18 definiții pentru alexandrin

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.

alexandrín, ~ă [At: MACEDONSKI, O. IV, 46 / Pl: M, / E: fr alexandrin, lat alexandrinus] 1 Care ține de civilizația elenistică din Alexandria. 2 (Pex) Care ține de epoca elenistică. 3 (Îs) Vers ~ Vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). 4 (Îs) Poezie ~ă Poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice.

ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba șasea). Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. – Din fr. alexandrin, lat. alexandrinus.

ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. 1. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. Epoca alexandrină. Literatura alexandrină. Filozofia alexandrină. 2. (În expr.) Vers alexandrin (și substantivat, m.) = vers clasic francez de 12 silabe, cu cezură după silaba a șasea. (Substantivat) [Poetul] a făcut din versul de șaisprezece silabe... un vers armonios ca cel de douăsprezece, și mărturisesc că a trebuit să număr silabele ca să mă conving că nu este un alexandrin. MACEDONSKI, O. IV 46.

ALEXANDRÍN, -Ă, alexandrini, -e, adj. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria; p. ext. care ține de epoca elenistică. ♦ Vers alexandrin (și substantivat, n.) = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). – Fr. alexandrin (lat. lit. alexandrinus).

ALEXANDRÍN, -Ă adj. 1. Referitor la civilizația elenistică din Alexandria; (p. ext.) care ține de epoca elenistică. ◊ Școala alexandrină = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu. 2. Vers alexandrin (și s.m.) = vers iambic de douăsprezece silabe, cu cezura după silaba a șasea; poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit și uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. [Pl. -ni, -ne. / cf. fr. alexandrin, cf. Alexandre le Grand – numele unui roman francez din sec. XII, unde a fost folosit acest vers prima dată].

ALEXANDRÍN, -Ă adj. 1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică. ♦ școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu. 2. de o subtilitate excesivă. ♦ artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine. (< fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

ALEXANDRÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de cultura elenistică din Alexandria; propriu acestei culturi. Artă ~ă. 2): Vers ~ vers iambic de douăsprezece silabe, cu cezura după silaba a șasea. ◊ Poezie ~ă poezie rafinată, uneori ezoterică, proprie epocii alexandrine. /<fr. alexandrin, lat. alexandrinus

alexandrin a. ce ține de școala din Alexandria: filozofia alexandrină. ║ n. versul francez de 12 silabe (întrebuințat pentru prima oară într’o poemă epică despre Alexandru cel Mare): multe din baladele lui Bolintineanu sunt scrise în alexandrine.

*alexandrin, -ă adj. (lat. alexandrinus). Din școala de la Alexandria (Egipt): filosofia alexandrină. Versurĭ alexandrine, versurĭ de 12 silabe, după o poema franceză despre Alexandru cel Mare scrisa în versurĭ de 12 silabe.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

alexandrin2 (vers) s. m., pl. alexandrini

alexandrin1 adj. m., pl. alexandrini; f. alexandrină, pl. alexandrine

alexandrín adj. m., pl. alexandríni, f. sg. alexandrínă, pl. alexandríne

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ALEXANDRIN Vers* de 12 silabe. În română, modelul alexandrinului a fost preluat din literatura franceză, unde datează din secolul al XII-lea și a reprezentat, începând din secolul al XVI-lea, versul predilect al poeților Pleiadei și al tragediei clasice. Iancu Văcărescu a contribuit la introducerea alexandrinului în poezia românească, în care a constituit un metru* de bază în romantism: În viață te-au purtat virtutea și credința; / Crescut-ai p-ai tăi fii ca însuși providința (I. Văcărescu). Alexandrinul poate apărea și în combinații strofice heterometrice*, păstrându-și cezura* mediană: Galbin ca făclia de galbină ceară / Ce-aproape-i ardea, / Pe-o scândură veche aruncat afară, / De somnul cel veșnic Groz-acum zăcea; / Iar după el nime, nime nu plângea! (Alecsandri). • ~ românesc Extensie metrică a versului originar francez – alexandrinul clasic – de la 12 silabe până la o măsură alternând între 13 și 16 silabe. A fost metrul predilect al primei generații romantice, începând cu Grigore Alexandrescu care l-a utilizat mult, în special în varianta 14-15 și 15-16 silabe: Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate; / Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, / Ș-ale valurilor mândre generații spumegate / Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc (Alexandrescu). Gh. Asachi, I. Heliade-Rădulescu, C. Negruzzi și V. Alecsandri au scris poeme în diverse variante ale alexandrinului românesc; versul de 13-16 silabe se menține în poezia românească până în perioada interbelică. M.M.

ALEXANDRIN (< fr. alexandrin < lat. alexandrinus) Vers alcătuit din 12 silabe, cînd rima este masculină și din 13 silabe, cînd este feminină. Denumirea de alexandrin derivă de la numele orașului Alexandria (Egipt), unde în secolele al III-lea și al II-lea (î.e.n.) a înflorit poezia alexandrină, ilustrată de Callimah (sec. IV î.e.n.), Theocrit, Apolonius din Rodos (sec. II î.e.n.). După unii autori, creatorul versului alexandrin ar fi poetul parizian Alexandre Paris (sec. XIII). Folosit mai tîrziu de poeții francezi îndeosebi, el atinge perfecția în opera clasicilor J. Racine, P. Corneille (sec. XVII). Versul alexandrin dă impresia de măreție, de solemnitate. Denumit și vers eroic, el este folosit în epopei și tragedii. În poezia noastră l-au folosit și desăvîrșit scriitori ca V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu. M. Eminescu, D. Anghel, sub forma versului iambic de 13 silabe, cînd ultima silabă e accentuată sau de 14 silabe, cînd ultima silabă este neaccentuată. Ex. de versuri alexandrine de 13 și 14 silabe: Bă-trî-nul Dan tră-ieș-te – ca șoi-mul sin-gu-ra-tec... (V. ALECSANDRI, Dan, căpitan de plai) Pa-ri-sul ar-de-n va-luri, – fur-tu-na-n el se scal-dă... (M. EMINESCU, Împărat și proletar) De-cît zi-di-re-nal-tă, – de-cît pa-lat fru-mos, Cu stră-lu-ci-re-nal-tă – și -ră de fo-los... (V. CÎRLOVA, Ruinurile Tîrgoviștei)

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Clement Alexandrinul (Titus Flavius Clemens) (c. 150- c. 215), scriitor și teolog creștin, n. la Atena, conducătorul renumitei școli catehetice din Alexandria. Scrierile cele mai importante sunt Pedagogul, în care înfățișează pe Hristos ca adevăratul pedagog al omenirii, și Stromata, în care tratează religia creștină în mod sistematic, bazându-se pe dovezi din filozofia greco-romană. A fost dascălul lui Origen.

CLEMENT ALEXANDRINUL (Titus Flavius Clement) (c. 150-215), teolog creștin. Părinte al Bisericii. A integrat conceptele platonismului din timpul său în teologia creștină și a încercat concilierea predicii evanghelice cu concepțiiile morale ale stoicilor, peripateticienilor și pitagoreicienilor („Stromata”, „Protreptic”, „Pedagogul”).

Intrare: alexandrin
alexandrin adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alexandrin
  • alexandrinul
  • alexandrinu‑
  • alexandri
  • alexandrina
plural
  • alexandrini
  • alexandrinii
  • alexandrine
  • alexandrinele
genitiv-dativ singular
  • alexandrin
  • alexandrinului
  • alexandrine
  • alexandrinei
plural
  • alexandrini
  • alexandrinilor
  • alexandrine
  • alexandrinelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

alexandrin, alexandriadjectiv

  • 1. Care ține de civilizația elenistică din Alexandria. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Epoca alexandrină. Literatura alexandrină. Filozofia alexandrină. DLRLC
    • 1.1. prin extensiune Care ține de epoca elenistică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.2. Școala alexandrină = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu. DN
    • 1.3. (și) substantivat masculin Vers alexandrin = vers iambic de 12 silabe (cu cezura după silaba a șasea). DEX '09 DLRLC DN
      • format_quote [Poetul] a făcut din versul de șaisprezece silabe... un vers armonios ca cel de douăsprezece, și mărturisesc că a trebuit să număr silabele ca să mă conving că nu este un alexandrin. MACEDONSKI, O. IV 46. DLRLC
    • 1.4. Poezie alexandrină = poezie de tip rafinat, erudit, adesea ezoteric, caracteristică epocii elenistice. DEX '09 DN
    • 1.5. Artă alexandrină = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic. MDN '00
  • 2. De o subtilitate excesivă. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.