antecedenți; f. antecedentă, pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

antecedent adj. m., pl. antecedenți; f. sg. antecedentă, pl. antecedente

antecedent s. n., pl. antecedente

antecedență s. f., g.-d. art. antecedenței; pl. antecedențe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

antecedent (< fr. antécédent; germ. Vordersatz; it. proposta) I. 1. (în sens generic) Cea dintâi secțiune a unei unități a discursului melodic (frază*, perioadă (1) sau dublă perioadă) structurată binar* și simetric. A. se articulează prin respirație [v. cezură (5)], cadență (1) sau semicadență cu cea de-a doua secțiune – consecvent* – a unității în care se încadrează. 2. (în muzica clasică și romantică) Fraza inițială (4-8 măsuri) a unei perioade construite pe cvadratură (8-16 măsuri). II. Prima expunere tematică într-o lucrare (sau fragment de lucrare) elaborată prin tehnica contrapunctului* imitativ (canon*, fugă*, secțiune fugato* etc.).

Intrare: antecedent (adj.)
antecedent1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedent
  • antecedentul
  • antecedentu‑
  • antecedentă
  • antecedenta
plural
  • antecedenți
  • antecedenții
  • antecedente
  • antecedentele
genitiv-dativ singular
  • antecedent
  • antecedentului
  • antecedente
  • antecedentei
plural
  • antecedenți
  • antecedenților
  • antecedente
  • antecedentelor
vocativ singular
plural
Intrare: antecedent (s.n.)
antecedent2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedent
  • antecedentul
  • antecedentu‑
plural
  • antecedente
  • antecedentele
genitiv-dativ singular
  • antecedent
  • antecedentului
plural
  • antecedente
  • antecedentelor
vocativ singular
plural
Intrare: antecedență
antecedență substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • antecedență
  • antecedența
plural
  • antecedențe
  • antecedențele
genitiv-dativ singular
  • antecedențe
  • antecedenței
plural
  • antecedențe
  • antecedențelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

antecedent, antecedentăadjectiv

etimologie:

antecedent, antecedentesubstantiv neutru

  • 1. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Antecedentele bolii. DLRLC
    • 1.1. Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. DEX '09 DEX '98
    • 1.2. (la) plural Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. DEX '09 DEX '98
  • 2. logică Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”. DEX '09 DN
    • 2.1. prin generalizare Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. DEX '09 MDN '00
    • 2.2. Prima parte a unei fraze muzicale. DN
      • diferențiere Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. MDN '00
  • 3. muzică Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. MDN '00
etimologie:

antecedență, antecedențesubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a fi antecedent. DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • 2. Fenomen prin care un râu își păstrează traseul cursului său, indiferent de deformările provocate de fenomenele tectonice. DEX '09 DEX '98 DN
  • 3. rar Precădere, preferință. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.