albiță sf [At: HEM 757 / Pl: ~țe / E: alb + -iță] 1-2 Albișor (1-2). 3 (Iht; reg) Obleț (1). 4 (Bot; reg) Ciucușoară (Alyssum calycium). 5 (Bot; reg) Bărbișoară (Alyssum desertorum). 6 (Bot; reg) Ciucușoară (Berteroa incana).

ALBIȚĂ (pl. -ițe) sf. 🐦 = OBLEȚ ¶ 2 🌿 Mică plantă ierboasă din familia cruciferelor, cu flori galbene care devin mai tîrziu albe; crește prin cîmpii sterile, coline aride și prin locuri pietroase; numită și „disculeț” sau „ciucușoare” (Alyssum calicinum) ( 🖼 60) ¶ 3 🌿 = CIUCUȘOARĂ.

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. Obleț. 2. Nume dat unor plante erbacee mici din familia cruciferelor, cu frunze verzi-cenușii și flori galbene (Alyssum calicinum) sau cu tulpina întinsă pe pămînt, cu frunzele păroase și cu florile de un galben-închis (Alyssum repens).

ALBIȚĂ, albițe, s. f. 1. (Iht.) Obleț. 2. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene (Alyssum). – Din alb² + suf. -iță.

albiță f. plantă ce crește prin câmpii sterile și locuri pietroase (Alyssum).

albíță f., pl. e (d. alb). Disculeț, o mică plantă erbacee cruciferă, cu florĭ galbene și apoĭ albe care crește pin locurĭ aride (alyssum calycinum).

CIUCUȘOARĂ (pl. -re) sf. 🌿 1 Plantă ierboasă, cu tulpina și frunzele sure acoperite cu perișori scurți, cu flori albe; crește prin locuri nisipoase și pietroase (Alyssum incanum) (🖼 1231) ¶ 2 pl. – ALBIȚĂ.

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

albiță s. f., g.-d. art. albiței; pl. albițe

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.

ALBIȚĂ s. (BOT.; Alyssum) (reg.) ciucușoară, disculeț.