3 intrări

50 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna și rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă. – V. amâna.

AMÂNÁRE, amânări, s. f. Acțiunea de a amâna.Loc. adv. Fără amânare = îndată. (Înv.) Cu amânare = în tihnă.

amânáre s. f., g.-d. art. amânắrii; pl. amânắri

amânáre s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări

amânáre sf [At: PANN, P. V. I 61/23 / Pl: ~ări / E: amâna] 1 Întârziere. 2 (Îlav) Fără ~ îndată. 3 (Îlav) Cu ~ în tihnă.

AMÂNÁRE s. 1. (Transilv.) tămândare. (~ plecării.) 2. încetinire, întârziere. (~ producerii unui fenomen.) 3. întârziere, tărăgănare, tergiversare, (livr.) temporizare, (rar) tergiversațiune. (~ rezolvării unei probleme.) 4. v. păsuire. 5. v. prelungire.

amânare f. fapta de a amâna și rezultatul ei: zăbavă, întârziere.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A3 + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÂNÁR s. n. v. amnar.

AMNÁR, amnare, s. n. 1. Bucată de oțel cu care se lovește cremenea spre a scoate scântei în vederea aprinderii fitilului sau iascăi. 2. (Reg.) Fiecare dintre stâlpii de lemn care se pun la colțurile unei construcții țărănești, pentru a sprijini acoperișul. 3. (Reg.) Mâner de lemn cu ajutorul căruia se învârtește și se fixează sulul la războiul de țesut. 4. (Reg.) Dispozitiv cu ajutorul căruia se ridică sau se coboară fierul lat al plugului. [Var.: (reg.) amânár s. n.] – A + mânar[e] (< lat. manuale).

AMÎNÁ, amî́n, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÎNÁRE, amînări, s. f. Acțiunea de a a m î n a. Amînarea procesului. ◊ După ani de amînare Ileana a venit la judecată. BOTEZ, în POEZ. N. 74. ◊ Loc. adv. Fără amînare = îndată, fără întîrziere. Trebuie să pleci fără amînare. (învechit) Cu amînare = în tihnă, zăbovind. Șezînd cu amînare pe verdeață și-adăstînd. Un țînțar... s-a pus pe urechea mistrețului. PANN, P. V. III 61.

AMNÁR2, amnare, s. n. (Regional) 1. Fiecare din stîlpii de lemn care se pun la colțurile unei case sau ale altei construcții țărănești pentru a sprijini acoperișul. Pe cea vale mare Este-o casă din amnare. SEVASTOS, C. 187. ♦ Grindă orizontală de la stăvilarul unei mori, care leagă cei doi stîlpi bătuți în apă. 2. Mîner de lemn cu ajutorul căruia se învîrtește și se fixează sulul care întinde și pe care se strînge pînza în războiul de țesut. 3. Bucată de fier sau cui cu ajutorul căruia se coboară sau se ridică fierul lat al plugului.

AMNÁR1, amnare, s. n. Bucată de oțel cu care se scot, prin lovire, scîntei din cremene și care se întrebuințează la aprinderea focului (v. scăpărătoare) și la ascuțit (bricege, cuțite, topoare etc.). Mai mulți aveau amnar și iască. Bateau piatra, aprindeau și fumau. DUMITRIU, B. F. 157. S-aducă un pac de tutun și hîrtie de țigară. Amnar și iască am eu. SADOVEANU, N. F. 56. Paloșul scotea, Pe amnar îl da De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. (Poetic) Cine scria și cîți scriau litania care, ca un amnar, făcea să scapere în ochi scînteierea nemulțumirilor? PAS, L. 1132. ◊ Expr. Cît ai scăpăra din amnar sau cît ai da (sau ai bate, ai zbate) în amnar = cît ai clipi din ochi, repede. În acest timp, Traian Mînecuță... cit ai zbate în amnar, se îmbrăcase cu straiele dăruite. SADOVEANU, P. M. 66. Să nu se dezlipească de stăpînul său nici cît ai da din amnar. ISPIRESCU, L. 104. – Variantă: (regional) amînár (CREANGĂ, P. 125) s. n.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mâne.

Intrare: amânare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amânare amânarea
plural amânări amânările
genitiv-dativ singular amânări amânării
plural amânări amânărilor
vocativ singular
plural
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amâna amânare amânat amânând singular plural
amâ amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amân (să) amân amânam amânai amânasem
a II-a (tu) amâni (să) amâni amânai amânași amânaseși
a III-a (el, ea) amâ (să) amâne amâna amână amânase
plural I (noi) amânăm (să) amânăm amânam amânarăm amânaserăm, amânasem*
a II-a (voi) amânați (să) amânați amânați amânarăți amânaserăți, amânaseți*
a III-a (ei, ele) amâ (să) amâne amânau amâna amânaseră
Intrare: amnar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amnar amnarul
plural amnare amnarele
genitiv-dativ singular amnar amnarului
plural amnare amnarelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1) nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amânar amânarul
plural amânare amânarele
genitiv-dativ singular amânar amânarului
plural amânare amânarelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)