2 intrări

anaforă

  • 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: epanaforă

etimologie:

anafură

  • 1. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei.
    surse: DLRLC DEX '09 MDA2 NODEX sinonime: părticică 2 exemple
    exemple
    • [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105.
      surse: DLRLC
    • Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51.
      surse: DLRLC

etimologie:

6 definiții

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu [!] ortodox o binecuvintează [!] la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.

*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.

anáfură (anáfure), s. f. – Pîine sfințită care se împarte credincioșilor după terminarea slujbei. – Var. (a)náforă, nafură.Anafora, s. f. (raport scris adresat domnitorului), anaforă, s. f. (procedeu stilistic, repetiție). – Mr. anafură, megl. nafără. Ngr. ἀναφορά „relatare” (Murnu 4); în primul său sens ar fi putut intra prin intermediul sl. (a)nafora. Ultima var. este neol.

anàfură f. pâine binecuvântată ce se împarte creștinilor după leturghie. [De origină slavo-greacă, vorbă identică cu cea precedentă; de aci și forma scurtată, nafură].

Intrare: anaforă
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafo anafora
plural anafore anaforele
genitiv-dativ singular anafore anaforei
plural anafore anaforelor
vocativ singular
plural
Intrare: anafură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafură anafura
plural anafure anafurele
genitiv-dativ singular anafure anafurei
plural anafure anafurelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular anafo anafora
plural anafore anaforele
genitiv-dativ singular anafore anaforei
plural anafore anaforelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular nafură nafura
plural nafure nafurele
genitiv-dativ singular nafure nafurei
plural nafure nafurelor
vocativ singular
plural

27 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.

ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).

ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.

anafóră / anáforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei / anáforei; pl. anafóre / anáfore

anafóră (figură de stil) s. f., g.-d. art. anafórei; pl. anafóre

anafóră2 sf vz anafură

anafóră1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.

ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].

ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).

anáfură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anáfurei

anáfură (bis.) s. f., g.-d. art. anáfurei

anáfură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: -foră, naforă, nafură / E: vsl aнaфopa] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)

ANÁFURĂ f. Bucăți mici de prescură, care se împart credincioșilor după liturghie. [G.-D. anafurei] /<sl. [a]nafora


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ANÁFURĂ s. (BIS.) (reg.) părticică. (~ se împarte credincioșilor după liturghie.)