2 intrări

20 de definiții

albanéz, ~ă [At: DA / PI: -i, -e / E: fr albanais] 1-2 smf a, (Persoană) care face parte din populația de bază a Albaniei. 3-4 a Care aparține (Albaniei sau) albanezilor. 5-6 smf a (Persoană) care este originară din Albania. 7-8 a Privitor la Albania sau la albanezi. 9-10 a Caracteristic (Albaniei sau) albanezilor. 11 sf Limba albaneză. 12 sf (Iuz) Paznic Cf arnăut.

ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Albaniei; arbănaș. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau albanezilor (1), privitor la Albania sau la albanezi; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese.

ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei. 2. Adj. Care aparține Albaniei sau populației ei, privitor la Albania sau la populația ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. – Din fr. albanais, it. albanese.

ALBANÉZ1, -Ă, albanezi, -e, adj. Care aparține albanezilor sau Republicii Populare Albania. Cetățean albanez. Limba albaneză.

ALBANÉZ2, -Ă, albanezi, -e, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Republicii Populare Albania.

ALBANÉZ, -Ă, albanezi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Albaniei sau populației ei, privitor la Albania sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneză. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei. – Fr. albanais (it. albanese).

albanéz adj. m., s. m., pl. albanézi; adj. f., s. f. albanéză, pl. albanéze

albanéz s. m., adj. m., pl. albanézi; f. sg. albanéză, g.-d. art. albanézei, pl. albanéze

ALBANÉZ s., adj. 1. schipetar, (înv.) arbănaș, arnăut, arvanit. 2. adj. (înv.) arnăuțesc, arvanit.

ALBANÉZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Albania. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană vorbită în Albania. (< fr. albanis, it. albanese)

ALBANÉZ2 ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Albaniei sau este originară din Albania. /<fr. Albanais, it. albanese

ALBANÉZ1 ~ă (~i, ~e) Care aparține Albaniei sau populației ei; din Albania. /<fr. albanais, it. albanese

albanéză (limbă) s. f., g.-d. art. albanézei

albanéză (limba) s. f., g.-d. art. albanézei

ALBANÉZĂ f. mai ales art. Limba albanezilor. [G.-D. albanezei] /<fr. albanais, it. albanese

Albanezi m. pl. popor de neam trac, numiți de ei înșiși Skipetari, de Greci Arvaniți și de Turci Arnăuți sunt în număr de aproape 2 mil., împărțiți în două ramuri: TOSKI la S. și GHEGI la N.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALBANÉZ s., adj. 1. s. schipetar, (înv.) arbănáș, arnăút, arvanít. 2. adj. (înv.) arnăuțésc, arvanít.

ALBANÉZ, -Ă adj. (cf. fr. albanais, it. albanese): în sintagma limbă albaneză (v.).

ALPII ALBANEZI, masiv muntos în V Pen. Balcanice (Albania), continuare a Alpilor Dinarici, cuprins între izv. rîurilor Drin și Drina. Alt. max.: 2.751 m (vf. Korab).

ALBANÉZĂ s. f. (cf. fr. albanaise, it. albanese): limbă indo-europeană, continuatoare a unui dialect al limbii trace (limbă înrudită cu ilira), vorbită de albanezii din Albania, din Iugoslavia (provincia Kosovo), din Italia meridională, din Sicilia, din Grecia și din S.U.A. Primele atestări de limbă albaneză datează din secolul al XV-lea, iar limba literară albaneză s-a format în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A. dispune de două dialecte principale: dialectul gheg – vorbit în nordul Albaniei, în nordul Greciei și în coloniile din Italia și Sicilia (stabilite acolo din secolul al XV-lea, din cauza invaziei otomane) – și dialectul tosc – vorbit în sudul Albaniei. La acestea se adaugă un dialect de tranziție vorbit în regiunea Elbasan. A. are un mare număr de cuvinte împrumutate (60%) din latină, italiană, greacă, slavă și turcă (influența latino-romanică e preponderentă, iar cea slavă e mai profundă decât în limba română). Are foarte multe elemente lexicale comune cu româna, cu bulgara, cu sârbo-croata și cu greaca. Existența elementelor lexicale comune cu limba română i-a determinat pe lingviști să vorbească despre o perioadă istorică preslavă de apropiere a celor două limbi (factor comun fiind păstoritul), despre o influență albaneză asupra limbii române și invers, despre o influență română asupra limbii albaneze (v. influénță). Ei au explicat aceste apropieri lexicale prin substratul foarte apropiat – cel daco-getic al limbii române și cel trac al limbii albaneze –, prin contactul direct și prin influențele străine comune. A. folosește alfabetul latin. În țara noastră este cunoscută contribuția lingviștilor români B. Petriceicu Hasdeu, O. Densusianu, Al. Philippide, Th. Capidan, Sextil Pușcariu, Al. Rosetti, E. Petrovici, H. Mihăescu, I. I. Russu și Grigore Brâncuși în problemele de substrat, în general, și ale relațiilor lingvistice româno-albaneze, în special.

Intrare: albanez (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albanez albanezul
plural albanezi albanezii
genitiv-dativ singular albanez albanezului
plural albanezi albanezilor
vocativ singular albanezule, albaneze
plural albanezilor
Intrare: albanez (adj.)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular albanez albanezul albane albaneza
plural albanezi albanezii albaneze albanezele
genitiv-dativ singular albanez albanezului albaneze albanezei
plural albanezi albanezilor albaneze albanezelor
vocativ singular albanezule, albaneze albaneză, albanezo
plural albanezilor albanezelor

albanez albaneză

etimologie: