12 definiții pentru amețeală

amețeálă sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 425/36 / Pl: ~țeli, -țele / E: ameți + -eală] 1 Turburare a echilibrului stării fizice a unei persoane (din cauza bolii, a indispoziției, a emoției) Si: amețitură. 2 Pierdere (parțială și de scurtă durată) a cunoștinței Si: buimăcire, zăpăceală. 3 (Înv) Congestie cerebrală. 4 Îmbătare. 5 (Fig) Agitație. 6 Epilepsie. 7 (Reg; adesea îs -pentru pești) Gogoși otrăvite care se aruncă în apă pentru a produce amețirea peștilor. 8 (Bot; îc ) ~la-oilor sau cailor Răsfug (Chondrilla juncea).

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde echilibrul din cauza unor tulburări circulatorii, vestibulare etc. – Ameți + suf. -eală.

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare în care omul își pierde simțul echilibrului. – Ameți + suf. -eală.

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. 1. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului și are impresia că totul se clatină și se învârtește în jurul lui. Îi venea să cadă de amețeală. BUJOR, S. 122. Dumnezeu știe cît a rămas el acolo, pînă s-a dezmeticit din amețeala ce-i veni căzînd. ISPIRESCU, L. 100. Unia dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeala. CREANGĂ, A. 84. Am strigat, ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. Robinson... s-au cuprins de o amețeală cu greață. DRĂGHICI, R. 9. 2. Fig. Pierderea stăpînirii de sine, sub influența, unei emoții sau a unei impresii puternice; încredere exagerată în propriile sale forțe. Automulțumirea și amețeala de pe urma succeselor sînt cu atît mai primejdioase cu cit sarcinile complicate care stau în fața partidului cer o ridicare a nivelului întregii munci de partid și de stat. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 29.

AMEȚEÁLĂ, amețeli, s. f. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului. – Din ameți + suf. -eală.

amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli

amețeálă s. f., g.-d. art. amețélii; pl. amețéli

AMEȚEÁLĂ s. 1. (MED.) vertij, vârtej, (înv.) scutură (A simțit o ~.) 2. v. buimăceală.

AMEȚEÁLĂ ~éli f. Stare patologică caracterizată prin pierderea echilibrului. A avea ~eli. [G.-D. amețelii] /a ameți + suf. ~eală

amețeală f. 1. stare bolnăvicioasă când toate par a se învârti în jurul nostru; 2. turburarea vederii de o lumină prea vie sau de vreun accident; 3. leșin.

amețeálă f., pl. elĭ. Stare bolnăvicioasă în care ți se pare că lucrurile se învîrtesc și care provine din învîrtire, din anemie, din osteneală, din băuturĭ alcoolice, din fumat ș. a.: copiiĭ s'aŭ învîrtit pînă ce ĭ-a apucat amețeala.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMEȚEÁLĂ s. 1. (MED.) vertij, vîrtej, (înv.) scútură. (A simțit o ~.) 2. buimăceală, buimăcire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală, (înv. și reg.) uluiálă, uluíre, (reg.) uimăceálă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehuiálă. (O stare de ~.)

Intrare: amețeală
amețeală substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amețea amețeala
plural amețeli amețelile
genitiv-dativ singular amețeli amețelii
plural amețeli amețelilor
vocativ singular
plural