albit², ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 253/20 / Pl: ~iți, ~e / E: albi] 1 Devenit (mai) alb (1) Si: înălbit². 2 Făcut (mai) alb (1). 3 (D. păr) Cărunt. 4 (Pex; d. oameni) îmbătrânit². 5 (Pop) Văruit². 6 (Fig) Curățat².

albit¹ sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr albite] Mineral verzui, roșiatic sau lăptos, cu luciu sidefiu ori sticlos, folosit în ceramică.

albiță sf [At: HEM 757 / Pl: ~țe / E: alb + -iță] 1-2 Albișor (1-2). 3 (Iht; reg) Obleț (1). 4 (Bot; reg) Ciucușoară (Alyssum calycium). 5 (Bot; reg) Bărbișoară (Alyssum desertorum). 6 (Bot; reg) Ciucușoară (Berteroa incana).

*ALBIT² sbst., *ALBITĂ sf. 💎 Specie de feldspat, alb, incolor, care se găsește în crăpăturile rocelor cristaline, în calcaruri și unele roce eruptive [fr.].

ALBIT¹ sbst. Faptul de a (se) albi.

ALBIȚĂ (pl. -ițe) sf. 🐦 = OBLEȚ ¶ 2 🌿 Mică plantă ierboasă din familia cruciferelor, cu flori galbene care devin mai tîrziu albe; crește prin cîmpii sterile, coline aride și prin locuri pietroase; numită și „disculeț” sau „ciucușoare” (Alyssum calicinum) ( 🖼 60) ¶ 3 🌿 = CIUCUȘOARĂ.

CIUCUȘOARĂ (pl. -re) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele sure acoperite cu perișori scurți, cu flori albe; crește prin locuri nisipoase și pietroase (Alyssum incanum) (🖼 1231) ¶ 2 pl. – ALBIȚĂ.

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. O bătrînă... cu pletele albite. ALECSANDRI, P. P. 204. 2. Fig. Strălucitor. Din sulițe, din coifuri, din armele albite... soarele... Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor. ALEXANDRESCU, P. 144.

ALBIT¹ s. n. Varietate de feldspat lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, care se găsește în crăpăturile rocilor cristaline, în calcaruri și în unele roci eruptive și se întrebuințează ca fondant în ceramică.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. Obleț. 2. Nume dat unor plante erbacee mici din familia cruciferelor, cu frunze verzi-cenușii și flori galbene (Alyssum calicinum) sau cu tulpina întinsă pe pămînt, cu frunzele păroase și cu florile de un galben-închis (Alyssum repens).

ALBIT², -Ă, albiți, -te, adj. 1. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. 2. Fig. Strălucitor. – V. albi.

ALBIT¹ s. n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, folosit în industria ceramicii. – Fr. albite.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Din alb² + suf. -iță.

ALBIT s.n. Mineral cu aspect lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, întrebuințat ca fondant în ceramică. [< fr. albite, cf. germ. Albit].

ALBIT s. n. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică. (< fr. albite)

ALBIT¹ m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică. /<fr. albite

ALBIT² ~tă (~ți, ~te) (despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri. /v. a albi

albiță f. plantă ce crește prin câmpii sterile și locuri pietroase (Alyssum).

albíță f., pl. e (d. alb). Disculeț, o mică plantă erbacee cruciferă, cu florĭ galbene și apoĭ albe care crește pin locurĭ aride (alyssum calycinum).

albit s. n.

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albit s. n.

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albit s. n.

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albit, (engl.= albite) 1. (miner.), min. din grupa feldspaților – NaAlS3iO8 – cristalizat în s. triclinic, considerat termen extrem în seria plagioclazilor (Ab100 – An0 – Ab90 – An10) și termen sodic în seria feldspaților alcalini. Prezintă două modificații: a. de temperatură scăzută și a. de temperatură ridicată, cu punctul de transformare la 4500C. Este întâlnit în toate tipurile de roci, fiind frecvent în granite, sienite, spilite, ș. crist. de metamorfism scăzut, în unele corneene (adinole), în roci sedimentare de tipul graywacke și autigen în calcare sau argile; poate să apară secundar în depuneri pneumatolitice și metasomatice. Este utilizat în producerea ceramicii fine ca fondant și la prepararea glazurilor brute pentru porțelanuri; 2. (crist.), maclă polisintetică, descrisă după legea hemitropiei normale, în care indivizi paraleli se asociază după fața (010) sub forma unor lamele cu striații fine, după direcția de clivaj (001). Este caracteristică feldspaților plagioclazi din rocile magmatice intrusive și efuzive; este mai rar întâlnită în plagioclazii din ș. crist.

ALBIT (< fr. {i}) s. n. Feldspat plagioclaz sodic, de culoare albă, cenușie, verzuie cu luciu sidefos și duritate mare, întîlnit în rocile magmatice acide (granite, pegmatite), în cele metemorfazate (gnaise) și în unele calcare. Utilizat în ind. ceramicii fine ca fondant.

ALBIT adj. înălbit. (Pânză ~.)

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.

ALBIT adj. înălbit. (Pînză ~.)

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.