ANTECEDENT 1. În raport cu un substitut* (sau anaforic*), desemnează constituentul sau secvența de constituenți exprimat(ă) adesea anterior, de la care substitutul, lipsit de referință proprie, împrumută referința. Extensiunea, natura morfologică sau poziția sintactică a unui antecedent diferă de la o construcție la alta, depinzând și de natura substitutului. Pot funcționa ca antecedente: substantive (ex. profesorul a dat studenților lui o carte, unde substitutul pronominal lui are ca antecedent un substantiv); grupuri prepoziționale (ex. Am fost la facultate și de acolo, la concert, unde substitutul adverbial acolo are ca antecedent un grup prepozițional circumstanțial); un adjectiv sau adjective coordonate (ex. Criza este profundă și generală; o asemenea criză. . ., unde substitutul adjectival asemenea are ca antecedent două adjective coordonate); o propoziție sau o frază (ex. Că el a făcut erori, o știm cu toții, unde substitutul pronominal o reia o întreagă propoziție). 2. În raport cu o propoziție atributivă*, desemnează nominalul din regentă față de care se stabilește subordonarea (ex. Elevul căruia i-am dat nota zece este eminent, unde nominalul elevul funcționează ca antecedent al atributivei). 3. În GB*, unde se formulează o teorie specială a legării*, component referențial, obligatoriu realizat fonetic, care, în cadrul lanțurilor* coreferențiale la distanță, procură referința elementelor non-referențiale sau cu realizare vidă*. Antecedentul apare în relație de coreferință: a) cu anaforele* reflexive sau reciproce, legate de un antecedent subiect (ex. Ion_i se_i spală; Copiii_i își_i trimit cărți); b) cu pronominalele*, atât în ipostaza lor de realizare fonetică plină (ex. Profesorul_i are grijă de elevii lui_i), cât și sub forma categoriei vide PRO* (ex. Ion_i n-apucase [să plece PRO_i); c) cu urmele*, în cazul unor antecedente constituite din componente deplasate (vezi DEPLASARE *α), iar, în limbile care cunosc dublare* clitică, cum este româna, și cu cliticele (ex. Pe Ion_i îl_i știu [t_i] de mult) (vezi LEGARE). 4. În logică, în judecata ipotetică, formată din două propoziții, acea propoziție care exprimă condiția sau ipoteza de care depinde adevărul celeilalte, numite consecvent (ex. Dacă vii. . .; în eventualitatea că vii. . .). G.P.D.