4 intrări

37 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amaráre sf [At: DEX2 / Pl: -rări / E: amara] 1 Legare a unei ambarcații de țărm sau de altă navă. 2 Fixare a unui obiect pe o navă astfel încât să nu se deplaseze din cauza tangajului.

AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.

AMARÁRE, amarări, s. f. Acțiunea de a amara; amaraj. – V. amara.

amaráre s. f., g.-d. art. amarării; pl. amarări

AMARÁRE s. (MAR.) amaraj.

AMARÁRE s.f. Acțiunea de a amara și rezultatul ei; amaraj. [< amara].

amará vt [At: DEX2 / Pzi: -réz / E: fr amarer] 1 A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2 A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației.

amărấre sf [At: ALECSANDRI, T. 1514 / E: amărî] (Îvr) 1 Amărăciune. 2 (Îoc îndulcire) Producere a unui gust amar (1).

amărî́ [At: CORESI, ap. HEM 1023 / V: (reg) -mări / Pzi: -răsc / E: lat *amarira] 1 vtr (Îoc îndulci) A face (ceva să aibă gust) amar (1). 2 vr A deveni amar (1). 3 vtr (Fig) A produce amărăciune în sufletul cuiva. 4 vt A necăji pe cineva. 5 vt (Șîe) A ~ viața, traiul sau zilele cuiva A face cuiva viața, traiul, zilele amare, nesuferite. 6 vr A se mâhni, a-și face sânge rău. 7 vtr (Mai ales îe) A-și ~ inima, zilele, traiul, viața A-și face inimă, trai, viață, zile amare din pricina cuiva sau a ceva. 8 vr A duce o viață amară, un trai ca vai de el.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcațiune cu un cablu de țărm sau de o altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcațiune astfel încât acesta să nu se deplaseze din cauza balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune. – V. amărî.

AMĂRÎ́, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMARÁ, amarez, vb. I. Tranz. 1. A lega o ambarcație cu un cablu de țărm sau de altă navă. 2. A fixa un obiect pe o ambarcație astfel încât acesta să nu se deplaseze din pricina balansului ambarcației. – Din fr. amarrer.

AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a se amărî; amărăciune. – V. amărî.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. Fig. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) mâhni. – Lat. *amarire.

AMĂRÎ́, amărăsc, vb. IV. 1. Refl. A căpăta gust amar, a deveni, a se face amar. Smîntina s-a amărît.Intranz. (Rar) Ce-a fost verde-a veștejit, Ce-a fost dulce-a amărît, Ce-a fost vesel s-a mîhnit! ALECSANDRI, P. P. 336. ◊ Tranz. Frunza de pelin amărăște vinul. 2. Tranz. Fig. A produce amărăciune în sufletul cuiva, a întrista, a îndurera. Dorule, m-ai amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137. ◊ (Cu privire la viață, la trai, la zile) Un frate al meu și un fiu al său fac tot ce trebuie ca să-mi amărască viața. SADOVEANU, N. F. 33. Pentru ce să-i amărăști [mamei] Și zilele puține? Că n-are-n lume bun și drag Decît pe mine. COȘBUC, P. I 75. Dulce maică, dragi surori... Ștergeți voi lacrimile, Nu v-amărîți zilele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 193. ◊ Absol. Fig. Gura îndulcește, gura amărăște.Refl. De ce te căiești, băiețele, și te amărăști? ISPIRESCU, L. 313. Coasa-n cui a ruginit Și eu, maică, n-am venit; Tare ti-i fi amărît! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 197. ♦ Refl. A duce o viață amară, plină de suferințe. Sînteți sănătoasă? – Iacă, mă amărăsc și eu pe aici, pe lîngă casă. SLAVICI, la TDRG.

AMĂRÎ́RE s. f. Faptul de a (s e) a m ă r î; mîhnire, supărare, amărăciune. Cîtă sinceră frăție adusese el cu sine? Și răsplata? – Amărîrea, care sufletu-i apasă. EMINESCU, O. I 53.

AMĂRẤRE, amărâri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) amărî; amărăciune.

AMĂRÎ, amărăsc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A căpăta sau a face să capete gust amar. 2. A (se) întrista, a (se) supăra, a (se) îndurera. – Lat. *amarire.

amará (a ~) vb., ind. prez. 3 amareáză

Intrare: amara
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amara amarare amarat amarând singular plural
amarea amarați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amarez (să) amarez amaram amarai amarasem
a II-a (tu) amarezi (să) amarezi amarai amarași amaraseși
a III-a (el, ea) amarea (să) amareze amara amară amarase
plural I (noi) amarăm (să) amarăm amaram amararăm amaraserăm, amarasem*
a II-a (voi) amarați (să) amarați amarați amararăți amaraserăți, amaraseți*
a III-a (ei, ele) amarea (să) amareze amarau amara amaraseră
Intrare: amarare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amarare amararea
plural amarări amarările
genitiv-dativ singular amarări amarării
plural amarări amarărilor
vocativ singular
plural
Intrare: amărî
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amărî amărâre amărât amărând singular plural
amărăște, amăraște* amărâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amărăsc (să) amărăsc amăram amărâi amărâsem
a II-a (tu) amărăști (să) amărăști amărai amărâși amărâseși
a III-a (el, ea) amărăște, amăraște* (să) amărască amăra amărî amărâse
plural I (noi) amărâm (să) amărâm amăram amărârăm amărâserăm, amărâsem*
a II-a (voi) amărâți (să) amărâți amărați amărârăți amărâserăți, amărâseți*
a III-a (ei, ele) amărăsc (să) amărască amărau amărâ amărâseră
Intrare: amărâre
amărâre substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amărâre amărârea
plural amărâri amărârile
genitiv-dativ singular amărâri amărârii
plural amărâri amărârilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)