3 intrări

50 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amânáre sf [At: PANN, P. V. I 61/23 / Pl: ~ări / E: amâna] 1 Întârziere. 2 (Îlav) Fără ~ îndată. 3 (Îlav) Cu ~ în tihnă.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna.Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă.

amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri

amânáre s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări

AMÂNÁRE s. 1. (Transilv.) tămândare. (~ plecării.) 2. încetinire, întârziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. întârziere, tărăgănare, tergiversare, (livr.) temporizare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. v. păsuire. 5. v. prelungire.

amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere.

amâná [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

amnár snm [At: CANTEMIR, IST. 97 / V: amăn-, (îrg) -iu, -i / Pl: ~e sn, -i sm / E: mână, mănușă, mâner] 1 Unealtă de oțel cu care se lovește cremenea pentru a scoate scântei în vederea aprinderii iascăi și care se folosește și pentru ascuțit obiecte de tăiat. 2 (Îe) Cât ai da (sau ai bate, ai zbate) în (ori ai scăpăra din) ~ Cât ai clipi din ochi. 3 (Îe) Într-o bătaie de ~ într-o clip(it)ă. 4 (Îe) Cine știe ~ ul Se spune despre lucrurile care nu se pot ști. 5 (Ban; Mun; Plg) Bucată de fier ca un cui, cu care se reglează adâncimea la care se ară cu fierul lat al plugului. 6 (Reg) Dispozitiv fix la colții mașinii de secerat prin care trece coasa. 7 (Arh; reg; mpl) Fiecare dintre cei patru stâlpi de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. 8 (Țes, la război) Bucată de lemn la războiul de țesut, de forma unui diapozon, cu extremitățile de sus unite, cu care se ține întinsă (sau se strânge) țesătura Cf amnăruș, zăvor. 9 (Mol; lpl) Raze ale urzitoarei. 10 (Reg; la căruță) Fiecare dintre cele patru speteze de la extremitățile draginilor Cf mănușă, brățare.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÎNÁ, amî́n, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÎNÁRE, amînări, s. f. Acțiunea de a a m î n a. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.

Intrare: amânare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amânare amânarea
plural amânări amânările
genitiv-dativ singular amânări amânării
plural amânări amânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amâna amânare amânat amânând singular plural
amâ amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amân (să) amân amânam amânai amânasem
a II-a (tu) amâni (să) amâni amânai amânași amânaseși
a III-a (el, ea) amâ (să) amâne amâna amână amânase
plural I (noi) amânăm (să) amânăm amânam amânarăm amânaserăm, amânasem*
a II-a (voi) amânați (să) amânați amânați amânarăți amânaserăți, amânaseți*
a III-a (ei, ele) amâ (să) amâne amânau amâna amânaseră
Intrare: amnar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amnar amnarul
plural amnare amnarele
genitiv-dativ singular amnar amnarului
plural amnare amnarelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amânar amânarul
plural amânare amânarele
genitiv-dativ singular amânar amânarului
plural amânare amânarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)