AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti.

amintire² av vz altminteri

amintíre¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 38 / Pl: ~tiri / E: aminti] 1 Revenire în mintea cuiva a unui fapt, a unui lucru din trecut. 2 (Îlav) În ~ a cuiva (sau a ceva) Ca semn că cineva (sau ceva) nu a fost dat uitării. 3 Imagine păstrată în memorie. 4 Obiect (dăruit) care amintește de cineva (sau de ceva) Si: suvenir. 5 (Lpl) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață.

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de A(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănator cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti.

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a (- ș i) aminti. 1. Reproducere în minte a ceva întipărit în memorie; aducere-aminte. M-aș fi bucurat mai mult dacă nu mi-ar fi fost ochii în lacrimi la amintirea mamei. SADOVEANU, N. F. 82. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării; în memoria..., spre aducere aminte. Cinstesc pe bătrîne în amintirea trecutei lor frumuseți. NEGRUZZI, S. I 38. 2. Pomenire, menționare. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 7. II. 1. Ceea ce se ține minte, lucru amintit, imagine păstrată în memorie. O amintire, ca un reflex din altă viață, se conturează înainte-mi cu forme... de vis. SADOVEANU, N. F. 25. Însăși amintirea-i cu-ncetul se pierduse. MACEDONSKI, O. I 258. Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A păstra amintirea cuiva (sau a ceva) = a menține în sfera memoriei, a nu da uitării. Nici toamnele, nici primăverile de altădată Nu au lăsat urme în voi... Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă. BENIUC, V. 24. ♦ (Rar, impropriu) Întîmplare de care cineva își aduce aminte. Îi veni din nou în cap amintirea cu jimbla. SAHIA, N. 35. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte petrecute într-o perioadă îndepărtată din viața sa; memorii. Amintiri din copilărie [titlu]. CREANGĂ.

AMINTÍRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte din propria viață.

AMINTÍRE ~i f. 1) v. A AMINTI. 2) Imagine păstrată în memorie. În ~ea cuiva. A lăsa o ~. 3) Obiect (dăruit sau procurat) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 4) la pl. Scriere în care sunt cuprinse memorii. [G.-D. amintirii] /v. a aminti

amintire f. aducere aminte (nu destul de limpede).

amintíre f. Aducere aminte; obĭect care-țĭ aduce aminte: acest ceasornic e o amintire de la tata. V. suvenir.

aimíntere^[1] av vz altminteri

aimínterea^[1] av vz altminteri

aimínterelea^[1] av vz altminteri

aimínteri^[1] av vz altminteri

almíntere av vz altminteri

almínterea av vz altminteri

almínteri av vz altminteri

almíntire av vz altminteri

almíntrele^[1] av vz altminteri

almíntrelea av vz altminteri

altmínte av vz altminteri

altminterea av vz altminteri

altmínteri av [At: (a. 1610) ap. HEM 589 / V: aimíntre, aimíntrea, aimíntrilea,^[1] almín~, ~minte, almíntere, ~mínterea, almínterea, almíntire ~míntrea, ~míntrele, almíntrelea, ~trenea, ~míntrine, amíntele, amíntere, amínterea, amínteri, amínterle, amíntire, amíntirea, amíntre, amíntreale, amíntrele, amíntrelea, amíntrilea / E: alius, -a, -um + mentem] 1 (Îoc astfel; precedat de pp întru) Altfel. 2 (Îe) A se face ~ A se schimba. 3 (îlav) Aimintrea... aimintrea într-un fel, într-alt fel. 4 (Îlav) Așa și ~ Așa și așa. 5 Dacă nu. 6 (Adesea în legătură cu pp de) De altfel.

altmíntrea av vz altminteri

altmintrele av vz altminteri

altmintrelea^[1] av vz altminteri

altmíntrenea av vz altminteri

altmintrine av vz altminteri

amíntele av vz altminteri

amíntere av vz altminteri

amínterea av vz altminteri

amínteri av vz altminteri

amínterle av vz altminteri

amintí [At: NEGRUZZI, ap. HEM 1080 / Pzi: ~tesc (înv; rar) amint / E: aminte] 1-2 vtr A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 3 vt A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 4 vt A menționa ceva sau pe cineva.

amíntirea av vz altminteri

amíntre av vz altminteri

amíntreale av vz altminteri

amíntrele av vz altminteri

amíntrelea av vz altminteri

amíntrilea av vz altminteri

ALTMÍNTERI adv. 1. (Adesea precedat de prep. «de») În alt chip, altfel, altcum. Cîntecul ajunsese la auzul popii... altminteri nu ar fi spart părintele, în vreo două rînduri, cobza lui Oprea Chiorul. PAS, L. I 8. Așa gătită îi ședea și mai bine decît altminteri. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (Adjectival) Tuturor le spune că Simina-i fată Mai așa și-altminteri. COȘBUC, P. I 247. 2. De (unde) nu..., dacă nu... Noroc că au sosit pompierii, altminteri ardea tot. 3. Încolo, de altfel. Altminteri n-avea decît o haină de soldat. DUMITRIU, B. F. 6. – Accentuat și: áltminteri. – Variante: almíntere (ALECSANDRI, T. 948), altmínterea (DUMITRIU, B. F. 161), altmíntrele (ALECSANDRI, T. 327, NEGRUZZI, S. I 94), altmíntrelea (ALECSANDRI, T. 104), almíntrele (ODOBESCU, S. T 54) adv.

AMÍNTERI^[1] adv. v. altminteri.

AMINTÍ, amintesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ și urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A-și reproduce în minte, a-și aduce aminte. Sub căutătura aceasta iscoditoare Rizea își aminti deodată de îndoiala lui. DUMITRIU, B. F. 110. 2. Tranz. (Urmat de un complement direct sau de o completivă directă; uneori construit cu dativul persoanei) A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva; a evoca. I-am amintit o dată importantă. ◊ Le aminti [țăranilor] cuvintele lui Stalin de la întîiul congres al colhoznicilor udarnici. CAMILAR, TEM. 148 ◊ Intranz. Turnul acesta ne amintește de niște timpuri de barbarie. NEGRUZZI, S. I 312. 3. Tranz. A pomeni, a menționa. Am amintit cartea aceasta doar cu titlu informativ. 4. Intranz. Am amintit și în introducere despre lucrurile acestea. – Prez. ind. și: (neobișnuit) amint (BOLINTINEANU, O. 64).

ALTMÍNTERI adv. 1. În alt chip; altfel, altcum. Altminteri, nu se poate. 2. De nu..., dacă nu... 3. Încolo, de altfel. Altminteri n-avea decît o haină de soldat (DUMITRIU). [Var.: almíntere, almíntrele, altmínterea, altmíntrele, altmíntrelea adv.] – Lat. alteramente.

ALTMÍNTERI adv. 1) În alt mod; altfel; altcumva. 2) Dacă nu...; în caz contrar. 3) De altfel; încolo. [Var. altminterea] /<lat. alteramente

A AMINTÍ ~ésc 1. tranz. 1) (ființe, lucruri, fapte din trecut etc.) A face să apară în minte. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a menționa. 2. intranz. A-i reveni în minte; a-și rememora. /Din aminte

alminterea adv. 1. altfel; 2. de (unde) nu. [Lat. ALIA MENTE, unicul adverb românesc în minte, cu sufixul amplificativ re (cf. aiure); forma paralelă, altmintrelea, vine dela ALTERA MENTE].

altmintrelea adv. V. alminterea.

amintì v. a-și aduce aminte într’un mod vag despre ceva de mult întâmplat.

almintrelea, V. altmintrelea.

altmíntrelea (ea dift.) adv. (lat. alteramente). Alt-fel, în alt mod. Alt-fel, în caz contrar, de unde nu, dacă nu. De altmintrelea, de alt-fel. – Și almíntrelea, almínterea, amíntirea și almínterĭ, amínterĭ.

amintésc v. tr. (d. aminte). Aduc aminte, chem în memorie: Ĭ-am amintit toate. Pomenesc, menționez: a amintit și asta. V. intr. A amintit și de asta. Îmĭ amintesc, îmĭ aduc aminte.

amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri

amintíre s. f., g.-d. art. amintírii; pl. amintíri

altminteri (alt-min-teri) adv.

aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, imperf. 3 sg. amintea; conj. prez. 3 să amintească

altmínteri / altmínterea / altmíntrelea adv. (sil. mf. alt-)

amintí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintésc, imperf. 3 sg. aminteá; conj. prez. 3 sg. și pl. aminteáscă

de altmínteri/de altmínterea/de altmíntrelea loc. adv. (sil. mf. alt-)

altminteri

altminteri.

AMINTÍRE s. 1. v. semnalare. 2. v. pomenire. 3. aducere-aminte, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.) 4. memorie, minte. (I-au rămas în ~ toate aceste lucruri.) 5. memorie, (înv.) pamente. (În ~ lui s-a ridicat un monument.) 6. semn. (Îi cere o ~ spre a nu-l uita.)

AMINTIRE s. 1. citare, indicare, menționare, mențiune, pomenire, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. pomenire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. aducere-aminte, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.) 4. memorie, minte. (I-au rămas în ~ toate aceste lucruri.) 5. memorie, (înv.) pamente. (În ~ iui.) 6. semn. (Îi cere o ~ spre a nu-l uita.)

ALTMÍNTERI conj., adv. 1. conj. altfel, (reg.) dar. (Să vină aici, ~ mă duc eu la el.) 2. adv. v. altfel.

AMINTÍ vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (A-i ~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

ALTMINTERI conj., adv. 1. conj. altfel, (reg.) dar. (Să vină aici, ~ mă duc eu la el.) 2. adv. altcum, altcumva, altfel. (Să procedeze ~.)

AMINTI vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

Altminteri ≠ așa, astfel

altmínteri, adv. – În alt chip, altfel. – Var. al(t)mint(e)re(a), al(t)mintre(le)a, aimint(e)re(a), aimint(e)ri(lea), al(t)mintre(le)a, amintre(le). Mr. al’umtrea(lui), megl. l’umintr(ul)ea. Lat. alia mente (Cipariu, Gram., 240; Hasdeu; Pușcariu 44; Candrea-Dens., 1133; DAR; Pușcariu, Dacor., III, 397-406; Rosetti, I, 114), contaminat cu altera mente. Cele două forme care rezultă, *aiminte și *altrăminte s-au contaminat, dînd naștere la var. Totuși, silaba finală -re presupune o dificultate. DAR încearcă să o explice prin analogie cu aliter › *alitre; iar Pușcariu, prin lat. libet. Ar fi mai ușor de explicat plecîndu-se de la *altrăminte, care ar fi putut da foarte bine, prin metateză, alt(ă)mintre; dar această explicație, suficientă pentru aiminteri, nu lămurește cazuri ca aiure(a), purure(a) etc. Skok, Arch. Rom., VIII, 147, propune pentru aimintre un model *alῑ mente. Așa cum au remarcat Pușcariu și DAR, este singura formație adv. rom. bazată pe comp. cu mente.

ANIMUS MEMINISSE HORRET (lat.) îi e groază sufletului meu să-și amintească – Vergiliu, „Eneida”, II, 12. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. V. și Horresco referens.

BEATE MEMORIAE (lat.) de fericită amintire – Un lucru, o faptă, o persoană beate memoriae.

CUI DOLET, MEMINIT (lat.) cine plătește își amintește – Cicero, „Pro Murena”, 20, 42.

Animus meminisse horret (lat. „Sufletul meu se cutremură, cînd îmi aduc aminte”) – versul 12, cartea a II-a din Eneida lui Vergiliu. Cu aceste cuvinte începe Enea să descrie ruinele Troiei – tablou jalnic care l-a impresionat profund. În acest pasaj Vergiliu e tributar Odiseei lui Homer, căci Ulise, la masa lui Alcinous, își începe aproape la fel istorisirea dramaticelor lui peregrinări. Fraza a rămas ca un memento dureros. Evocarea unor împrejurări triste, a unor nenorociri, poate trezi și astăzi străvechea exclamație: animus meminisse horret. LIT.