ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Dezmierdare, mîngîiere. Și primăvara, dulce de floare și alint, Și pătimașa vară, fierbinte și domoală, Și toamna care strînge belșugurile-n poală, Și viforele iernii cu plete de argint. DEȘLIU, G. 51. Amurgul se strecoară ca un alint. LESNEA, I. 13. 2. Mișcare grațioasă, alintată. Și alții [vin], doamne! Drag alint De trupuri prinse-n mărgărint! COȘBUC, P. I 55.

ALÍNT, alinturi, s. n. (Poetic) 1. Dezmierdare, mângâiere. 2. (Rar) Mișcare grațioasă, legănare ușoară. – Postverbal al lui alinta.

ALÍNT ~uri n. livr. 1) v. A ALINTA. 2) Vorbă sau gest pline de dragoste; mângâiere. /v. a alinta

alínt, a -á v. tr. (lat. allentare, d. lentus, lent, liniștit; it. allentare, a potoli). Dezmerd, răsfăț, spun cuĭ-va vorbe blînde. V. refl. Mă port copilărește, mă răsfăț, fac mofturĭ, mă afectez. V. izmenesc și spancelesc.

alintá² v [At: PAȘCA, GL. / Pzi: alint / E: nct] (Reg) A șchiopăta ușor Cf alina, alicni.

alintá¹ v [At: DOSOFTEI, V. S. 3/32 / Pzi: alint, (rar) -téz / E: lat *allentare] 1-2 vtr (Înv) A (se) alina (1). 3 vt A dezmierda. 4-5 vtr (Prt) A (se) râzgâia. 6-7 vtr A (se) răsfăța. 8 vr A fi mofturos.

ALINTÁ, alint, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mîngîia. (Fig.) Pămîntul mă alintă C-un foșnet lung de grîne cu bobul sănătos. JEBELEANU, în POEZ. N. 393. ◊ Refl. Fig. Moș Toader tot mergea, alintîndu-se mereu cu gîndul [că va găsi de lucru]. CONTEMPORANUL, V 390. 2. Tranz. A răsfăța, a răzgîia. Prea își alintă copiii. ◊ Fig. Îl sărută alintîndu-și vorbele și netezindu-i părul. VLAHUȚĂ, N. 49. ◊ Refl. Începu să facă mofturi, să s-alinte. CONTEMPORANUL, II 359. Brațele ei m-au legănat, cînd îi sugeam țîța cea dulce și mă alintam, la sînu-i, gîngurind și uitîndu-mă în ochii ei cu drag. CREANGĂ, A. 35. Cînd rea și nesuferită, cînd sentimentală și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică. NEGRUZZI, S. III 50. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios, a se legăna ușor. Ca lebăda pe apă se-alintă grațios. ALECSANDRI, P. III 81.

ALINTÁ, alínt, vb. I. 1. Tranz. A dezmierda, a mângâia. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfăța, a (se) răzgâia. 3. Refl. (Rar) A se mișca încet și grațios. – Lat. *allentare (< lentus „moale, flexibil”).

A SE ALINTÁ mă alínt intranz. (mai ales despre copii) A se comporta prea liber (simțind o dragoste exagerată din partea celor din jur). /<lat. allentare

A ALINTÁ alínt tranz. 1) (mai ales copii) A netezi ușor cu palma în semn de dragoste; a dezmierda; a mângâia. 2) A numi cu cuvinte drăgăstoase; a dezmierda. 3) A face să se alinte. /<lat. allentare

ALINTA vb. (Mold.) A (se) alina, a (se) potoli. Vînturilor dzise de-ncetară Și undelor de se alintară. DOSOFTEI, PS. Cu însămnătura sfintei cruci marea au alintat. DVS, 4^r. Etimologie: lat. *allentare. Vezi și alintare. Cf. ogoi.

alintà v. Mold. a desmierda, a răsfăța: mărirea te alintă ca pe un copil în fașe AL. [Lat. *ALLENTARE, din LENTUS].

alínt s. n., pl. alínturi

alínt s. n., pl. alínturi

alintá (a ~) vb., ind. prez. 3 alíntă

alintá vb., ind. prez. 1 sg. alínt, 3 sg. și pl. alíntă

ALÍNT s. alintare, dezmierdare, mângâiere.