ALEA 👉 ĂLA.

ĂLA, AIA, ăia, alea, pron. dem., adj. pron. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ali vi [At: JAHRESBER. VII, 82 / Pzi: alesc / E: ger eilen] (Reg) A se grăbi.

ăla, aia pd, ad [At: DEX / Pl: ăia, ălea / G-D sg: ălui, ălei; G-D pl: ălor / E: lat illu, illa] (Pfm) 1 Acela, aceea. 2 (Îs) Altă aia Ciudățenie. 3 (Îas) Monstru. 4 (Îs) Toate alea Tot ce trebuie.

AIA, ĂIA pron. dem. 👉 ĂLA.

❍ALI (alesc) vb. intr. Olten. (WG.) A se grăbi (👉 HALI) [ală]

ĂLA, ❍ALA pron. adj. dem. m. pop. (pl. ăia, gen.-dat. sg. ăluia, pl. ălora; f. sg. aia, pl. alea, gen.-dat. sg. ăleia, pl. ălora) = ACELA, ACEEA: dă laudă sfîntului că trecuse noaptea aia lungă (ISP.); vorba ăluia, proverb, zicătoare; d’aia, de aceea; de ce... d’aia (sau de aia...), cu cît... cu atît...: de ce creștea, d’aia se făcea mai frumoasă (ISP.); 👉 URS ¶ ALTĂ-AIA, ALTE-ALEA, 👉 ALT I. [ăl].

HĂL(A) 👉 ĂL(A).

ĂLA, AIA, ăia, alea, pron. dem., adj. dem. (Pop. și fam.) Acela, aceea. A venit ăla. Lucrul ăla. ◊ Expr. Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia; gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

ĂL pron. dem. m. v. ăla.

ĂLA, AIA, ăia, alea pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită și în texte cu colorit dialectal) Acela, aceea. Calul bun și mîndrele, Alea-mi mănîncă zilele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 15. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... De ce joc, d-aia-aș juca. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. Altă aia = ciudățenie, monstru. Se minuna ca de altă aia. ISPIRESCU, U. 35. Toate alea = tot ce trebuie, toate cele. Puse toate alea la cale pentru drum. ISPIRESCU, L. 16. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. Îi toacă la ureche cîte alea toate. ◊ (Precedat de un «de» calificativ) Unde începu o ploaie d-alea de părea că toarnă cu găleata. ISPIRESCU, L. 28. ◊ (Substantivat, cu sens peiorativ) Un ăla = un oarecare. Un ăla... un prăpădit de amploiat. CARAGIALE, O. I. 44. Să-și mănînce ea tinerețile cu un ăla. CARAGIALE, O. I. 50. ◊ (Adjectival) Să-mi aduci pe muierea aia! NEGRUZZI, S. III 315. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăluia, ăleia, gen.-dat. pl. ălora. – Variantă: ăl, ăi (TEODORESCU, P. P. 330), pron. dem. m.

ĂLA, AIA, ăia, alea, pron. dem. (În vorbirea puțin îngrijită) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cît..., cu atît... Altă aia = ciudățenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cîte alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ăla = un om oarecare, fără importanță. ◊ (Adjectival) Lucrul ăla. [Gen.-dat. sg.: ăluia, ăleia, gen.-dat. pl.: ălora] – Lat. illum, illa.

altă-aia f. monstru: se minună ca de altă-aia ISP. ║ pl. alte-ale, eufemistic: 1. nebunie, toane: apucată ca de alte-ale, o rupse la picior ISP.; 2. paralizie, epilepsie: îl băgă în alte-ale.

ăl, a pron. și art., pl. ăĭ, ale; ăla, aĭa, pl. ăĭa, alea. Vest. Cel, cea: ăl-lalt (cel-lalt). Vorba ăluĭa, vorba celuĭa, adică „după cum zice o vorbă, un proverb”.

aia v. ăla

ăla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. ăluia, pl. ăia; f. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. pl. m. și f. ălora (omul ăla bun)

ăla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ăla), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. pl. m. și f. ălora

ăla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. ăluia, pl. ăia; f. sg. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. m. și f. ălora

ăla

Alea, denumire dată zeiței Athena în Arcadia, de la numele lui Aleus care a înălțat acolo un templu în cinstea ei.

aia pron. dem. (pop. eufem.) 1. penis 2. vulvă, vagin

ăl mai tare din parcare expr. (iron.) individ grozav / formidabil

ĂLA pron. v. acela.

ăla pron. v. ACELA.

altă-aia, alte-alea, s.f. (pop.) 1. monstru 2. epilepsie, paralizie 3. (la pl.) nebunii, toane