2 intrări

33 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

anafóră2 sf vz anafură

anafóră1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.

ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).

ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.

anafóră / anáforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei / anáforei; pl. anafóre / anáfore

anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre

ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].

ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá

*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.

anáfură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: -foră, naforă, nafură / E: vsl aнaфopa] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

Intrare: anafură
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafură anafura
plural anafure anafurele
genitiv-dativ singular anafure anafurei
plural anafure anafurelor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafo anafora
plural anafore anaforele
genitiv-dativ singular anafore anaforei
plural anafore anaforelor
vocativ singular
plural
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nafură nafura
plural nafure nafurele
genitiv-dativ singular nafure nafurei
plural nafure nafurelor
vocativ singular
plural
Intrare: anaforă
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafo anafora
plural anafore anaforele
genitiv-dativ singular anafore anaforei
plural anafore anaforelor
vocativ singular
plural

anaforă

  • 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: epanaforă

etimologie:

anafură anaforă nafură

  • 1. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 NODEX sinonime: părticică 2 exemple
    exemple
    • [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105.
      surse: DLRLC
    • Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51.
      surse: DLRLC

etimologie: