AMEȚEALĂ, amețeli, s. f. 1. Stare de semileșin, în care omul își pierde simțul echilibrului și are impresia că totul se clatină și se învîrtește în jurul lui. Îi venea să cadă de amețeală. BUJOR, S. 122. Dumnezeu știe cît a rămas el acolo, pînă s-a dezmeticit din amețeala ce-i veni căzînd. ISPIRESCU, L. 100. Unia dondăneau ca nebunii, pînă-i apuca amețeala. CREANGĂ, A. 84. Am strigat, ieșind din amețeala ce mă cuprinsese întru auzul barbarelor numiri a buchilor. NEGRUZZI, S. I 9. Robinson... s-au cuprins de o amețeală cu greață. DRĂGHICI, R. 9. 2. Fig. Pierderea stăpînirii de sine, sub influența, unei emoții sau a unei impresii puternice; încredere exagerată în propriile sale forțe. Automulțumirea și amețeala de pe urma succeselor sînt cu atît mai primejdioase cu cît sarcinile complicate care stau în fața partidului cer o ridicare a nivelului întregii munci de partid și de stat. GHEORGHIU-DEJ, Î. DEM. 29.