2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ALÉNE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A3 + lene.

ALÉNE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – A3 + lene.

ALÉNE adv. Într-un ritm încet, trădînd lene; fără grabă, fără vioiciune. Copilul se mișca alene după mersul încet al cailor. DUMITRIU, N. 147. Fumul alb alene iese Din cămin. COȘBUC, P. I 47. Spicele răscoapte... se clătinau alene, încovoindu-se în văi și dealuri de aur ruginit. DELAVRANCEA. S. 195. Te urmărește săptâmîni Un pas făcut alene, O dulce strîngere de mînit Un tremurat de gene. EMINESCU, O. I 189. ◊ (Adjectival, rar) În repaosul nopții se auzea... susurul alene al vîntulețului de vară. ODOBESCU, S. I 140.

ALÉNE adv. Într-un ritm încet, fără grabă. – Din a3 + lene.

aléne a, av [At: ODOBESCU, ap. HEM 822 / E: a2 + lene] 1-2 (Care este) lipsit de vioiciune, trădând lenea.

Alene ≠ grăbit, repede

ALÉNE adv. Fără grabă; pe îndelete; încet; domol; agale; lin. A merge ~ /a + lene

alene a. și adv. leneș: susurul alene al vântulețului OD.

aléne adv. (a 4 și lene). Plin de lene: a merge alene. V. agale.

ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine.

ALÉNĂ, alene, s. f. Aer cald care iese din plămâni în timpul expirației. – Din fr. haleine.

alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne

alénă s. f., g.-d. art. alénei; pl. aléne

alénă sf [At: DN3 / PI: -ne / E: fr allène] (Chm) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă.

ALÉNĂ1 s.f. v. halenă.

ALÉNĂ2 s.f. (Chim.) Hidrocarbură cu dublă legătură în moleculă. [< fr. allène].

ALÉNĂ s. f. hidrocarbură aciclică nesaturată, cu dublă legătură în moleculă. (< fr. alléne)

Intrare: alene
alene adverb
adverb (I8)
Surse flexiune: DOR
Intrare: alenă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ale alena
plural alene alenele
genitiv-dativ singular alene alenei
plural alene alenelor
vocativ singular
plural