17 definiții pentru antecedent

ANTECEDÉNT, -Ă, antecedenți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. S. n. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener, tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

ANTECEDÉNT, antecedente, s. n., adj. 1. S. n. Fapt, întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. ◊ Antecedent penal = fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. ♦ (La pl.) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care trebuie să fie cunoscute de medic în vederea stabilirii diagnosticului și a tratamentului. 2. Adj. Care se află înainte, care s-a întâmplat înainte. 3. (Log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”; p. gener. tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unui demonstrații. – Din fr. antécédent, lat. antecedens, -ntis.

antecedént1 adj. m., pl. antecedénți; f. antecedéntă, pl. antecedénte

antecedént2 s. n., pl. antecedénte

antecedént adj. m., pl. antecedénți; f. sg. antecedéntă, pl. antecedénte

antecedént s. n., pl. antecedénte

antecedént [At: DEX2 / Pl: ~e / E: fr antecedent] 1 sn Întâmplare anterioară unei anumite date sau stări. 2 sn (Îs) ~penal Fapt penal existent în trecutul inculpatului și de care instanța judecătorească ține seama la stabilirea pedepsei. 3 sn (Lpl) Simptome (personale sau ereditare) care preced o boală și care sunt luate în calcul de medic la stabilirea diagnosticului și a tratamentului. 4 a Care se află înainte. 5 a Care s-a întâmplat înainte. 6 a (Log) Primul termen al unei judecăți ipotetice, introdus prin conjuncția „dacă”. 7 a (Pgn) Tot ceea ce poate constitui punctul de plecare al unei demonstrații.

Antecedent ≠ posterior, succedent, ulterior

ANTECEDÉNT s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. 2. Primul element al unei judecăți ipotetice. ♦ Prima parte a unei fraze muzicale. // adj. Care precedă în timp. ♦ (Geogr.) Care este stabilit înaintea unei deformări tectonice. [Cf. fr. antécédent, it. antecedente, lat. antecedens].

antecedént, -ă I. adj. Care precedă în timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice. II. s.n. 1. Faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații. 3. Prima secțiune a unei unități melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului. (< fr. antécédent, lat. antecedens)

ANTECEDÉNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre fenomene, întâmplări) Care precedă ceva în timp; anterior; premergător; precedent. ◊ ~e penale fapte ilegale din trecutul unui inculpat. /<fr. antécédent, lat. antecedens, ~entis

antecedent a. care precede (în ordinea timpului), care s´a petrecut înainte. ║ n. 1. fapt anterior altuia; 2. fapt trecut pe care se sprijină un fapt actual; 3. Gram. vorba la care se raportă un pronume relativ; 4. Aritm. întâiul termen al unui raport.

*antecedént, -ă adj. (mlat. antecédens, -éntis, d. ante, înainte, și cédens, care merge). Care precede: fapte antecedente. S. n., pl. e Fapt precedent: a avea antecedente bune. Gram. Substantivu saŭ pronumele la care se raportă pronumele saŭ adverbu relativ. Log. Prima parte a uneĭ entimeme [!]. Mat. Primu din ceĭ doĭ terminĭ [!] aĭ unuĭ raport, în opoz. cu consecŭent.

ANTECEDÉNTE s. n. pl. Fapte, evenimente, întîmplări anterioare unei anumite date sau unei anumite stări. Antecedentele bolii.

ANTECEDÉNTE s. n. pl. Fapte, întâmplări anterioare unei anumite date sau stări. – Fr. antécédent (lat. lit. antecedens, -ntis).

antecesór, -oáre smf [At: DEX2 / Pl: ~i, -oare / E: it antecessore] Predecesor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

antecedent (‹ fr. antécédent; germ. Vordersatz; it. proposta) I. 1. (în sens generic) Cea dintâi secțiune a unei unități a discursului melodic (frază*, perioadă (1) sau dublă perioadă) structurată binar* și simetric. A. se articulează prin respirație [v. cezură (5)], cadență (1) sau semicadență cu cea de-a doua secțiune – consecvent* – a unității în care se încadrează. 2. (în muzica clasică și romantică) Fraza inițială (4-8 măsuri) a unei perioade construite pe cvadratură (8-16 măsuri). II. Prima expunere tematică într-o lucrare (sau fragment de lucrare) elaborată prin tehnica contrapunctului* imitativ (canon*, fugă*, secțiune fugato* etc.).

Intrare: antecedent
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular antecedent antecedentul antecedentă antecedenta
plural antecedenți antecedenții antecedente antecedentele
genitiv-dativ singular antecedent antecedentului antecedente antecedentei
plural antecedenți antecedenților antecedente antecedentelor
vocativ singular
plural