3 intrări

50 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amânare sf [At: PANN, P. V. I 61/23 / Pl: ~nări / E: amâna] 1 Întârziere. 2 (Îlav) Fără ~ Îndată. 3 (Îlav) Cu ~ În tihnă.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna.Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă.

amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere.

amâná [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

amnar snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn~, (îrg) ~iu, ~i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapazon[1], cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare. corectată

  1. diapozon → diapazon — Ladislau Strifler

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÎNÁ, amî́n, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÎNÁRE, amînări, s. f. Acțiunea de a amîna. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.

AMNÁR2, amnare, s. n. (Regional) 1. Fiecare din stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei case sau ale altei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. Pe cea vale mare Este-o casă din amnare. SEVASTOS, C. 187. ♦ Grindă orizontală de la stăvilarul unei mori, care leagă cei doi stîlpi bătuți în apă. 2. Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul care întinde și pe care se strînge pînza în războiul de țesut. 3. Bucată de fier sau cui cu ajutorul căruia se coboară sau se ridică fierul lat al plugului.

AMNÁR1, amnare, s. n. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene și care se întrebuințează la aprinderea focului (v. scăpărătoare) și la ascuțit (bricege, cuțite, topoare etc.). Mai mulți aveau amnar și iască. Bateau piatra, aprindeau și fumau. DUMITRIU, B. F. 157. S-aducă un pac de tutun și hîrtie de țigară. Amnar și iască am eu. SADOVEANU, N. F. 56. Paloșul scotea, Pe amnar îl da De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. (Poetic) Cine scria și cîți scriau litania care, ca un amnar, făcea să scapere în ochi scînteierea nemulțumirilor? PAS, L. 1132. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar sau cît ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = cît ai clipi din ochi, repede. În acest timp, Traian Mînecuță... cît ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. SADOVEANU, P. M. 66. Să nu se dezlipească de stăpînul său nici cît ai da din amnar. ISPIRESCU, L. 104. – Variantă: (regional) amînár (CREANGĂ, P. 125) s. n.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mâne.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scântei din cremene; se întrebuințează la aprinderea focului și la ascuțit. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – Din a3 + mânar[e] (< lat. manuale).

arată toate definițiile

Intrare: amânare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amânare
  • amânarea
plural
  • amânări
  • amânările
genitiv-dativ singular
  • amânări
  • amânării
plural
  • amânări
  • amânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amâna
  • amânare
  • amânat
  • amânatu‑
  • amânând
  • amânându‑
singular plural
  • amâ
  • amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amân
(să)
  • amân
  • amânam
  • amânai
  • amânasem
a II-a (tu)
  • amâni
(să)
  • amâni
  • amânai
  • amânași
  • amânaseși
a III-a (el, ea)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amâna
  • amână
  • amânase
plural I (noi)
  • amânăm
(să)
  • amânăm
  • amânam
  • amânarăm
  • amânaserăm
  • amânasem
a II-a (voi)
  • amânați
(să)
  • amânați
  • amânați
  • amânarăți
  • amânaserăți
  • amânaseți
a III-a (ei, ele)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amânau
  • amâna
  • amânaseră
Intrare: amnar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amnar
  • amnarul
  • amnaru‑
plural
  • amnare
  • amnarele
genitiv-dativ singular
  • amnar
  • amnarului
plural
  • amnare
  • amnarelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amânar
  • amânarul
  • amânaru‑
plural
  • amânare
  • amânarele
genitiv-dativ singular
  • amânar
  • amânarului
plural
  • amânare
  • amânarelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amânare

  • 1. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Amânarea procesului.
      surse: DLRLC
    • După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi amâna
    surse: DEX '98 DEX '09

amâna

  • 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Procesul a fost amânat.
      surse: DLRLC
    • Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219.
      surse: DLRLC
    • De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141.
      surse: DLRLC
    • absolut Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166.
      surse: DLRLC
  • 2. A purta cu vorba pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78.
      surse: DLRLC
    • Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15.
      surse: DLRLC
    • Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • A + mâne (= mâine).
    surse: DEX '09

amnar amânar

  • 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Mai mulți aveau amnar și iască. Bateau piatra, aprindeau și fumau. DUMITRIU, B. F. 157.
      surse: DLRLC
    • S-aducă un pac de tutun și hîrtie de țigară. Amnar și iască am eu. SADOVEANU, N. F. 56.
      surse: DLRLC
    • Paloșul scotea, Pe amnar îl da De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450.
      surse: DLRLC
    • poetic Cine scria și cîți scriau litania care, ca un amnar, făcea să scapere în ochi scînteierea nemulțumirilor? PAS, L. 1132.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie Cât ai scăpăra din amnar sau cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = cât ai clipi din ochi, repede.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • În acest timp, Traian Mînecuță... cît ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. SADOVEANU, P. M. 66.
        surse: DLRLC
      • Să nu se dezlipească de stăpînul său nici cît ai da din amnar. ISPIRESCU, L. 104.
        surse: DLRLC
  • 2. regional Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Pe cea vale mare Este-o casă din amnare. SEVASTOS, C. 187.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Grindă orizontală de la stăvilarul unei mori, care leagă cei doi stâlpi bătuți în apă.
      surse: DLRLC
  • 3. regional Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut.
    surse: DEX '09 DLRLC diminutive: amnăruș
  • 4. regional Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie:

  • A + mânar[e] (din limba latină manuale).
    surse: DEX '09