AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

amâna [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A³ + mâne (= mâine).

A AMÂNA amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine

amânà v. a lăsa pentru altă dată, a întârzia, a prelungi (un termen). [Formațiune românească din mâine, lit. a lăsa pe mâine].

mâna⁴ v vz amâna

AMÎNA (amîn, amîiu) l. vb tr. 1 A lăsa pe altădată (îndeplinirea unui lucru): lucrul din mînă nu-l amîna pe mîine (JIP.) ¶ 2 A purta cu vorba pe cineva, a-l face mereu să aștepte, să vie o zi după alta spre a-i îndeplini o dorință: necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta (CRG.) ¶ 3 ⚖️ A soroci pentru altădată judecarea unui proces, executarea unei hotărîri: procedura nefiind îndeplinită, tribunalul a amînat procesul. II. vb. intr. ‡A întîrzia, a zăbovi.

AMÎNAT I. adj. 1 p. AMÎNA ¶ 2 Zăbavnic, tîrzielnic. II. adv. Olten. Tr. -Carp. †Tîrziu. III. sbst. Faptul de a amîna.

AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a³ + mîne.

amîn, a -á v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin.

amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 3 amână; conj. prez. 1 sg. să amân, 3 să amâne

amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni; conj. prez. 3 să amâne; ger. amânând

amâna vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni, 3 sg. și pl. amână; conj. prez. 3 sg. și pl. amâne; ger. amânând

amân, -ni 2, -ne 3 conj., -nând ger.

AMÂNA vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)

AMÎNA vb. 1. (Transilv.) a tămînda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întîrzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. a aștepta, a îngădui, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 6. a păsui, a prelungi, (înv. și reg.) a muta. (I-a ~ scadența.) 7. a lăsa. (Să ~ pe altădată.)

amîna (amîn, amînat), vb. – A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinație lat. de tipul *ad mane (Pușcariu 79; REW 5924), sau de la o formație adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. și alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).