2 intrări

36 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

anaforă1 sf [At: DEX2 / Pl: ~re / E: fr anaphore, lat anaphora] Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze succesive pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.

anaforă2 sf vz anafură

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. [Acc. și anáforă] – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANÁFORĂ2 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ1, anafore, s. f. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze sau părți de frază pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii. – Din fr. anaphore, lat. anaphora.

ANAFÓRĂ, anafore, s. f. Figură de retorică, constînd în repetarea aceluiași cuvînt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază, pentru a obține efecte stilistice.

ANÁFORĂ1 s. f. v. anafură.

ANAFÓRĂ2, anafore, s. f. Figură de retorică constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze consecutive sau al mai multor membre de frază. – Fr. anaphore (lat. lit. anaphora).

ANAFÓRĂ s.f. Figură de stil constând în repetarea unui cuvânt la începutul mai multor versuri, propoziții sau fraze succesive. [< fr. anaphore, lat., gr. anaphora, cf. gr. ana – înapoi, phora – întoarcere].

ANAFÓRĂ s. f. procedeu stilistic constând în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor unități sintactice sau metrice; epanaforă. (< fr. anaphore, lat. anaphora)

ANAFÓRĂ ~e f. Figură de stil care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul a mai multor versuri, propoziții sau fraze. /<ngr. anaforá

*2) anáforă f., pl. e (lat. anáphora, d. vgr. anaphorá. V. anaforă 1, anforă, epi- și meta-foră). Ret. Repetarea aceluĭașĭ cuvînt la începutu maĭ multor propozițiunĭ consecutive.

1) anáforă și -ură f., pl. ĭ și e (mgr. anaforá, oferire, de unde și vsl. anafora și náfora, bg. sîrb. nafora. V. anaforă 2 și prescură. Vest. Un fel de pîne pe care preutu ortodox o binecuvintează la liturghie și o oferă credincioșilor prefăcută în bucățele. Banu cel de anaforă, ultimu ban păstrat cu îngrijire. Fig. Iron. Bucățică de mîncare prea mică. – În est náforă saŭ -ură. V. litie.

anafură sf [At: DOSOFTEI, V. S. 9/17 / V: ~foră, naforă, nafură / E: vsl анафора] (Bis) Pâine binecuvântată care se împarte creștinilor la sfârșitul liturghiei.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

NÁFURĂ s. f. v. anafură.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

ANÁFURĂ s. f. (Cu sens colectiv, în mistica creștină ortodoxă) Bucățele de prescură care se împart credincioșilor la sfîrșitul liturghiei. [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105. Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51. – Variantă: náfură (ȘEZ. V 137) s. f.

ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Slav (v. sl. (a)nafora < gr.).

arată toate definițiile

Intrare: anaforă
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural
Intrare: anafură
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafură
  • anafura
plural
  • anafure
  • anafurele
genitiv-dativ singular
  • anafure
  • anafurei
plural
  • anafure
  • anafurelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nafură
  • nafura
plural
  • nafure
  • nafurele
genitiv-dativ singular
  • nafure
  • nafurei
plural
  • nafure
  • nafurelor
vocativ singular
plural
  • pronunție: anaforă, anaforă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • anafo
  • anafora
plural
  • anafore
  • anaforele
genitiv-dativ singular
  • anafore
  • anaforei
plural
  • anafore
  • anaforelor
vocativ singular
plural

anaforă

  • 1. Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași cuvânt la începutul mai multor fraze, părți de frază, versuri pentru accentuarea unei idei sau pentru obținerea unor simetrii.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 DN MDN '00 sinonime: epanaforă

etimologie:

anafură nafură anaforă

  • 1. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei.
    surse: DEX '09 DLRLC MDA2 NODEX sinonime: părticică 2 exemple
    exemple
    • [Musafirii] își așteptau rîndul în tăcere, ca în noaptea învierii, la împărțirea anafurii. PAS, L. I 105.
      surse: DLRLC
    • Bătrînele... țineau drumul casei, mestecînd anafura sfințită. DELAVRANCEA, S. 51.
      surse: DLRLC

etimologie: