ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGÁ², aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. refl. (Înv. și pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGÁ², aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Din fr. alléguer, lat. allegare.

ALEGÁ², pers. 3 alégă, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei susțineri sau ca justificare a unei acțiuni.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (învechit și popular, urmat de determinări introduse prin prep. «de») A insista pe lîngă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva, a nu-i da pace. Atunci toți... se alegară de dînsa, să le gătească într-o zi ea bucatele. ISPIRESCU, L. 23.

ALEGÁ¹, alég, vb. I. Refl. (Pop.) A insista pe lângă cineva, a se lega, a se ține de capul cuiva. – Lat. alligare.

ALEGÁ², aleghez, vb. I. Tranz. (Jur.) A invoca ceva în sprijinul unei idei sau ca justificare a unei acțiuni. – Fr. alléguer (lat. lit. allegare).

alegá¹ (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 3 alegheáză

alegá² (a se ~) (a se ține de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se aleágă

alegá (a insista) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. alég, 3 sg. aleágă

alegá (jur. a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghéz, 3 sg. și pl. alegheáză

alegá¹ [At: ISPIRESCU, L. 25 / Pzi: alég / E: ml alligare] (Îvp) 1-2 vir A (se) ține de cineva. 3 vi A insista pe lângă cineva. 4 vt A cuprinde.

alegá² vt [At: DA / Pzi: -eghéz / E: fr alléguer] (Jur) A invoca, în sprijin, un fapt, o afirmație, o împrejurare spre a se justifica.

ALEGÁ vb. I. tr. (Jur.) A invoca ceva ca scuză, ca motiv pentru justificarea unei fapte etc. [P.i. aleg. / < fr. alléguer, cf. lat. allegare].

ALEGÁ vb. tr. (jur.) a invoca ceva ca scuză, ca motiv. (< fr. alléguer, lat. allegare)

alegá (-g, -át), vb. refl. – A se prinde, a se lipi. Lat. alligāre (DAR; REW 363), cf. it. allegare, fr. allier, sp. aligar, port. alligar (toate cuv. romanice sînt formații neol.). Limba lit. preferă forma simplă lega, cu același sens, dar în limba pop. are o circulație intensă. Este dublet al lui alia, vb., din fr. allier, de unde și alianță, s. f.; aliaj, s. n.; aliat, s. m.

A ALEGÁ pers. 3 alegheáză tranz. jur. (păreri, teorii etc.) A invoca pentru a sprijini o afirmație sau pentru a justifica o acțiune. /<fr. alléguer, lat. allegare

1) alég (mă), a -á v. refl. (lat. álligo, -áre. V. leg, aliez). Mă leg de cineva, mă anin, mă agăț, mă țin de el: s' a alegat de mine din senin. V. acolisesc.

*2) alég, a -á v. tr. (fr. alléguer, d. lat. allégo, -áre. V. deleg). Scot înainte, pretextez: el aleagă [!] faptu că nu e înscris.