AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti.

amintire² av vz altminteri

amintire¹ sf [At: NEGRUZZI, S. I, 38 / Pl: ~tiri / E: aminti] 1 Revenire în mintea cuiva a unui fapt, a unui lucru din trecut. 2 (Îlav) În ~ a cuiva (sau a ceva) Ca semn că cineva (sau ceva) nu a fost dat uitării. 3 Imagine păstrată în memorie. 4 Obiect (dăruit) care amintește de cineva (sau de ceva) Si: suvenir. 5 (Lpl) Gen literar, asemănător cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață.

AMINTIRE sf. 1 Faptul de a(-și) aminti, de a(-și) aduce aminte ¶ 2 Aducere aminte: amintiri duioase mă leagă de acest loc ¶ 3 Pomenire: cea mai veche ~ despre familia Ureche este din secolul al XV-lea.

AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de A(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. Obiect (dăruit) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 3. (La pl.) Gen literar, asemănator cu memoriile, în care scriitorul descrie fapte din propria viață. – V. aminti.

AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a (- ș i) aminti. 1. Reproducere în minte a ceva întipărit în memorie; aducere-aminte. M-aș fi bucurat mai mult dacă nu mi-ar fi fost ochii în lacrimi la amintirea mamei. SADOVEANU, N. F. 82. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării; în memoria..., spre aducere aminte. Cinstesc pe bătrîne în amintirea trecutei lor frumuseți. NEGRUZZI, S. I 38. 2. Pomenire, menționare. Locurile care înconjură satul nostru încă-s vrednice de amintire. CREANGĂ, A. 7. II. 1. Ceea ce se ține minte, lucru amintit, imagine păstrată în memorie. O amintire, ca un reflex din altă viață, se conturează înainte-mi cu forme... de vis. SADOVEANU, N. F. 25. Însăși amintirea-i cu-ncetul se pierduse. MACEDONSKI, O. I 258. Sta zîmbind de-o amintire, pe genunchi scriind o carte. EMINESCU, O. I 149. ◊ Expr. A păstra amintirea cuiva (sau a ceva) = a menține în sfera memoriei, a nu da uitării. Nici toamnele, nici primăverile de altădată Nu au lăsat urme în voi... Eu numai am păstrat amintirea lor întreagă înscrisă în inimă. BENIUC, V. 24. ♦ (Rar, impropriu) Întîmplare de care cineva își aduce aminte. Îi veni din nou în cap amintirea cu jimbla. SAHIA, N. 35. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte petrecute într-o perioadă îndepărtată din viața sa; memorii. Amintiri din copilărie [titlu]. CREANGĂ.

AMINTIRE, amintiri, s. f. I. Faptul de a(-și) aminti. ◊ Loc. adv. În amintirea cuiva (sau a ceva) = ca semn că cineva (sau ceva) n-a fost dat uitării. II. 1. Imagine păstrată în memorie, lucru amintit. 2. (La pl.) Gen de producție literară în care scriitorul descrie fapte din propria viață.

AMINTIRE ~i f. 1) v. A AMINTI. 2) Imagine păstrată în memorie. În ~ea cuiva. A lăsa o ~. 3) Obiect (dăruit sau procurat) care amintește de cineva sau de ceva; suvenir. 4) la pl. Scriere în care sunt cuprinse memorii. [G.-D. amintirii] /v. a aminti

amintire f. aducere aminte (nu destul de limpede).

amintíre f. Aducere aminte; obĭect care-țĭ aduce aminte: acest ceasornic e o amintire de la tata. V. suvenir.

aimintere^[1] av vz altminteri

aiminterea^[1] av vz altminteri

aiminterelea^[1] av vz altminteri

aiminteri^[1] av vz altminteri

almintere av vz altminteri

alminterea av vz altminteri

alminteri av vz altminteri

almintire av vz altminteri

almintrele^[1] av vz altminteri

almintrelea av vz altminteri

altminte av vz altminteri

altminterea av vz altminteri

altminteri av [At: (a. 1610) ap. HEM 589 / V: aimintre, aimintrea, aimintrilea,^[1] almin~, ~minte, almintere, ~minterea, alminterea, almintire ~mintrea, ~mintrele, almintrelea, ~trenea, ~mintrine^[2], amintele, amintere, aminterea, aminteri, aminterle, amintire, amintirea, amintre, amintreale, amintrele, amintrelea, amintrilea / E: alius, -a, -um + mentem] 1 (Îoc astfel; precedat de pp întru) Altfel. 2 (Îe) A se face ~ A se schimba. 3 (îlav) Aimintrea... aimintrea într-un fel, într-alt fel. 4 (Îlav) Așa și ~ Așa și așa. 5 Dacă nu. 6 (Adesea în legătură cu pp de) De altfel.

altmintrea av vz altminteri

altmintrele av vz altminteri

altmintrelea^[1] av vz altminteri

altmintrenea av vz altminteri

altmintrine av vz altminteri

amintele av vz altminteri

amintere av vz altminteri

aminterea av vz altminteri

aminteri av vz altminteri

aminterle av vz altminteri

aminti [At: NEGRUZZI, ap. HEM 1080 / Pzi: ~tesc (înv; rar) amint / E: aminte] 1-2 vtr A-i reveni în minte un fapt, un lucru din trecut. 3 vt A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva. 4 vt A menționa ceva sau pe cineva.

amintirea av vz altminteri

amintre av vz altminteri

amintrea av vz altminteri

amintreale av vz altminteri

amintrele av vz altminteri

amintrelea av vz altminteri

amintrilea av vz altminteri

AIMINTEREA, ❍AIMINTRE(LEA) = ALTMINTEREA [lat. alia-mente].

ALMINTERI, ALMINTRELE(A) = ALTMITERI, ALTMINTRELEA.

ALTMINTERI, ALTMINT(E)RE(A), ALTMINTRELE(A) adv. 1 În alt chip, altfel: trebue procedat ~ ¶ 2 Dacă nu: bine că te-ai răzgîndit, ~ făceai un pas greșit ¶ 3 De altfel, încolo: e cam încet la lucru, ~ se pricepe în meseria lui ¶ 4 De ~, de altfel: s’a purtat rău, de ~ așa e felul lui [lat. altera-mente].

AMINT(E)RE(A), AMINTRELE(A) = ALTMINTERI, ALTMINTRELEA.

AMINTI (-tesc) I. vb. tr. și intr. (construit de obiceiu cu de, despre) ¶ 1 A aduce aminte; nu-mi mai ~ de cele petrecute ¶ 2 A pomeni: am uitat să amintesc și alte fapte. II. vb. refl. A-și aduce aminte: le place să-și amintească de faptele lor din trecut (ISP.).

ALTMINTERI adv. 1. (Adesea precedat de prep. «de») În alt chip, altfel, altcum. Cîntecul ajunsese la auzul popii... altminteri nu ar fi spart părintele, în vreo două rînduri, cobza lui Oprea Chiorul. PAS, L. I 8. Așa gătită îi ședea și mai bine decît altminteri. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (Adjectival) Tuturor le spune că Simina-i fată Mai așa și-altminteri. COȘBUC, P. I 247. 2. De (unde) nu..., dacă nu... Noroc că au sosit pompierii, altminteri ardea tot. 3. Încolo, de altfel. Altminteri n-avea decît o haină de soldat. DUMITRIU, B. F. 6. – Accentuat și: altminteri. – Variante: almintere (ALECSANDRI, T. 948), altminterea (DUMITRIU, B. F. 161), altmintrele (ALECSANDRI, T. 327, NEGRUZZI, S. I 94), altmintrelea (ALECSANDRI, T. 104), almintrele (ODOBESCU, S. T 54) adv.

AMINTERI^[1] adv. v. altminteri.

AMINTI, amintesc, vb. IV. 1. Refl. (Cu pronumele în dativ și urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») A-și reproduce în minte, a-și aduce aminte. Sub căutătura aceasta iscoditoare Rizea își aminti deodată de îndoiala lui. DUMITRIU, B. F. 110. 2. Tranz. (Urmat de un complement direct sau de o completivă directă; uneori construit cu dativul persoanei) A face pe cineva să-și aducă aminte de ceva; a evoca. I-am amintit o dată importantă. ◊ Le aminti [țăranilor] cuvintele lui Stalin de la întîiul congres al colhoznicilor udarnici. CAMILAR, TEM. 148 ◊ Intranz. Turnul acesta ne amintește de niște timpuri de barbarie. NEGRUZZI, S. I 312. 3. Tranz. A pomeni, a menționa. Am amintit cartea aceasta doar cu titlu informativ. 4. Intranz. Am amintit și în introducere despre lucrurile acestea. – Prez. ind. și: (neobișnuit) amint (BOLINTINEANU, O. 64).

ALTMINTERI adv. 1. În alt chip; altfel, altcum. Altminteri, nu se poate. 2. De nu..., dacă nu... 3. Încolo, de altfel. Altminteri n-avea decît o haină de soldat (DUMITRIU). [Var.: almintere, almintrele, altminterea, altmintrele, altmintrelea adv.] – Lat. alteramente.

ALTMINTERI adv. 1) În alt mod; altfel; altcumva. 2) Dacă nu...; în caz contrar. 3) De altfel; încolo. [Var. altminterea] /<lat. alteramente

A AMINTI ~esc 1. tranz. 1) (ființe, lucruri, fapte din trecut etc.) A face să apară în minte. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a pomeni; a menționa. 2. intranz. A-i reveni în minte; a-și rememora. /Din aminte

alminterea adv. 1. altfel; 2. de (unde) nu. [Lat. ALIA MENTE, unicul adverb românesc în minte, cu sufixul amplificativ re (cf. aiure); forma paralelă, altmintrelea, vine dela ALTERA MENTE].

altmintrelea adv. V. alminterea.

amintì v. a-și aduce aminte într’un mod vag despre ceva de mult întâmplat.

almintrelea, V. altmintrelea.

altmíntrelea (ea dift.) adv. (lat. alteramente). Alt-fel, în alt mod. Alt-fel, în caz contrar, de unde nu, dacă nu. De altmintrelea, de alt-fel. – Și almíntrelea, almínterea, amíntirea și almínterĭ, amínterĭ.

amintésc v. tr. (d. aminte). Aduc aminte, chem în memorie: Ĭ-am amintit toate. Pomenesc, menționez: a amintit și asta. V. intr. A amintit și de asta. Îmĭ amintesc, îmĭ aduc aminte.

amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri

amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri

amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri

altminteri (desp. alt-min-teri) adv.

aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, 3 sg. amintește, imperf. 1 aminteam; conj. prez. 1 sg. să amintesc, 3 să amintească

altminteri (alt-min-teri) adv.

aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, imperf. 3 sg. amintea; conj. prez. 3 să amintească

altminteri / altminterea / altmintrelea adv. (sil. mf. alt-)

aminti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amintesc, imperf. 3 sg. amintea; conj. prez. 3 sg. și pl. amintească

de altminteri/de altminterea/de altmintrelea loc. adv. (sil. mf. alt-)

altminteri

altminteri.

AMINTIRE s. 1. v. semnalare. 2. v. pomenire. 3. aducere-aminte, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.) 4. memorie, minte. (I-au rămas în ~ toate aceste lucruri.) 5. memorie, (înv.) pamente. (În ~ lui s-a ridicat un monument.) 6. semn. (Îi cere o ~ spre a nu-l uita.)

AMINTIRE s. 1. citare, indicare, menționare, mențiune, pomenire, semnalare, (rar) semnalizare. (~ unui fapt semnificativ.) 2. pomenire, (înv.) pomană, pomelnic, pomină. (Pentru ~ cuiva.) 3. aducere-aminte, (astăzi rar) suvenir, (grecism înv.) promit. (Dulci ~.) 4. memorie, minte. (I-au rămas în ~ toate aceste lucruri.) 5. memorie, (înv.) pamente. (În ~ iui.) 6. semn. (Îi cere o ~ spre a nu-l uita.)

ALTMINTERI conj., adv. 1. conj. altfel, (reg.) dar. (Să vină aici, ~ mă duc eu la el.) 2. adv. v. altfel.

AMINTI vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (A-i ~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

ALTMINTERI conj., adv. 1. conj. altfel, (reg.) dar. (Să vină aici, ~ mă duc eu la el.) 2. adv. altcum, altcumva, altfel. (Să procedeze ~.)

AMINTI vb. 1. a arăta, a cita, a indica, a menționa, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a evoca, a redeștepta. (~ vremurile de odinioară.) 3. a ști. (Îți ~ cum erai acum doi ani?)

Altminteri ≠ așa, astfel

altminteri, adv. – În alt chip, altfel. – Var. al(t)mint(e)re(a), al(t)mintre(le)a, aimint(e)re(a), aimint(e)ri(lea), al(t)mintre(le)a, amintre(le). Mr. al’umtrea(lui), megl. l’umintr(ul)ea. Lat. alia mente (Cipariu, Gram., 240; Hasdeu; Pușcariu 44; Candrea-Dens., 1133; DAR; Pușcariu, Dacor., III, 397-406; Rosetti, I, 114), contaminat cu altera mente. Cele două forme care rezultă, *aiminte și *altrăminte s-au contaminat, dînd naștere la var. Totuși, silaba finală -re presupune o dificultate. DAR încearcă să o explice prin analogie cu aliter › *alitre; iar Pușcariu, prin lat. libet. Ar fi mai ușor de explicat plecîndu-se de la *altrăminte, care ar fi putut da foarte bine, prin metateză, alt(ă)mintre; dar această explicație, suficientă pentru aiminteri, nu lămurește cazuri ca aiure(a), purure(a) etc. Skok, Arch. Rom., VIII, 147, propune pentru aimintre un model *alῑ mente. Așa cum au remarcat Pușcariu și DAR, este singura formație adv. rom. bazată pe comp. cu mente.

amintrilea, adv. v. amintrea.

ANIMUS MEMINISSE HORRET (lat.) îi e groază sufletului meu să-și amintească – Vergiliu, „Eneida”, II, 12. Astfel începe Enea relatarea Războiului troian. V. și Horresco referens.

BEATE MEMORIAE (lat.) de fericită amintire – Un lucru, o faptă, o persoană beate memoriae.

CUI DOLET, MEMINIT (lat.) cine plătește își amintește – Cicero, „Pro Murena”, 20, 42.

Animus meminisse horret (lat. „Sufletul meu se cutremură, cînd îmi aduc aminte”) – versul 12, cartea a II-a din Eneida lui Vergiliu. Cu aceste cuvinte începe Enea să descrie ruinele Troiei – tablou jalnic care l-a impresionat profund. În acest pasaj Vergiliu e tributar Odiseei lui Homer, căci Ulise, la masa lui Alcinous, își începe aproape la fel istorisirea dramaticelor lui peregrinări. Fraza a rămas ca un memento dureros. Evocarea unor împrejurări triste, a unor nenorociri, poate trezi și astăzi străvechea exclamație: animus meminisse horret. LIT.

Memento, homo, quia pulvis es et in pulverem reverteris (lat. „Amintește-ți, omule, că pulbere ești și că în pulbere te vei întoarce”) „Cartea genezei” (cap. III, versetul 19) – Potrivit legendei biblice, vorbele de mai sus au fost adresate de Dumnezeu lui Adam, după ce acesta a săvîrșit păcatul originar, mîncînd fructul oprit din pomul cunoașterii. Preluată de literatură, expresia e folosită spre a sublinia fragilitatea și vremelnicia ființei omenești. Horațiu, în Ode (IV, 7.16), a rezumat-o în patru cuvinte: Pulvis et umbra sumus (Pulbere și umbră sîntem). BIB.

Memento mori (lat. „Adu-ți aminte că vei muri”) – vechi adagiu latin, adoptat în secolul al XII-lea ca salut de către călugării trapiști (ordin religios din Trappe – Franța). În antichitate se vindeau mici cranii de lemn sau de fildeș, pe care erau scrise cuvintele „memento mori”, spre a aminti asceților că sînt muritori. În epoca Renașterii, sculptori de talent au dat acestor capete de om valoarea unor obiecte de artă, care de asemenea erau denumite „memento mori”. Cu timpul, adagiul a devenit un simplu semnal de aducere aminte. Ceva mai mult, spre a servi mai limpede acestui scop, expresia se desparte de cuvîntul mori și se prezintă adesea numai sub forma: memento! Echivalentul ei modern este termenul englez: Remember! (vezi). Goethe, în Poezie și adevăr (vol. I, cartea IX, pag. 405), spune: „... al treisprezecelea oaspete ar putea deveni, dacă nu pentru el însuși, desigur pentru un alt musafir, un fatal memento mori”. Tot Goethe, într-un catren epigramatic intitulat Memento, amintește oamenilor că trebuie să lupte împotriva destinului. Iar Eminescu, în Împărat și proletar, strofa 19: „Zidiți din dărmăture gigantici piramide/ Ca un memento mori pe al istoriei plan…” IST.

Remember (engl. „Adu-ți aminte!”) – Carol I, rege al Angliei, prin domnia lui absolutistă, și-a atras ostilitatea maselor populare, a burgheziei și a noii nobilimi, care au dezlănțuit revoluția burgheză din 1642-1649. Judecat de parlament și condamnat la moarte ca tiran, trădător, ucigaș și dușman public, a fost decapitat în fața palatului Whitehall. În ultimele clipe, pe eșafod, Carol I, arătînd episcopului Juxon somptuosul palat unde domnise ca un despot, a rostit un singur cuvînt: „Remember!” Adică: amintește-ți ce am fost și ce am ajuns; ieri omul cel mai bogat, mai puternic, mai temut din Anglia și acum în fața ghilotinei; ieri primul cetățean al regatului și astăzi cel din urmă dintre toți. Cuvîntul Remember a rămas ca o formulă de aducere aminte, ca un memento (vezi). IST.